Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Academia Română apără Laserul de la Măgurele și acuză acțiuni de discreditare a României
News
Data publicării:
Academia Română dezavuează "cu tărie" acţiunile concertate de discreditare a României, Centrului ELI-NP şi conducerii instituţiei care a asigurat construcţia acestui centru.

Academia Română spune că autorii acestor manifestări se plasează astfel ''în sfera unor interese obscure, care aduc prejudicii grave ţării noastre şi care se situează în afara normelor şi valorilor unanim acceptate în comunitatea ştiinţifică''.

 

Academia Română acuză presiuni politice



"Recentele evenimente din jurul proiectului de infrastructură de cercetare paneuropeană distribuită Extreme Light Infrastructure (ELI) ne determină să luăm act cu îngrijorare de presiunile mediatice şi politice asupra pilonului românesc al acestei infrastructuri - ELI-Nuclear Physics (ELI-NP). Acestea aduc gravă atingere valorilor şi scopurilor promovate prin implementarea acestuia în România şi pot pune sub semnul întrebării eforturile făcute de toţi cei implicaţi pentru crearea şi consolidarea unui Spaţiu Comun al Cercetării în Europa", se arată într-un punct de vedere al Biroului Prezidiului Academiei Române privind situaţia creată în jurul pilonului românesc al infrastructurii ELI-NP.

Potrivit sursei citate, demersul amintit "se situează în afara normelor şi valorilor unanim acceptate în comunitatea ştiinţifică".

"Urmărind îndeaproape cu satisfacţie deosebită succesul şi realizările ELI-NP, apreciate de actori importanţi în domeniul cercetării ştiinţifice mondiale, Biroul Prezidiului Academiei Române nu poate rămâne indiferent la acţiunile concertate de discreditare a României, Centrului ELI-NP şi conducerii instituţiei care a asigurat construcţia acestui centru. Dezavuăm cu tărie astfel de manifestări, a căror virulenţă şi lipsă de etică nu pot decât să plaseze autorii acestora în sfera unor interese obscure, care aduc prejudicii grave României şi care se situează în afara normelor şi valorilor unanim acceptate în comunitatea ştiinţifică", precizează Academia Română.

 

Proiectul ELI, la propunerea Franței

 


Reprezentanţii Academiei amintesc că Proiectul ELI a fost propunerea Franţei, la iniţiativa profesorului Gerard Mourou, laureatul Nobel pentru Fizică în 2018, pentru prima Foaie de parcurs a Forumului Strategic European pentru Infrastructuri de Cercetare (eng. ESFRI) din anul 2006.

"Până în anul 2009, cu sprijinul Comisiei Europene, organizaţii de cercetare din 13 ţări - Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, Ungaria, România, Spania, Portugalia, Bulgaria, Grecia, Lituania, Polonia - au realizat un parteneriat pentru a pregăti implementarea şi a oferi soluţii de rezolvare a problemelor ştiinţifice, tehnologice, financiare şi legale pe care un proiect de o asemenea noutate şi anvergură le-ar putea întâmpina. Pe baza soluţiilor şi recomandărilor acestui proiect, în decembrie 2009, trei ţări noi membre ale UE - Republica Cehă, Ungaria şi România - în cadrul Consiliului Competitivitate şi-au asumat găzduirea şi construirea, din fonduri structurale, a celor trei piloni ai infrastructurii de cercetare distribuite ELI", precizează sursa citată.

Potrivit Agerpres, începând cu anul 2010, ELI-NP, împreună cu celelalte două componente din Ungaria (ELI-ALPS) şi Cehia (ELI-Beamlines), alături de organizaţii reprezentative de cercetare din Italia, Germania, Franţa, Marea Britanie, a constituit un parteneriat având personalitate juridică, ELI-Delivery Consortium (ELI-DC), în scopul operării şi utilizării infrastructurii ELI, după finalizarea implementării celor trei proiecte, sub forma unui ELI-ERIC.

 

Ungaria și Cehia vor continuarea programului fără România

 

Amintim că Ungaria și Cehia, care fac parte alături de țara noastră din proiectul paneuropean Extreme Light Infrastructure (ELI), au depus o cerere de formare a unui nou consorțiu fără România.

ERIC este, conform legislaţiei europene, un consorţiu european pentru o infrastructură de cercetare având personalitate juridică, iar ca acţionari are state membre UE sau asociate, care se obligă să finanţeze accesul comunităţii ştiinţifice la utilizarea infrastructurii, principalele beneficii ale acestei forme de organizare fiind scutirea de TVA a cheltuielilor pentru operarea infrastructurii şi adoptarea propriilor reguli şi proceduri de achiziţie pentru bunurile şi serviciile necesare funcţionării infrastructurii.

ELI-NP, a cărui construcţie la Măgurele a început în anul 2012, după obţinerea aprobărilor necesare din partea autorităţilor naţionale şi Comisiei Europene, instituţia gazdă şi responsabilă fiind Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară - Horia Hulubei (IFIN-HH), reprezintă o investiţie a României din fonduri structurale şi fonduri de la bugetul de stat, în valoare de 310 milioane euro, subliniază sursa citată.

Potrivit Academiei, Centrul ELI-NP construit la Măgurele de către echipa condusă de academicianul Nicolae-Victor Zamfir "este pentru noi toţi o dovadă a capacităţii României de a realiza proiecte de excelenţă şi de a fi un partener respectat în cercetarea ştiinţifică la frontiera cunoaşterii''. Prin ELI-NP se demonstrează, încă o dată, că cercetarea românească are capabilitatea să-şi exploateze potenţialul şi educaţia deosebite şi să fie un model inspiraţional pentru tânăra generaţie şi pentru societate", precizează sursa citată.

"Ne exprimăm convingerea că demersul nostru va avea ecoul potrivit în rândul societăţii şi la nivelul autorităţilor româneşti şi că astfel de acţiuni nu îşi vor mai găsi locul în Europa", se mai arată în punctul de vedere al Biroului Prezidiului Academiei Române. 

CITEȘTE ȘI: 'Eliminarea' Laserului de la Măgurele. Ungaria și Cehia vor continuarea proiectului fără România


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA

Ştiri Recomandate

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
pixel