Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Agenți din 'Primăvara rusă' cu sediul în Transnistria, deconspirați de SBU. Obiectivul: Destabilizarea Ucrainei
Intelligence
Data publicării:
Specialiștii în securitate cibernetică din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au deconspirat o rețea de agenți care este specializată pe activități subversive și de colectare a informațiilor pentru Federația Rusă.

Urmare a unei operațiuni de lungă durată, agenții SBU au stabilit că rețeaua de agenți a fost creată de o subdiviziune a Statului Major General al Forțelor Armate a Federației Ruse. Din componența rețelei făceau parte locuitori din Harkov și Odesa, activiști din așa-numita organizație „Primăvara Rusă”, notează portalul Deschide.md. Sediul agenturii se află acum în Transnistria.

SBU specifică faptul că serviciile speciale ale Rusiei au recrutat cetățeni ucraineni pentru a crea și a administra un șir de canale Telegram cu public țintă în Ucraina.

Potrivit anchetei, conducătorul principal al rețelei de agenți este un cetățean din Odesa, unul dintre organizatorii Antimaidanului din Odesa. Ar fi vorba de Artiom Dovîdcenko, care este acum dat în căutare de către organele de anchetă din Ucraina, fiind suspectat de mai multe infracțiuni.

Potrivit serviciului de informații, persoana în cauză administrează personal 12 canale Telegram, comunică cu comanditarul materialelor, raportează curatorilor ruși despre munca depusă și coordonează plasarea materialelor. Costul plasării materialelor este de la câteva sute de hrivne pentru canalele regionale și până la 25-30 de mii de hrivne pentru canalele naționale.

 

SBU a identificat activități subversive împotriva statului ucrainean

 

SBU a identificat 50 de comanditari care au transferat bani pentru publicarea materialelor. Este verificată implicarea acestora în activități subversive împotriva statului ucrainean. Potrivit unei expertize lingvistico-psihologice, materialele distribuite pe canalele Telegram au urmărit crearea panicii, destabilizarea situației social-politice și social-economice din Ucraina.

Principalul scop al acestor canale este discreditarea autorităților statului și crearea unor tensiuni artificiale în societate și tendințe protestatare în rândul cetățenilor ucraineni.

S-a constatat că serviciile speciale rusești au permis participanților să creeze de sine stătător un mecanism de monetizare. Tranzacțiile se realizau printr-o rețea de complici care au deschis conturi în bănci din Ucraina pentru a primi onorarii. Apoi, banii erau convertiți în valută și transferați în Transnistria.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16
Cazul ''Spy Cell'': O reţea de spionaj cu ramificaţii în Bulgaria a acţionat la îndemnul Rusiei, vizate fiind şi sistemele Patriot din Germania
Desecretizarea documentelor CSAT: Ministerul Afacerilor Externe a informat aliaţii României cu privire la tentativele de interferenţe externe în campania electorală
Agentul „Alice”. O rusoaică din New York, acuzată că a mințit cu privire la legăturile sale cu FSB: A participat constant la evenimente anti-Putin la ordinul spionajului rusesc
Kirilo Budanov, șeful informațiilor Armatei ucrainene, amenințat cu schimbarea. Ce i-a transmis Casa Albă lui Zelenski în septembrie pe acest subiect
Serviciile de informații rusești și-au activat o „cârtiță” chiar în rândul Forțelor ucrainene pentru Operații Speciale (FOS)
Serviciile britanice de informații explică de ce Rusia este îngrijorată de posibilele atacuri ucrainene asupra navelor rusești din Marea Caspică
Armata de spionaj a Beijingului depășește așteptările: 600.000 de agenți în serviciile de informații chineze
Sabotajul rusesc este în creștere, avertizează serviciile de informații europene. Până în 2030, vor fi capabili să atace teritoriul NATO
MI5 avertizează că serviciile rusești de informații folosesc intermediari pentru acțiuni de sabotaj organizate pe teritoriul statelor europene
Şeful spionajului militar ucrainean a numit factorii care creează cele mai mari probleme trupelor ucrainene: Ajutorul militar nord-coreean acordat Rusiei este cea mai mare îngrijorare
Mijloacele rusești de război electronic se află în vizorul serviciilor de informații militare occidentale. Franța folosește surse OSINT pentru dezlegarea misterelor acestora
Bundeswehr este vizat de serviciile secrete rusești. Ce ar vrea să știe Kremlinul
O unitate notorie a agenției ruse de informații militare (GRU) desfășoară atacuri cibernetice împotriva țărilor occidentale
Ce s-a ales de Wagner Group la un an de la moartea lui Evgheni Prigojin? Foștii mercenari fac acum parte din Rosgvardiya și din forțele cecene Akhmat
"Spionaj deosebit de intim", când agenții ruși își mint proprii copii. Detalii despre familia care a fost repatriată în Rusia după schimbul de prizonieri cu SUA
Forțele pentru Operaţii Speciale ale Ucrainei, atac asupra forţelor ruse aflate la gura de vărsare a fluviului Nipru (Foto/Video)
Serviciile speciale ucrainene plănuiau asasinarea președintelui Putin și ministrului rus al apărării. Planurile au fost dejucate după o convorbire telefonică între miniștrii apărării din Rusia și SUA
”Patria nu te-a uitat”, consemnul Kremlinului pentru toți spionii ruși din Vest. Schimbul de condamnați va amplifica acțiunile de spionaj ale Moscovei?
Discuțiile privind schimbul istoric de prizonieri între Occident și Rusia au durat peste 2 ani: Care a fost cel mai important deţinut pentru Moscova?
Parlamentul R. Moldova, penetrat de ruși? SIS efectuează o investigație privind un caz de spionaj rusesc în forul suprem al Moldovei
O unitate specială a agenției ruse GRU recrutează sabotori în Europa prin intermediul Telegram și TikTok

