Toți ochii Occidentului fiind ațintiți asupra exercițiului din Belarus “Vest-2025” (Zapad-2025), după ce la precedenta ediție - cea din 2011 - manevrele militare ruso-belaruse au constituit preambul invadării Ucrainei.
Într-o intervenție marți în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite, președintele SUA, Donald Trump, a dat de înțeles că țările NATO ar trebui să doboare avioanele rusești care le încalcă spațiul aerian.
La întrebarea: 'Credeți că țările NATO ar trebui să doboare avioanele rusești dacă acestea intră în spațiul lor aerian?', președintele american a răspuns: 'Da, cred că da'.
Aleksei Meșkov, ambasadorul Rusiei în Franța, a reacționat joi la această declarație a lui Donald Trump la postul de radio francez RTL, amintește agenția Agerpres. Potrivit lui, dacă un astfel de act ar fi comis, 'ar fi război'.
'Știți, sunt multe avioane NATO care încalcă spațiul aerian rus, (...) se întâmplă destul de des. Dar, ele nu sunt doborâte', a declarat diplomatul rus, fără să aducă vreo probă.
Referitor la incursiunile dronelor și avioanelor străine pe cerul european în ultimele săptămâni, răspunsul ambasadorului rus a fost categoric: 'Negăm acest lucru'.
'Rusia nu face așa ceva, nu se joacă cu nimeni. Nu este chiar specialitatea noastră', susține Aleksei Meșkov, care afirmă că Occidentul a 'înșelat' Moscova 'de nenumărate ori'.
Această declarație intervine în contextul dezbaterilor în Europa despre măsurile de securitate în spațiul aerian al Mării Negre și pe flancul estic al NATO, unde dronele și avioanele rusești sunt observate în mod regulat în apropierea granițelor Alianței.
Cel mai recent, Danemarca a fost în situația să închidă luni aeroportul din Copenhaga după ce mai multe drone de origine necunoscută au fost semnalate în apropiere.
La începutul acestei luni, Polonia, România și Estonia au denunțat încălcări ale spațiului lor aerian de către aparate de zbor rusești.
În noaptea de 9 spre 10 septembrie, peste 20 de drone au pătruns în spațiul aerian al Poloniei, iar avioane de vânătoare olandeze au doborât trei dintre ele, o premieră în istoria NATO de la crearea sa în 1949. Dar Rusia, care duce de peste trei ani și jumătate un război sângeros în Ucraina, neagă de fiecare dată orice fel de implicare: 'Nu suntem noi!', dând vina pe Occident pentru escaladarea tensiunilor.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Toți ochii Occidentului fiind ațintiți asupra exercițiului din Belarus “Vest-2025” (Zapad-2025), după ce la precedenta ediție - cea din 2011 - manevrele militare ruso-belaruse au constituit preambul invadării Ucrainei.
Aeronavele F 16 au detectat o dronă în spaţiul aerian naţional.
„România și miliardele SAFE: între birocratie, datorii și șansa de a renaște industria de apărare”, un editorial pe care Vasile Dîncu, vicepreședinte al Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară a NATO (AP NATO) și fost ministru al Apărării în România îl semnează în exclusivitate pentru DefenseRomania. E vorba de programul european prin care România primește 16,6 miliarde de euro pentru înarmare, miliarde care sunt de fapt un împrumut, e adevărat la dobânzi avantajoase, dar care vin cu obligativități privind achiziții comune europene și cu un preț: Adio contractelor pe termen lung cu SUA, industrie parteneră pe care România și-a construit securitatea, precum și cu provocări birocratice. Însă marea provocare va fi renașterea industriei de apărare și cum va reuși România să implice industria de apărare în SAFE, în așa mod încât să devenim producător și nu doar cumpărător. Redăm integral textul opinie semnat de Vasile Dîncu pentru DefenseRomania.
Belarușii construiesc o bază de rachete, arată imaginile din satelit. Șantierul este situat la 60 de kilometri sud de capitala Belarusului, Minsk, și la 245 de kilometri de granița cu Polonia. Experții spun că baza ar putea fi folosită pentru a găzdui rachete rusești Oreshnik sau chiar arme nucleare.
Aproape că a devenit o obișnuință să prezentăm achizițiile de tehnică militară a făcute de Polonia și, ca de fiecare dată, nu putem să nu observăm diferența de ritm între Varșovia și București în ceea ce privește derularea achizițiilor pentru întărirea capacității naționale de apărare.
