Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Airbus a transportat 4 milioane de măşti chirurgicale din China în Europa
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Un avion Airbus A350-100, care a plecat din China cu patru milioane de măşti chirurgicale, având ca destinaţie cele patru ţări fondatoare ale Airbus, a ajuns duminică la Toulouse (Franţa), după ce anterior a descărcat o parte din încărcătură la Hamburg (Germania), se arată într-un comunicat al companiei.

"Avionul a plecat vineri din Toulouse spre China. Acolo a preluat încărcătura şi a pornit înapoi ajungând sâmbătă seara la Hamburg. Duminică dimineaţa a plecat spre Toulouse unde a ajuns în jurul orei 10:00", se arată în comunicatul grupului Airbus. "Aceste măşti sunt destinate guvernelor şi autorităţilor sanitare din ţările fondatoare ale Airbus", a adăugat purtătorul de cuvânt, făcând referire la Germania, Franţa, Spania şi Marea Britanie. Operaţiunea a fost finanţată în întregime de Airbus, inclusiv achiziţionarea măştilor din China, a declarat un purtătorul de cuvânt, pentru AFP.

"Felicitări echipei Airbus la revenirea din China cu patru milioane de măşti esenţiale pentru serviciile medicale, în cadrul eforturilor noastre pentru a sprijni lupta împotriva COVID-19", a declarat directorul general de la Airbus, Guillaume Faury, pe contul său de Twitter.

 

China a exportat măști în valoare de peste 1,3 miliarde de euro

 

La rândul lor, autorităţile chineze au precizat că, de la începutul lunii martie şi până în prezent, ţara lor a vândut aproape patru miliarde de măşti şi echipamente medicale unor ţări străine, cu o valoare totală de peste 1,33 de miliarde de euro.

Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„Întoarcerea în Pacific”. SUA vor efectua o demonstrație de forță cu 300 de avioane, la o scară nemaivăzută în istoria recentă a aviației militare
De la Marea Mediterană la Marea Barents: Un avion britanic de cercetare radioelectronică RC-135W a monitorizat, într-o singură misiune, întreaga graniță de est a NATO
Încă 3 din 32. Trei avioane F-16 din cele achiziționate din Norvegia au aterizat azi la Câmpia Turzii (Foto) Cifra actualizată a F-urilor ajunse în România
Cât costă modernizarea unui F-16 la versiunea Block 70/72: Cazul Poloniei care a decis reactualizarea flotei sale de 48 de aeronave
Doar trei avioane Mirage 2000-5 primeşte Ucraina din Franța în primul lot: De ce atât de puține și care este problema principală?
Anunț surpriză al unei țări importante din Europa: 200 de piloți ucraineni au fost instruți deja și așteaptă să lupte pe avioane F-16
Niciun avion IAR-99SM livrat: La Craiova întârzierile continuă, nu s-au terminat testele de tragere. Programul de pregătire pentru piloții de F-16, dat peste cap
Bombardiere rusești Tu-95MS au zburat deasupra Mării Japoniei pe fondul tensiunilor din Peninsula Coreea. Nordul a trimis mii de soldați să lupte împotriva Ucrainei
FA-50 a fost prezentat în România: Trei direcții de colaborare pentru avionul multirol. După retragerea F-16 noile FA-50 ar putea zbura alături de F-35 românești?
Deși are doar 14 Gripen în dotare, Ungaria reușește să se implice în modernizarea avioanelor de luptă suedeze
Noi detalii dezvăluite despre Tempest, viitorul avion de generația a 6-a euro-asiatic. Designul a fost modificat față de configurația anterioară cu „aripă lambda”
Nu e Rafale, dar e Mirage 2000: Ucrainenii vor lupta și cu avioane franceze. A fost anunțat și momentul livrării primului Mirage 2000
Imaginile unui avion rusesc Su-57 cu rachete amplasate în exteriorul aeronavei provoacă discuții aprinse. Experții spun că totul este „ilogic”
Turcia a demarat „operațiunea Eurofighter”. În speranța că Germania va debloca achiziția de avioane Eurofighter, Erdogan îl numește pe Scholz „dragul meu prieten”
Aerodromuri rusești sunt în vizorul aviației ucrainene: Ucraina poate utiliza avioanele F-16 şi dincolo de graniţele sale
Ţintă aeriană de mici dimensiuni, identificată într-o zonă aflată în largul Mării Negre: Aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române au monitorizat perimetrul
Germania a mobilizat avioane de vânătoare pentru a intercepta un avion rusesc de recunoaștere: Acesta este cel mai recent incident aerian între un stat membru NATO și forțele aeriene ruse
F-16 pentru Ucraina, dar cu țârâita. Pentru că SUA schimbă din mers strategia pregătirii pilotilor ucraineni, inclusiv în România
Franța nu va putea oferi Ucrainei tot ajutorul militar promis: Avioanele Rafale nu sunt incluse în noul pachet de asistență
Ciudatul caz al dronei ruse S-70 doborâtă intenționat de un Su-57 rus. Serviciul britanic de infromații numește motivul doborârii UAV-ului
Turcia își ia revanșa în fața F-35? Țara care ar achiziționa un număr uriaș de avioane tucești Kaan, echivalentul unei victorii pe piață în fața F-35
Ungaria nucleară? Un scenariu greu de crezut, dar SUA modernizează infrastructura în Kecskemet unde avioane cu capacități nucleare ar putea ajunge
Taiwanul nu se lasă intimidat de manevrele militare ale Chinei: Un avion F-16 a fixat ţinta pe un J-15 chinezesc (Foto/Video)
Legendarul Black Hawk, așa cum nu l-ați mai văzut. Americanii implementează sistemul Matrix iar elicopterele vor zbura singure
NATO arată Rusiei ce ar însemna un război nuclear cu Alianța. Zeci de avioane, inclusiv F-35 și bombardiere B-52, fac o demonstrație nucleară de forță
România și obsesia pentru F-16, din nou pe radarul Rusiei. „Dovada” că F-16 ucrainene fac „demonstrații de forță din România”
Ipoteza doborârii avionului rusesc Su-34 de către un F-16, demontată chiar de ucraineni: ”Avem F-16 cu capacități reduse”
SAMP/T a testat o nouă rachetă contra Kinjalului hipersonic. Avionul ”invizibil” Su-57 ar putea fi una dintre țintele rachetei Aster 30 B1NT?
Cu ce avion rus e comparat Mirage 2000 și trei motive pentru care rușii nu sunt îngrijorați că Ucraina va primi avioane franceze
Greu la deal fără componente occidentale: În 2024, Rusia a produs mai puține avioane Su-57 decât în anii precedenți

