Acord nuclear. CIA, declarație pentru serviciile de informații
Iranul respectă încă termenii acordului nuclear semnat în 2015, consideră CIA.
Iranul respectă încă termenii acordului nuclear încheiat în 2015 cu marile puteri, în pofida retragerii SUA din acest tratat menit să împiedice Teheranul să deţină arma atomică, a declarat marţi directoarea CIA, Gina Haspel, relatează AFP.
'În prezent, din punct de vedere tehnic ei respectă'' termenii JCPOA (Planul de Acţiune Comun Cuprinzător), a explicat Gina Haspel în faţa Comisiei pentru serviciile de informaţii a Senatului SUA. Cu toate acestea, ''conform celor mai recente informaţii, iranienii intenţionează să ia măsuri pentru a se distanţa de JCPOA'', a adăugat ea. 'Am constatat că au avut discuţii între ei pentru că nu au reuşit să profite suficient de mult din punct de vedere economic de pe urma acordului aşa cum au sperat', a menţionat directoarea CIA.
Preşedintele Donald Trump a restabilit sancţiunile împotriva Teheranului şi s-a retras din acord în mai 2018, sperând să reducă astfel influenţa regimului islamic în regiune. Acordul nuclear semnat la Viena, la 14 iulie 2015, după 12 ani de criză şi 21 de luni de negocieri intense, între Iran şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie) plus Germania, prevede limitarea programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News