O declarație înaintată de Franța și Arabia Saudită, aprobată vineri de Adunarea Generală a ONU, solicită sprijin pentru o soluție cu două state și recunoașterea unui stat palestinian.
Armata Germaniei trebuie să ajungă la un total de aproximativ 460.000 de militari pentru a îndeplini noile obiective NATO menite să crească nivelul de pregătire în fața amenințării tot mai mari a agresiunii ruse, spune comandantul său într-un document confidențial văzut de Reuters.
Terminalul din Primorsk a fost suspendat pentru prima dată după atacul care a zguduit piața energetică mondială.
Alianța introduce o misiune flexibilă pentru consolidarea apărării și schimbul de informații în Europa de Est și lansează Operațiunea ” Eastern Sentry” pentru a consolida securitatea pe flancul estic al Alianței, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei conferințe de presă de vineri, 12 septembrie.
SUA au dislocat în Marea Britanie două bombardiere strategice B-52H, care vor participa la partea a doua a exercițiului “Cobra Warrior-2025”.
Președintele SUA ia în considerare măsuri mai dure împotriva Rusiei, dar solicită o implicare mai mare din partea țărilor europene.
Danemarca intenționează să achiziționeze sisteme de apărare aeriană de fabricație europeană în valoare totală de 58 de miliarde de coroane daneze (9,1 miliarde de dolari), a anunțat vineri ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen. Este vorba despre cea mai mare achiziție de arme din istoria țării.
Potrivit premierului Viktor Orbán, Ungaria nu este implicată în războiul din Ucraina și păstrează distanța, însă dronele rusești deasupra Poloniei sunt o dovadă că „polonezii sunt până la gât în această privință”.
Franţa a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale "pentru a contribui la protejarea spaţiului aerian polonez”. De asemenea, Germania își va extinde și intensifica eforturile de protecție a spațiului aerian deasupra Poloniei.
Polonia a trimis aproximativ 40.000 de soldați la granițele sale cu Belarus și Rusia. Decizia a fost luată după ce, la începutul acestei săptămâni, premierul Tusk anunța că Polonia își va închide granița cu Republica Belarus, în legătură cu manevrele militare ruso-belaruse Zapad-2025, care urmează să înceapă vineri și să se încheie marți, 16 septembrie.
Camera Reprezentanților a aprobat un buget al apărării pentru anul viitor de 892,6 miliarde de dolari. Totuși, cele mai controversate prevederi politice (limitarea îngrijirii medicale pentru persoanele transgender sau încetinirea unor eforturi pentru energia regenerabilă) au puține șanse să treacă de Senat, unde este nevoie de sprijin bipartizan pentru a avansa legislația. Camera superioară analizează propriul proiect de lege bipartizan privind apărarea, care ar putea fi adoptat în următoarele zile.
Întreaga lume a privit îngrozită cum atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au ucis aproape 3.000 de oameni la New York, Washington, D.C. și Shanksville, Pennsylvania. Azi se împlinesc exact 24 de ani de la atentatele care au schimbat lumea, inclusiv politic, social și militar.
România este solidară cu Polonia, care a neutralizat în noaptea de marţi spre miercuri drone ruse în interiorul propriului spaţiu aerian, iar, dacă va fi cazul, procedurile sunt pregătite "pentru a reacţiona la fel" în România, a declarat, miercuri, preşedintele Nicuşor Dan.
Republica Belarus spune că a doborât mai multe drone străine care i-au încălcat spațiul aerian. În plus, autoritățile de la Minsk au avertizat Polonia și Lituania de apropierea dronelor “pierdute”.
Un număr mare de drone rusești au încălcat spațiul aerian polonez miercuri dimineață, unele dintre ele fiind doborâte de avioane de vânătoare aliate.
Șefa Comisiei Europene susține un discurs despre starea Uniunii Europene în fața sesiunii plenare a Parlamentului European în fiecare septembrie.
Forțele de Apărare Teritorială (WOT) a Armatei Poloniei au redus considerabil timpul de prezentare în unități pentru militarii profesioniști și voluntari, după incidentul fără precedent în care drone ruse au încălcat spațiului aerian polonez și au fost doborâte. Concomitent au fost activate echipe terestre de căutare și identificare a UAV-urilor ruse doborâte.
