Deocamdată trupele rusești fac manevre pe teritoriul Rusiei și, oricâtă neliniște ar trezi aceasta vecinilor sau puterilor euro-atlantice, nu se poate interzice unui stat să își folosească întregul teritoriu pentru a-și instrui armata.
Va traversa armata rusă frontiera ruso-ucraineană? În nici un caz fără o provocare.
În ce ar putea consta provocarea? Sunt trei ipoteze principale.
Prima ar fi aceea a unui atac decisiv pe scară largă a armatei ucrainene împotriva separatiștilor din Donbas, atac având ca obiectiv rezolvarea crizei prin forță. Într-un asemenea caz este de așteptat că Rusia va interveni numai dacă forțele separatiste, pe care le înarmează, fără îndoială, împreună cu „voluntarii” și „mercenarii” veniți din afara Ucrainei, ar ajunge în situația de a ceda. Până atunci, Moscova se va limita la a da avertismente Kievului, acuzându-l de încălcarea armistițiului convenit la Minsk în 2015, și la a arăta cu degetul SUA și NATO pentru încurajarea acestei încălcări. Dimitri Kozak, adjunct al șefului administrației prezidențiale a Rusiei, a declarat că „totul depinde de amploarea conflagrației”.
A doua ipoteză ar fi preluarea modelului occidental de „intervenție umanitară” în condițiile în care guvernul unui stat, fie el și suveran, reacționează „disproporționat” față de protestele și revendicările propriilor cetățeni, trimițând armata să acționeze cu toate mijloacele specifice războiului extern împotriva populației civile. Doctrina aceasta a fost aplicată în cazul fostei Iugoslavii, în special în susținerea separatismului kosovar. Președintele Putin a avertizat deja asupra posibilității ca în Donbas să se repete situația de la Srebrenica (Bosnia-Herțegovina), din 1995, când mii de bărbați musulmani au fost uciși de formațiunile militare ale sârbilor bosniaci.
Precedentul creat în Balcanii de Vest a fost urmat, în forme și cu intensități diferite, în timpul „primăverii arabe”, afirmându-se că dreptul suveran al unui stat de a-și apăra ordinea internă merge până acolo unde statul își agresează masiv și nediferențiat propriii cetățeni. Așa s-a justificat intervenția externă în Tunisia, Libia, Egipt și Siria; dar și cea din Ucraina anilor 2004 și 2013, în cazul din urmă afirmându-se că Președintele Ianukovici, și-a pierdut legitimitatea obținută prin alegeri recunoscute pe plan internațional ca libere și corecte, atunci când a trimis armata să tragă în protestatarii din Piața Maidan. (Ulterior s-a dovedit că cei care au tras nu aparțineau nici armatei regulate nici forțelor de ordine oficiale ucrainene.)
A treia ipoteză ar fi aceea a primirii Ucrainei în NATO, respectiv a extinderii NATO sau a amenințării cu extinderea sa până la frontiera vestică a Rusiei. Unii văd într-o asemenea extindere singura cale eficientă pentru descurajarea unei eventuale agresiuni ruse. Rusia nu ar avea curajul să atace un membru NATO știind că aceasta ar însemna activarea articolului 5 al Tratatului de la Washington. În acest sens, adepții politicii de forță afirmă că soarta Ucrainei depinde de decizia Washingtonului (uitându-se, desigur, că alianța are, totuși, mai mulți membri și că extinderea ei cere acordul unanim al acestora), iar nu de cea a Moscovei.
Alții, în schimb, cred că prin admiterea Ucrainei în NATO s-ar încălca „linia roșie” trasată încă în 1989 la Malta, și asta ar impune Moscovei o reacție pe măsură. Într-adevăr, Ucraina nu poate supraviețui fără NATO. Poate supraviețui, însă, NATO integrând problemele Ucrainei?
