Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Viktor Orban, singurul lider european care a mers la funeraliile lui Mihail Gorbaciov
03 sep 2022, 16:50
Premierul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, singurul politician european de rang înalt care duce tratative cu Rusia pentru livrări de gaze ruseşti, se va deplasa sâmbătă dimineaţa la Moscova pentru funeraliile ultimului lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a anunţat secretarul de stat ungar pentru comunicare şi relaţii internaţionale, Zoltan Kovacs, informează AFP.

Orban "va aduce un omagiu defunctului Mihail Gorbaciov", însoţit de o delegaţie ungară, a informat Kovacs pe Twitter, la o zi după ce gigantul rus Gazprom a anunţat că menţine oprirea gazoductului Nord Stream, vital pentru Europa.

Funeraliile ultimului lider al Uniunii Sovietice vor avea loc sâmbătă la Moscova. Gorbaciov a murit marţi seara, la vârsta de 91 de ani, în urma unei "lungi şi grave maladii", potrivit spitalului unde fusese îngrijit.

Mihail Gorbacov a marcat istoria, grăbind, în pofida dorinţei sale, destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, în timp ce încerca să o salveze cu reforme democratice şi economice, punând astfel capăt Războiului Rece.

Budapesta a fost eliberată de armata roşie în 1945, iar Ungaria a trecut apoi sub dominaţie sovietică. În 1956, o revoltă a fost zdrobită de blindate ale blocului sovietic.



Viktor Orban întreţine în mod regulat memoria acelei revolte



Deplasarea lui la Moscova are loc în condiţiile în care Gazprom a anunţat vineri prelungirea opririi gazoductului Nord Stream, "pentru mentenanţă".

La rândul său, Ungaria a anunţat miercuri o întărire a schimburilor sale cu Gazprom şi primeşte livrări suplimentare de gaz, într-un moment în care partenerii săi europeni se confruntă cu o puternică reducere a cantităţilor de gaz furnizate.

Kremlinul a anunţat sâmbătă că nu este prevăzută o întrevedere între Vladimir Putin şi premierul ungar Orban. "Din informaţiile noastre, el (Viktor Orban) va veni doar pentru a-şi lua rămas bun de la Gorbaciov. Nu a existat nicio cerere pentru convorbiri", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia RIA Novosti.

Înainte de aceasta, dpa informa că niciun politician european de rang înalt nu este aşteptat să participe la funeraliile ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, sâmbătă, la Moscova. În pofida înaltei aprecieri faţă de Gorbaciov la Londra, Paris şi Berlin, invazia rusă asupra Ucraina a deteriorat puternic relaţiile cu Moscova.

Sancţiunile impuse împotriva Rusiei şi contramăsurile ruse au suspendat de asemenea toate zborurile comerciale dintre Rusia şi statele membre ale Uniunii Europene.

Rusia a reacţionat la restricţiile împotriva liderilor săi plasând politicieni occidentali pe lista neagră. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play
Antony Blinken: Regiunea Mării Negre este o componentă critică a apărării NATO. În România sunt dislocaţi peste 3.000 de militari americani
Forum Aspen/ Stoltenberg: NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat
Rusia și-a întărit gruparea de trupe din Republica Belarus cu sisteme de apărare antiaeriană Tor-M2
Telefonul roșu Washington - Moscova, folosit o singură dată din 24 februarie încoace. Oficial SUA: Motivul nu are legătură cu incidentul din Polonia
Aspen – GMF Bucharest Forum 2022: Jens Stoltenberg: România, aliat puternic şi respectat în NATO
Leopard 2A7 sau K2? Controverse în Norvegia privind achiziția de noi tancuri. Blindatele coreene sunt și pe lista scurtă a României
Ambasadoarea americană la NATO: SUA nu consideră necesar să declare Rusia drept stat terorist
România cere un plan în caz de atac și solicită mai multe echipamente militare NATO în regiune. Cheltuielile destinate apărării, majorate de la 2% din PIB în prezent la 2,5% din PIB
Premierul Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg
Ungaria trimite în Ucraina un ambasador cu studii la Moscova și specializat pe problematica minorităților naționale
Scenariu cu repetiție: Colaboratorii rușilor sunt retrași din Nova Kahovska / F. Rusă va trimite în Ucraina trupele antrenate pe teritoriul Belarusului
UPDATE - Țările NATO vor anunța, probabil, la București un nou ajutor pentru Ucraina. Ministeriala NATO 2022
Acestea sunt armele care pot asigura victorii pentru Ucraina? SUA ar putea trimite sisteme GLSDB, capabile să lovească ținte la 150 de km
Primele reacții ale Moscovei, după momentele jenante de la summitul OTSC: ”Întotdeauna au existat încercări”
Aurescu: Toți ochii vor fi ațintiți spre România. Alegerea Bucureștiului ca loc al ministerialei NATO - multiple semnificații
Macron, într-o vizită rară în SUA. Președintele francez și Joe Biden vor avea pe agendă „dosarul China”
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, la Palatul Cotroceni. Convorbiri tete-a-tete cu președintele Iohannis
Kim Jong-un vrea să depășească SUA, Rusia și China. „Coreea de Nord - cea mai puternică forță nucleară din lume”
Secretarul de stat american Antony Blinken se va întâlni la București cu președintele Iohannis și premierul Ciucă
Amenințare teroristă a Rusiei (Video). Prigojin, „bucătarul lui Putin”, a trimis un baros cu „sânge” Parlamentului European care se pregătea de un vot împotriva Wagner
Manevre privind apărarea Coridorului Suwalki care ar putea izola țările baltice de NATO. Armata României a participat și ea la exerciții
Antony Blinken, șeful diplomației SUA, ajunge la București. România va fi săptămâna viitoare centrul deciziilor majore ale NATO
Prigojin susține că un fost general american din US Marine Corps comandă un batalion al companiei de mercenari Wagner
Zi aglomerată la Kogălniceanu și Borcea. Eurofighter italiene și CF-18 Hornet spaniole au aterizat azi în România
Rusia consideră declararea sa de către UE drept „stat sponsor al terorismului” ca fiind o „acțiune neprietenoasă” a Occidentului
Bulgaria a votat aprobarea a încă 8 avioane F-16 în cea mai modernă versiune, dar cu mare scandal. Partida pro-rusă a dat tonul
Stoltenberg: NATO va sprijini în continuare Ucraina şi mă aştept ca acest lucru să fie reconfirmat de miniştrii de externe la reuniunea de la Bucureşti
Nave și avioane de luptă vor antrena războiul maritim în apele norvegiene. Răspunsul NATO manevrele ruse din apropierea Norvegiei
Regimul iranian, măcinat de luptele interne pentru putere, scapă situația de sub control. Gărzile Revoluționare au împânzit provincia Kurdistan
Cea mai grea iarnă de la al Doilea Război Mondial. Kievul, pregătiri de scenariu cel mai rău, dar nu va fi evacuare în masă. Kliciko: Unde ar trebui să evacuăm?