În timpul atacurilor rusești asupra Ucrainei, dronele au încălcat în mod repetat spațiul aerian polonez. Acest lucru a fost anunțat miercuri (10.09.2025), cu puțin înainte de ora 4:00 a.m. CEST, de către armata poloneză și ulterior de către prim-ministrul Donald Tusk. Comandamentul operațional al armatei a ordonat utilizarea armelor împotriva UAV-urilor. Armata a îndemnat locuitorii din unele zone să nu iasă din case.
Președintele francez Emmanuel Macron l-a numit marți în funcția de premier pe ministrul apărării, Sebastien Lecornu, a anunțat Palatul Elysée.
Astăzi, 9 septembrie, Comisia Europeană a adoptat alocarea provizorie a SAFE - asistența financiară în valoare de 150 de miliarde EUR pentru a consolida pregătirea pentru apărare în întreaga Uniune.
Departamentul pentru Securitate Internă a declarat că Imigrația și Vama desfășoară „Operațiunea Midway Blitz”, dar nu a oferit detalii despre amploarea sau caracteristicile acesteia. Casa Albă nu a spus dacă administrația a ordonat și trimiterea de trupe la Chicago prin Garda Națională sau prin alte mijloace militare.
„Flota din umbră”, formată din navele care transportă petrol rusesc, s-a extins, în timp ce sancțiunile occidentale au lovit tot mai mult Rusia, precizează un reprezentant de vârf al celei de-a doua mari companii din lume care tranzacționează petrol, aspect confirmat și de către Saad Rahim, economistul șef al companiei Trafigura: „Pe măsură ce există mai multe sancțiuni și restricții, dimensiunea (flotei din umbră) a crescut și mai mult”.
Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 08.09.2025, că, prin decret prezidențial, președintele Vladimir Putin i-a acordat Ordinul Curajului generalului de armată Valeri Gherasimov, care îndeplinește funcția de șef al Statului Major General (SMG) al Forțelor Armate (FA) ruse și prim-adjunct al ministrului apărării.
Potrivit premierului Viktor Orban, „soarta Ucrainei pare pecetluită; divizarea țării a început deja”.
Parlamentarii francezi au votat luni printr-un vot de neîncredere în guvernul prim-ministrului François Bayrou. Bayrou însuși a solicitat votul. Ziarul francez Le Monde relatează că prim-ministrul va demisiona marți.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat o reuniune de urgență cu sute de generali și amirali americani, invitându-i să se reunească săptămâna viitoare la o bază a U.S. Marine Corps din Virginia. Anunțul a stârnit confuzie după ce administrația Trump a demis o serie de înalți oficiali în acest an.
Drone de atac în Polonia, avioane MiG-39 încalcând spațiul aerian al Estoniei, drone de supraveghere deasupra aeroporturilor din Copenhaga și Oslo: intruziunile pe teritoriul țărilor membre NATO s-au înmulțit în ultimele două săptămâni, punând întrebarea despre atitudinea de adoptat. Inclusiv în ceea ce privește posibila doborâre a avioanelor ruse care violează spațiul aerian aliat.
Su-57 e un proiect rus care a întâmpinat numeroase dificultăți tehnice, mai ales în ceea ce privește motorizarea avioanelor. Programul avionul de generația a 5-a rus e mult întârziat, numărul avioanelor livrate către Forțele Aeriene Ruse fiind redus iar sancțiunile impuse industriei aeronautice ruse au afectat și ele programul.
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a avertizat joi cu privire la amenințarea tot mai mare reprezentată de activitățile spațiale rusești, invocând îngrijorări legate de doi sateliți ruși care urmăresc sateliții Intelsat utilizați de forțele germane și de alte organizații.
Vinerea trecută, spațiul aerian al Estoniei a fost scena unui episod tensionat. Trei avioane rusești MiG-31 au intrat adânc de opt kilometri în teritoriul NATO, fiind imediat interceptate de două aparate italiene F-35, identificate ca „Ghost 1” și „Ghost 2”.
Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) a observat miercuri patru aeronave rusești apropiindu-se de Alaska.
NORAD a trimis mai multe aeronave proprii, inclusiv avioane de vânătoare F-16, pentru a confirma identificarea acestora și a se asigura că nu au încălcat spațiul aerian american sau canadian.