Ceea ce se știe este că până acum Vladimir Putin nu a blufat niciodată. Cine nu i-a luat în calcul avertismentele a avut ocazia să constate că ele nu erau o cacealma. S-a întâmplat în Georgia în 2008 și în Ucraina în 2014. Să fie acum altfel? Greu de crezut.
Că Rusia cunoaște numai limbajul forței, este adevărat. Care mare putere (fie ea și numai fost imperiu) înțelege mai bine un alt limbaj? Când se recurge la forță, însă, nu trebuie uitată legea eficienței regresive a presiunii excesive (despre care am scris cu ani în urmă). Recurgerea la forță aduce rezultatele dorite doar până la un anumit nivel. Cel asupra căruia se exercită presiunea va da înapoi inițial, dar, dincolo de un anumit prag, efectul împingerii devine invers proporțional cu intensitatea acesteia.
O teorie recentă a yesmenilor și sicofanților americano-conformi din România susține că Rusia ar fi ieșit din liga principalelor puteri ale lumii (din care acum fac parte SUA, China și eventual, UE) și că pentru a reveni acolo ar avea nevoie de un război. Război fără de care nici Vladimir Putin, „omul puternic cel slab al Rusiei”, nu și-ar mai putea găsi suficient sprijin intern pentru a-și menține poziția conducătoare.
Problema ar fi că un război în Ucraina sau în Caucaz nu mai este suficient pentru a reface coeziunea societății ruse pe temeiuri naționaliste. O și mai mare problemă, însă, ar fi aceea că Rusia nu își poate permite un război împotriva întregului Occident euro-atlantic, care s-ar solidariza în fața unei agresiuni rusești.
Că Rusia nu mai este astăzi o superputere mondială o acceptă și Președintele Putin. Acesta a afirmat explicit întâietatea Chinei și a Europei germane.
Dar Imperiul rus (cel țarist, dar în special cel sovietic) s-a prăbușit tocmai întrucât și-a folosit în exces resursele pentru a-și menține statutul de putere globală de prim rang. Nu superioritatea ideologică a permis SUA să aducă URSS la masa negocierilor și să iasă în aparent câștig din Războiul rece, ci superioritatea tehnologică. Cursa înarmării a lăsat Kremlinul fără suflu.
Iată de ce, înțelegându-și limitele, învățând din istorie și evaluând riscurile vanității, Rusia secolului XXI nu mai dorește (nici nu mai poate dori și, în mod firesc, ar trebui să nici nu mai vrea să vrea să dorească) să intre într-o asemenea întrecere. Ea s-a acomodat, din câte se pare, deși nu este ușor, cu gândul de a fi o putere de rangul doi.
Aceasta înseamnă, însă, că dacă renunță la a fi atât de puternică încât să câștige un război cu „lumea construită de America”, Rusia înțelege să rămână suficient de puternică încât să nu poată pierde războiul cu aceasta. De asemenea, înseamnă că și dacă Rusia abandonează rolul de protagonist pe arena mondială, ea caută a se plasa în poziția în care nimeni nu va putea să interpreteze acest rol fără sprijinul său.
Dacă pentru asta va trebui să poarte un război, Rusia nu se va da în lături, oricât ar costa-o. Nu are nici un interes să îl provoace. Cu cât Rusia se va abține mai mult de la provocarea unei conflagrații, cu atât mai mult rivalii săi, care își fac din diabolizarea ei un alibi pentru lipsa oricărei soluții politice apte a rezolva propriile lor crize interne și externe, vor fi mai dezbinați și mai slabi. Tocmai în această slăbiciune stă pericolul războiului. Cu cât vehemența diabolizării sub care respectivii rivali își ascund neputința va fi mai mare, cu atât rușii se vor uni mai mult pe platforma națională, fără ca pentru aceasta să fie necesară declanșarea vreunui război. Totul este ca decidenții să își mențină nervii, opinia publică, copleșită de războiul declarațiilor, să nu își piardă controlul, iar neprevăzutul să nu facă vreo surpriză nefastă, ca de atâtea ori în trecut.