Ştiri Recomandate

Pe ruși îi supără HIMARS, IRIS-T sau NASAMS. Moscova amenință NATO că „se joacă cu focul” în privința transporturilor de arme
România va achiziționa obuziere în paralel cu programul HIMARS. Mîndrescu: HIMARS e un sistem fabulos, dar are o problemă
Aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. Foto: Europa.eu
EXCLUSIV
Austria a blocat aderarea României în Schengen. Carmen Avram: Influența Rusiei, tot mai puternică în UE / De 20 de ani România nu mai are politică externă
”Vor ajunge înainte de Crăciun”. SUA întărește prezența militară în Estonia: Sisteme HIMARS, dar și militari pentru grupul de luptă al NATO
Ambasadoarea Austriei în România, convocată la MAE. Vienei i se reproșează o „atitudine nejustificată şi inamicală”
EXCLUSIV
Marea Neagră - epicentrul strategic al războiul rus în Ucraina și China - provocarea viitorului | Ana Cătăuță, la Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania
Centrala Zaporijia folosită drept ”umbrelă”: Rusia a plasat lansatoare ”Grad” lângă depozitul de combustibil nuclear
Polonia va convoca în 2023 zeci de mii de civili voluntari pentru instrucție militară
Val de reacții după votul negativ al Austriei. Preşedinta PE se declară ”extrem de dezamăgită” / Iohannis: România merita să primească un vot favorabil
Consiliul JAI respinge aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen: Austria şi Olanda au votat împotrivă
EXCLUSIV
Dubla măsură a Austriei: Berlinul lua în calcul blocarea intrării Croației în Schengen, la schimb cu veto-ul Vienei / Diaconescu: Condiționalitățile înseamnă o decizie negativă mascată
Rusia prezintă cum „domină” spațiul aerian al Ucrainei: Imagini în premieră cu Su-27 uzate, folosite în războiul din Ucraina (Video)
SUA insistă ca Germania să trimită în Ucraina tancuri de luptă Leopard
Rusia a eliberat-o din închisoare pe vedeta WNBA Brittney Griner. SUA l-au dat la schimb pe traficantul rus de arme Viktor Bout
Budapesta s-a opus noului pachet de sancțiuni UE împotriva Federației Ruse - FT
Vicepreședintele Comisiei Europene: Îndoielile Austriei privind aderarea României sunt de ordin politic
Austria va vota împotriva aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen
Şef adjunct al serviciului de informații militare al Ucrainei: Rachetele folosite de Rusia pentru a ne ataca vin direct de pe linia de producţie
Germania doreşte un scut de apărare antirachetă. Olaf Scholz: Vom acorda 2% din PIB bugetului pentru apărare
Germania se pregăteşte să transfere 18 obuziere RCH-155 către Ucraina
După ce mai multe baze ruseşti au fost lovite de drone, Rusia recunoaşte că este vulnerabilă la atacuri în Crimeea
Marea Britanie cumpără câteva mii de sisteme de rachete antitanc NLAW. După ce au furnizat arme Ucrainei, britanicii vor să refacă stocurile armatei
Cancelarul Austriei Karl Nehammer a refuzat întrebările jurnaliștilor români despre aderarea României la Schengen
Rusia livrează 200 de tancuri T-90M forțelor pro-ruse din Republica Populară Lugansk (Foto/Video)
Clasa Reis - crucială pentru dominația maritimă a Turciei. Primul submarin AIP a început testele în Marea Marmara
Dronele rusești Geran-2 au reapărut în Ucraina, după o pauză de câteva săptămâni
Scântei la ședința PPE. Austria acuză România că face presiuni pe companiile austriece. Tomac, stupefiat: Lanț de minciuni la adresa României
Infiltrări în Odesa. Ucrainenii au reținut un agent rus care „vâna” sisteme Neptun, folosite și la scufundarea crucișătorului Moskva
În Schengen, singuri sau ”la pachet” cu Bulgaria? Diaconescu: ”Decuplarea de Bulgaria poate fi o capcană”. Nu trebuie să ajungem la o soluție paliativă
Negocierile din ultima zi au eșuat. Austria a anunțat oficial că se va opune prin veto aderării României la Schengen
HIMARS cu frâna de mână trasă: SUA au limitat raza de acțiune a HIMARS ucrainene pentru a evita lovirea directă a teritoriului rus