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a avut pe ordinea de zi securitatea spațiului aerian național, s-a încheiat.
Ministerul rus al Apărării a publicat joi (25.09.2025) o schemă a teritoriilor eliberate în Ucraina până la 24 septembrie. Aceasta arată avansul trupelor ruse în 2025 și teritoriul total „eliberat”, adică ocupat, în zona așa-numitei operații militare speciale - acțiunea militară de agresiune prin invadarea Ucrainei pe scară largă în 24 februarie 2022.
Aspen European Strategic Forum 2025 a adus din nou în prim-plan și una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane, anume impactul tehnologiei asupra securității.
Tensiunile la granița de est a NATO cresc. Aparenta „rutină” a interceptărilor aeriene ascunde o escaladare calculată a Moscovei, la care Alianța răspunde cu un amestec de forță discretă și diplomație rece. Mizele sunt însă uriașe, iar calmul strategic al Estoniei, o lecție pentru întreaga Europă.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a apărut în emisiunea „The Axios Show” în marja Adunării Generale a ONU de la New York, unde i-a spus gazdei Barak Ravid că nu are nicio intenție să rămână în funcție dacă se ajunge la o înțelegere cu Moscova. De asemenea, a promis că va solicita parlamentului ucrainean să organizeze alegeri după ce se va ajunge la un posibil armistițiu.
Campania forțelor speciale ucrainene, de degradare a capabilităților militare rusești din Crimeea, s-a intensificat în ultimele zile. Cea mai recentă misiune a militarilor ucraineni din Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării s-a finalizat cu distrugerea altor avioane și a unor radare de coastă.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a susţinut joi declaraţiile făcute săptămâna aceasta de preşedintele american Donald Trump, potrivit căruia ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice ar trebui să doboare dronele şi avioanele ruseşti dacă acestea intră în spaţiul lor aerian, dacă o astfel de măsură este necesară, relatează agențiile Agerpres și Reuters.
În data de 24 septembrie, Armata rusă a lansat un atac de precizie cu două rachete balistice Iskander asupra unei unități de instruire a Forțelor Terestre Ucrainene. Incidentul, confirmat de Forțele Armate ale Ucrainei, a cauzat victime, atât morți, cât și răniți, readucând în prim-plan vulnerabilitatea infrastructurii militare a Kievului.
Într-o lume a războiului de amploare, unde fiecare kilometru de pământ și fiecare secundă contează, există povești care sfidează logica și scriu istoria cu curaj. Una dintre ele, dezvăluită de o investigație a publicației RBC-Ukraine , vorbește despre o operațiune a Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina (GUR) care a lovit în inima mașinăriei de război rusești.
Forțele ucrainene au doborât un avion de luptă rusesc de tip Su-34 în regiunea Zaporojie în primele ore ale zilei de 25 septembrie, au anunțat Forțele Aeriene ale Ucrainei. Avionul Su-34 a fost doborât în jurul orei locale 04 dimineața în sectorul Zaporojie al liniei frontului, au declarat reprezentanții Forțele Aeriene. Avionul de război ar fi atacat orașul Zaporojie cu bombe aeriene ghidate în momentul atacului.
Orașul-port Tuapse, un hub logistic vital pentru exporturile rusești de petrol, cărbune și cereale, a fost atacat din nou de drone, iar exploziile au fost auzite clar de localnici. Martori oculari au distribuit pe rețelele de socializare imagini cu fum ridicându-se deasupra portului. Atacul este cu atât mai important cu cât vizează infrastructura petrolieră. Analiza realizată de CyberBoroshno, un proiect OSINT ucrainean, a confirmat că o dronă a lovit unul dintre pilonii de încărcare a petrolului, un punct nevralgic al portului.
Propunerile României pentru Programul SAFE, în baza căruia ţara noastră va beneficia de un credit de 16,6 miliarde de euro, vor fi elaborate până la jumătate lunii octombrie, a declarat premierul Ilie Bolojan.
La Aspen European Strategic Forum 2025, în cadrul panelului „Protecting Critical Infrastructure in the Black Sea”, conferință unde DefenseRomania a fost partener media, au fost direcții clare privind securitatea regiunii Mării Negre, atât din perspectiva militară, cât și a protecției infrastructurilor critice.