Secretarul de Stat Antony Blinken a declarat că „SUA nu recunosc și nu vor recunoaște niciodată (sic!) Crimeea ca teritoriul rusesc” și că „așteaptă cu nerăbdare (sic!) să lucreze în continuare cu Kievul și aliații noștri (ai SUA - nn) pentru a pune capăt ocupației rusești a peninsulei și agresiunii din estul țării”.
SUA nu a recunoscut „niciodată” anexarea statelor baltice de către URSS. Cu toate acestea a încheiat tratate și a făcut comerț cu URSS fără să se împiedice de problema balticilor. Mai mult, Washingtonul a semnat, în 1975, la Helsinki, Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, prin care toate frontierele postbelice au fost recunoscute în bloc și s-a luat angajamentul ca eventuala lor modificare să se producă numai pe cale pașnică. Documentul nu a fost ratificat de către parlamente și a rămas un angajament eminamente politic, dar tocmai greutatea sa politică rezultată din însumarea puterii semnatarilor săi, i-a transformat prevederile într-o cutumă de neurnit din loc.
Țările baltice și-au redobândit independența și suveranitatea în contextul transformărilor interne din URSS, cu toate ezitările, naivitățile, stupizeniile și trădările acestora, pe care, fascinat, le-am auzit relatate de însuși Mihail Gorbaciov și câțiva dintre principalii săi consilieri, într-o noapte de vară, la o cină organizată într-un restaurant de lângă Munchen, la puțin peste un deceniu de la consumarea evenimentelor, printre participanți numărându-se Hans-Dietrich Genscher, Woycziech Jaruzelski și Gyula Horn (eu fiind pe vremea aceea Președinte al AP-OSCE, și participând la reuniune ca reprezentant al Președintelui României, Ion Iliescu).
Recunoașterea sau nerecunoașterea SUA nu au avut nici un rol. Singurul efect al nerecunoașterii i-a vizat chiar pe americani care, după restabilirea independenței balticilor, pentru a garanta ireversibilitatea procesului, s-au simțit obligați să nu îi lase pe aceștia în afara NATO, deși știau că, din punct de vedere militar, nu le pot asigura apărarea. Or, cum nici să îi invite la masă fără acordul Moscovei nu voiau, spre a le menține orientarea atlanticistă asigurându-i că perspectivele integrării euro-atlantice sunt reale, au amânat primirea României, Sloveniei și Bulgariei. Aceasta a avut loc abia după patrusprezece ani, într-un context internațional radical schimbat, în special sub efectul evenimentelor din 11.09.2001.
Dincolo de morala unei asemenea istorii, când SUA, ca, de altfel, și NATO sau UE, vorbesc de „sprijin”, nu se spune nici o secundă că ar fi vorba despre o implicare militară. Aceste promisiuni sunt menite doar să producă efecte psihologice asupra prietenilor și neprietenilor, deopotrivă. Ele sunt formulate cu imense rezerve mentale, sprijinul putând fi unul eminamente moral, politic sau, în cel mai bun caz, financiar ori în livrare de tehnologie militară. Ucrainei nu i se oferă, de fapt, victoria în lupta cu Rusia, ci doar arme pentru a și-o câștiga singură, cu prețul sângelui propriu. O asemenea „armă” se poate ambala în Acordul tehnico-militar semnat de Ucraina cu România.
Iată de ce, cel mai probabil, sprijinul oferit Ucrainei în competiția de nivel regional cu Rusia, despre care vorbesc reprezentanții SUA, este doar o marfă de dat la schimb pentru sprijinul oferit SUA de către Rusia, în competiția de nivel global cu China.
va urma
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Maratonul diplomatic de cinci ore desfășurat marți la Kremlin, între președintele rus Vladimir Putin și trimișii speciali ai președintelui american Donald Trump, s-a încheiat exact așa cum a început: fără nicio mișcare semnificativă, fără un acord și fără vreun semn că Moscova ar fi dispusă să își reconsidere cererile maximaliste.
