Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Statele Unite doresc ca Bosnia să intre în NATO, în pofida diviziunilor interne
News
Data actualizării:
Data publicării:
Statele Unite doresc ca Bosnia să-şi continue drumul spre NATO, a declarat luni adjunctul secretarului de stat american John J. Sullivan, aflat în vizită la Sarajevo, unde acest subiect nu este susţinut în unanimitate.  
adjunctul secretarului de stat american John J. Sullivan
adjunctul secretarului de stat american John J. Sullivan

Adjunctul secretarului de stat american John J. Sullivan se afla în aceste zile într-un turneu în Europa Centrală și Balcanii de Vest pentru a obține sprijinul țărilor din regiune împotriva politicii „agresive” a Rusiei în Europa.

Secretarul american de stat adjunct John Sullivan a mai afirmat că Washingtonul este "hotărât să protejeze" "suveranitatea şi integritatea teritorială" a Bosniei, potrivit AFP.

În această privinţă, el a avertizat împotriva ,,apelurilor la secesiune ori stabilirea celei de-a treia entităţi" în această ţară în care coabitează, de la sfârşitul războiului, Republica Srpska, entitatea sârbilor, şi entitatea croato-bosniacă.

,,Statele Unite susţin cu entuziasm decizia guvernului Bosniei de a continua (drumul ţării) spre aderarea la NATO", a declarat diplomatul american.

,,Am exprimat acest punct de vedere în cursul întâlnirii de astăzi cu cei trei membri ai preşedinţiei. Am discutat despre poziţia americană care este mai fermă ca niciodată", a spus el.

La începutul lui decembrie, Bosnia a fost îndemnată de Alianţa Nord-Atlantică să prezinte "planul său de acţiune", ultima etapă înainte de a fi invitată oficial să adere. Un consens este necesar în această ţară pentru a avansa în direcţia respectivă.

În cadrul preşedinţiei tripartite a Bosniei, ai cărei membri sârb, bosniac şi croat au fost aleşi în octombrie, perspectiva aderării la alianţa militară occidentală nu este însă sprijinită în unanimitate.

De la alegerea sa, membrul sârb al preşedinţiei, Milorad Dodik, care afişează relaţiile sale apropiate cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi care, din 2017, este vizat de sancţiuni americane, a repetat de mai multe ori ferma sa opoziţie faţă de aderarea Bosniei la NATO.

Această mică ţară din Balcani, unde războiul intercomunitar din perioada 1992-1995 a făcut circa 100.000 de morţi, înainte de semnarea acordului de pace de la Dayton (Statele Unite), rămâne deşirată între cele trei comunităţi.

Războiul s-a încheiat cu bombardarea de către aviaţia NATO a poziţiilor deţinute de forţele sârbe.

Bosniacii (musulmani) reprezintă 50% din cei 3,5 milioane de locuitori ai Bosniei. Aproape o treime (31%) din populaţie o constituie sârbii (ortodocşi) şi 15% croaţii (catolici).

,,În cadrul preşedinţiei avem un consens în privinţa drumului european şi am avut ocazia să spun că nu există consens în legătură cu NATO, pentru că Republica Srpska nu este pregătită să meargă mai departe pe această temă", a declarat presei Milorad Dodik, la finalul întrevederii cu diplomatul american.

Entitatea sârbilor bosniaci a adoptat în 2017 o rezoluţie privind "neutralitatea sa militară" în raport cu alianţele internaţionale


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi
Robinetul cu gaze rusești se închide. Doar două state s-au opus
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
Guvernul anunță că ministrul Apărării urmează să facă mai multe precizări despre exercițiile de mobilizare a rezerviștilor după controversele din spațiul public
Trump a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și ia în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean
Încep SUA să pună cu adevărat presiune? Trump spune că Modi i-a promis că India nu va mai cumpăra petrol din Rusia
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
„Omuleții verzi” ai lui Putin, aduși la frontiera baltică. Încă o tactică hibridă a Kremlinului
Marea Britanie raportează o creștere de 50% a incidentelor cibernetice grave și cere companiilor să stocheze fizic planuri de reacție la atacuri cibernetice
Strategia sinucigașă a Germaniei lui Merkel: Antrenament modern pentru trupele ruse, promisiuni de echipamente militare și acces la documente clasificate
Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie

Ştiri Recomandate

Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
pixel