România are nevoie de parteneriate puternice, investiţii în tehnologie şi de un dialog constant cu aliaţii, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, care s-a aflat miercuri într-o vizită oficială în Luxemburg.
Agenția de presă Tass a informat că, pe 24.09.2024, armata ucraineană a lovit centrul orașului rusesc Novorossiysk. Rușii acuză că atacul a avut loc în mijlocul zilei de lucru.
Avioane de vânătoare rusești MiG-29 au ajuns în Iran ca parte a unui plan pe termen scurt de consolidare a forțelor aeriene, urmând ca avioane Sukhoi Su-35 mai avansate să urmeze treptat, a declarat marți un parlamentar iranian.
Un an de la demararea ofensivei ucrainene în regiunea rusească Kursk, o operațiune considerată de mulți o premieră strategică, fostul comandant-șef al Forțelor Armate Ucrainene, Valeri Zalujnîi, rupe tăcerea. Într-un editorial publicat de publicația ucraineană ,,Oglinda Săptămânii'' (Mirror of the Week), Zalujnîi, acum ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, oferă o evaluare lucidă și, pe alocuri, dură a costurilor umane și tactice rezultate în urma desfăşurării acestei ofensive. Comentariile sale contrastează puternic cu optimismul oficial al succesorului său, Oleksandr Sîrskîi.
Horațiu Potra a fost reținut în Dubai.
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a participat marți la o reuniune a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite la sediul ONU din New York. Urmând cea mai recentă abordare lansată de președintele Trump, cea de avertizare directă a Rusiei, Rubio a sugerat Moscovei să încheie războiul pe liniile actuale.
La conferința Air, Space, and Cyber Conference 2025, de la Washington D.C., publicaţia americană The War Zone am avut ocazia să stea de vorba cu col. Timothy „Diesel” Causey, comandantul ,,Escadrilei 494 de Avioane de Luptă'', și cu maiorul Benjamin „Irish” Coffey, șeful de Stat Major al unității. Cei doi au povestit despre momentele de maximă tensiune de pe 13 aprilie 2024, când Iranul a lansat un atac masiv cu drone kamikaze Shahed-136, dar și cu rachete balistice și de croazieră.
Sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina continuă greu, dar din fericire continuă pe multiple planuri, iar cel mai recent contract de 26 de milioane de dolari, acordat de Forțele Aeriene ale SUA către gigantul Lockheed Martin, subliniază o nouă etapă în adaptarea Ucrainei la standardele occidentale. Această sumă considerabilă nu este destinată achiziționării de noi avioane, ci finanțării unui aspect aparent tehnic, dar absolut vital: crearea documentației de operare și mentenanță, personalizată pentru flota de F-16 a Ucrainei.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova care vor avea loc în data de 28 septembrie au o miză geopolitică foarte mare. Dacă alegerile vor fi câștigate de către proeuropenii din Partidul Acțiune și Solidaritate atunci va însemna continuarea parcursului european. Pentru Rusia va în însemna pierderea cu adevărat a Transnistriei.
Forțele ucrainene au executat, la sfârșitul lunii august, un atac un puternic atac cu drone asupra poligonului militar rusesc de la Molkino, aflat în regiunea Krasnodar, reușind să distrugă mai multe componente ale sistemului de rachete tactice Iskander. Acesta este considerat a fi un succes major pentru Kiev, mai ales că sunt primele imagini confirmate ale unor astfel de distrugeri.
Declarațiile recente ale secretarului de stat american Marco Rubio au adus clarificări importante în dezbaterea privind reacția NATO la incursiunile aeriene rusești. Într-o perioadă marcată de tensiuni crescute în Europa de Est, cu avioane rusești care testează frecvent granițele Alianței, Rubio a explicat că răspunsul standard rămâne interceptarea, nu doborârea.
Corporația de stat Rostec din Federația Rusă a anunțat, pe 24.09.2025, că Întreprinderea de aviație Yuri Gagarin (KnAAZ) din Komsomolsk pe Amur a produs și predat Ministerului rus al Apărării un nou lot de avioane de vânătoare multifuncționale de tip Su-35S.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a transmis în intervenția sa importanța alianțelor strategice în contextul războiului din Ucraina și al provocărilor regionale, în cadrul Aspen European Strategic Forum 2025, la panelul „The Power of Alliances to Protect and Prevail”.