Marina Statelor Unite va achiziționa 25 de elicoptere de atac AH-1Z.
Potrivit infromațiilor furnizate de Pentagon, Marina Statelor Unite ale Americii a acordat printr-o modificare contractuală 440 de miliaone de dolari către compania Bell pentru livrarea a 25 de aparate de atac AH-1Z Viper.
Achiziția de elicoptere AH-1Z face parte dintr-un program amplu al Marinei (US Navy) de a achiziționa 189 de astfel de elicoptere de atac, informează janes.com. Purtătorul de cuvânt al Bell Helicopter, Michael Reilly, precizează că livrările ar trebui efectuate până în ianuarie 2022. Totodată, el a adăugat că producția unui elicopter AH-1Z durează aproximativ 30-31 de luni.
„Bell AH-1Z este construit pentru a satisface cerințele expediționare ale infanteriei marine a Statelor Unite ale Americii (United States Marine Corps – USMC). Având cabinele din față și spate practice identice, cu aparatură în totalitate digitale, sisteme de arme complet, avionică și comunicații total integrate, Bell AH-1Z marinizat zboară cu cele mai avansate arme și echipament de supraviețuire din lume. Zulu este singurul elicopter de atac din lume cu capacități total integrate de întrebuințare a rachetelor aer-aer. Identificarea țintelor este crucială în câmpul de luptă modern. Bell AH-1Z dispune de Sistemul de vizualizare a țintelor cu cea mai mare rază de acțiune și acuratețe din lume”, potrivit site-ului oficial Bell.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News