Ştiri Recomandate

Noii „ochelari de super-soldat” ai Armatei SUA: Rivet și Anduril, pariurile Pentagonului pe inteligența artificială de pe front
Prețul cinic al războiului din Ucraina: Rusia ar putea iniția o nouă mobilizare, ignorând nemulțumirea internă
Parteneriat strategic: F-15EX și drona „fantomă” MQ-28, noua ofertă primită de Polonia de la compania Boeing
Atacurile nocturne ale rușilor au provocat cel puțin doi morți și 17 răniți în capitala Ucrainei
Statele Unite, avertizate de un fost comandant al NORAD: „Trebuie să putem primi un pumn în nas și să ne ridicăm”
Compania Romaero: Miracol sau rezultate financiare promovate cu surle și trâmbițe? Cifrele dau speranțe, dar politica își bagă coada
Mândria turcă pe șenile: Producția în serie a tancului Altay a început, un vis de „100 de ani” devenit realitate
Planul Poloniei de a deveni o forță regională: Achiziții de bombe GBU-39B pentru avioanele F-35 și F-16, dar și investiții record în industria de apărare
Tehnologie la schimb pentru sisteme de rachete: O nouă abordare a Statelor Unite pentru a continua sprijinul militar acordat Ucrainei
Resetarea pieței de armament: De ce cred Statele Unite că decizia de a clasifica dronele drept „avioane” va schimba balanța puterii militare la nivel global
Blindat Cobra II ce va fi livrat Armatei României, produs de Otokar. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Mișcări de „trupe” în industria de apărare. Automecanica SA Mediaș, unde vor fi produse blindatele Cobra II ale României, nu renunță la achiziția Popeci Utilaj Greu
Ca urmare a presiunilor recente ale armatei ucrainene asupra apărării antiaeriene a Rusiei, dronele Bayraktar TB2 au revenit pe frontul din Ucraina
Gata de lansare de pe avioane MiG-29 și F-16: Ucraina ar urma să primească din SUA primele 800 de rachete ERAM în 2026
Reactivarea unei facilităţi militare strategice din perioada Războiul Rece (FOTO/VIDEO): Franța modernizează vechiul radar ,,Nostradamus'' pentru a detecta rachete hipersonice ruseşti
Propuneri de pace la masa negocierilor: Un "plan B" pentru Ucraina, cu trupe din Bangladesh și garanții de securitate fără NATO?
Dincolo de modernizarea armatei: De ce solicitarea pentru Abrams M1E3 redefinește capacitatea de producție a tancurilor în SUA
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Adio, securitate americană? Statele Unite taie ajutorul militar pentru țările de la granița cu Rusia, forțând un test de maturitate al apărării europene
Războiul te învață: Ucraina e lider nu doar la drone, dar produce obuziere cât Germania și Franța la un loc
Două F-16 venezuelene au survolat provocator distrugătorul american USS Jason Dunham. „Spectacol de forță” în Caraibe unde tensiunile ating un nou nivel
Scăpare sau intenție? Forțele ucrainene au folosit în misiuni MiG-29 cu schema de camuflaj a Azerbaidjanului
Rusia amenință că forțele de menținere a păcii din Ucraina sunt ținte legitime. Ce contingent va fi dislocat, cine trimite trupe și care va fi rolul României
Viitorul apărării antiaeriene e racheta PAC-3 MSE a Patriot, care a interceptat deja hipersonice ruse Kinjal: Cel mai mare contract din istorie pentru PAC-3 MSE
Armata română, Bogdan Bucur
EXCLUSIV
Cum s-a prăbușit România Mare: Alianțe, „trădări”, mituri și istoria folosită ca „armă”. Istoricul Bogdan Bucur vine la Obiectiv EuroAtlantic
Armata israeliană anunţă că deţine controlul a 40% din oraşul Gaza
Dronele și rachetele rusești au lovit estul Ucrainei / Rafinăria din regiunea rusă Riazan și un depozit de petrol din Luhansk, atacate cu drone
SUA elimină treptat din 2026 fondurile de securitate pentru statele ce se învecinează cu Rusia. Nu România va fi cea mai afectată, ci statele baltice
Trump chiar schimbă numele Pentagonului; modificările ar putea costa sute de milioane de dolari
Adio, război de tranșee? Ucraina primește o flotă masivă de roboți THeMIS, arma care ar urma să facă diferența pe front
Noi garanții de securitate pentru Ucraina: Rachete cu rază lungă și sancțiuni sporite pentru Rusia pentru că tărăgănează intenționat procesul de negociere
Atac devastator confirmat în Crimeea (FOTO): „Flamingo”, cea mai nouă rachetă a Ucrainei, a făcut ravagii într-o bază rusă a FSB
O viziune europeană divizată: De ce Marea Britanie, Italia și Germania se află în tabere opuse pe tema garanțiilor de securitate pentru Ucraina
Ziua și provocarea: Două drone ale Rusiei au violat spațiul aerian al Poloniei. Avioane F-35 au fost ridicate de la sol, dar nu au doborât UAV-urile ruse
pixel