Ştiri Recomandate

Vă sună cunoscut? Generalii cehi se plâng că profesioniștii cu experiență pleacă din Armată. ”Câștigă mai mult la Kaufland”
Rusia a recunoscut că a încasat lovituri cu rachete ATACMS în Kursk și anunță represalii majore. Apărarea rusească nu a putut opri rachetele americane
Ucrainenii știu că Tomahawk rămâne un vis și lucrează activ la propriile programe de rachete. „Rusia va simți pe pielea ei rezultatul”
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj
Kirilo Budanov, șeful informațiilor Armatei ucrainene, amenințat cu schimbarea. Ce i-a transmis Casa Albă lui Zelenski în septembrie pe acest subiect
În cazul unei „păci proaste” între Rusia și Ucraina, Kremlinul va începe pregătirile pentru un nou atac asupra țărilor europene
Medvedev amenință din nou că Armata rusă lovește Parisul și Berlinul dacă Occidentul va livra arme nucleare Ucrainei
„Le luăm în serios” - Statele Unite nu ignoră amenințările Rusiei la adresa noului sistem de apărare aeriană din Polonia
Călin Georgescu, foto: Agerpres
EXCLUSIV
Ce mă sperie cu adevărat la Călin Georgescu
Merkel, cândva cel mai iubit politician din Europa, respinge acum acuzațiile legate de greșelile făcute în relaţia cu Putin și spune că a întârziat atacul Rusiei asupra Ucrainei
Marea Britanie a livrat Ucrainei, în linişte şi fără prea multă reclamă, un nou lot de rachete Storm Shadow: Sprijinul acordat ucrainenilor este „de fier”
Demonstrație de forță la granițele Rusiei. Escortat de avioane F-16 și Eurofighter, un bombardier B-52 al SUA a lansat bombe ghidate de aviație JDAM
Șeful apărării din Estonia îndeamnă la ajutor financiar pentru Ucraina şi nu la desfășurarea de trupe străine pe front
Trump a promis taxe mai mari pentru mărfurile chinezești. Răspunsul Beijingului: „Nimeni nu va câștiga într-un război comercial și tarifar”
Statele Unite intenționează să desfășoare rachete în Japonia pentru a răspunde amenințărilor Chinei
Ayatollahul Khamenei dă de înțeles că Iranul va emite pedeapsa cu moartea pentru Bibi Netanyahu, premierul Israelului
Avertisment de la Institutul american pentru Studiul Războiului: Forțele ruse, gata să încerce mai multe moduri de a avansa în regiunea ucraineană Donețk
Să nu-l supărăm pe Putin, o alegere perdantă pentru Europa. Angela Merkel încă își justifică decizia de la summitul NATO de la București
Alegerile prezidențiale din România se caracterizează prin candidați cu opinii opuse în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei
SUA aproape de decizia de a furniza Ucrainei rachete de croazieră JASSM, însă există şi o problemă de natură tehnică: Compatibilitatea cu avioanele de care dispun ucrainenii
Rusia recrutează yemeniți pentru a lupta pe frontul din Ucraina: Această cooperare reprezintă un semn al aprofundării relaţiilor dintre Kremlin şi rebelii Houthi
Este oficial: Avioanele Gripen ajung în Ucraina. Suedia a pregătit în linişte cu mult timp în urma terenul pentru acest transfer
Protejarea infrastructurii critice de sabotajele rusești: Submarinul autonom ”Herne”, o posibilă soluție pentru patrularea în adâncuri
Șeful Comitetului Militar al NATO cere companiilor de apărare să se pregătească de război. Alianța vrea mai multe linii de producție
Operațiunea Electorală Specială? Ultranaționalistul pro-rus Călin Georgescu defilează spre turul doi la prezidențiale. Elena Lasconi, pe locul doi
„Nu exagerați” - racheta Oreshnik nu este atât de nouă precum susține Rusia. Se încearcă intimidarea Occidentului
Inovație totală: Cum vor ucrainenii să lanseze rachete ATACMS de pe avioane F-16. Există cel puțin un precedent care a avut succes
Moldova a salvat fața României: În timp ce în Occident a luat aproape 50%, candidatul TikTok Călin Georgescu a fost votat de 2% dintre moldovenii din Republică
Noul tanc VT-4 s-a defectat în timpul unei demonstrații. China iese la bătaie cu tancul pentru export, dar încă nu e pregătită
Un general al forțelor speciale nord-coreene operează în Rusia. Conduce trupele de elită
Drone necunoscute continuă să survoleze Europa, spionând portavionul britanic HMS Queen Elizabeth și o baza aeriană americană cu avioane F-15E
Ucraina anunță distrugerea unei staţii radar a sistemului rusesc S-400 în regiunea rusă Kursk: Cel mai probabil au fost utilizate rachete ATACMS
pixel