Este timpul ca UE să renunțe la strategia ei eșuată de „reacționează, speră, repetă”, consideră directorul Institutului pentru Studii de Securitate al UE (EUISS), Steven Everts.
Iluzia că Unchiul Sam va veni întotdeauna să ne salveze s-a risipit în noroaiele de la Cincu, în urma simulării unor manevre militare efectuate în cadrul Dacian Fall. Într-un amplu reportaj al agenției americane Bloomberg se precizează că scenariul testat de NATO ne arată o Europă descoperită, obligată să înfrunte o eventuală invazie rusă bazându-se strict pe propriile forțe convenționale, în timp ce sprijinul american, altădată automat, devine o variabilă incertă, limitată strict la logistică și nu la bocanci pe teren
Încă de la începutul anului trecut, relațiile egipteano-turce au cunoscut o schimbare strategică rapidă, reflectată clar în sectoarele militar și de apărare.
Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Vocile care contează la Kiev și în cancelariile occidentale încep să articuleze cu voce tare ceea ce istoricii militari intuiau deja, dar politicienii refuzau să accepte: războiul din Ucraina nu se va încheia cu o paradă a victoriei în Piața Roșie și nici cu prăbușirea imediată a regimului de la Kremlin.
Recentele anunțuri venite de la Kiev, Stockholm și Paris privind posibila achiziție a unui număr impresionant de avioane de luptă europene - 100 de Rafale și până la 150 de Gripen - au generat mult entuziasm în spațiul public. Un total de 250 de aparate de zbor sună, într-adevăr, spectaculos. Totuși, dacă privim situația la rece, dincolo de retorica politică și de scrisorile de intenție, realitatea este mult mai nuanțată.
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
Într-o Europă care încă dezbate reactiv despre reintroducerea stagiului militar sau despre cum să-și completeze stocurile de muniție, Estonia alege din nou să privească securitatea națională nu ca pe o sarcină exclusivă a armatei, ci ca pe o competență civică fundamentală.
Într-un război de uzură, victoria nu se măsoară doar în kilometri pătrați de teritoriu recucerit, ci și în capacitatea de a „orbi” adversarul, lăsându-l expus și vulnerabil în fața unor lovituri care vizează însăși infrastructura vitală a frontului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
În ultimele două luni, Ucraina și Rusia au acceptat două încetări temporare ale focului pentru a repara liniile de înaltă tensiune care asigură alimentarea externă a centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), aflată sub control rusă din martie 2022. Cele două linii – Dniprovska (750 kV) și Ferosplavna-1 (330 kV) – reprezintă ultimele conexiuni critice dintre centrală și rețeaua electrică ucraineană. Fiecare întrerupere pune în pericol funcționarea sistemelor de siguranță ale centralei și crește riscul unui accident nuclear major.
Autoritățile trebuie să crească numărul persoanelor care se identifică drept ruse și vorbesc limba rusă în teritoriile ucrainene anexate. Acest lucru rezultă dintr-un document publicat marți (25.11.2015), semnat de președintele rus, Vladimir Putin, și raportat astăzi de agenția Reuters. Decretul, numit Strategia Națională de Politică Rusă pentru perioada până în 2036, stabilește obiectivul ca 95% din populația țării să se considere rusă.
România a făcut marți, 25 noiembrie, un pas decisiv pentru a acoperi un gol critic în apărarea sa antiaeriană: semnarea contractului pentru sistemele portabile MANPAD MISTRAL . O investiție de 625 de milioane de euro care ne aliniază, în sfârșit, la realitățile dure ale frontului din vecinătate.
Timp de decenii, după cataclismul celor două războaie mondiale, Germania a fost privată de o capacitate militară majoră. Cu un PIB uriaș de aproape 5 trilioane de euro, dublu față de cel al Rusiei, generat de cea mai puternică economie a Europei, Germania a rămas mult în urmă în ultimele decenii în ceea ce privește puterea militară. Dar lucrul acesta s-a schimbat radical după invadarea Ucrainei de către Rusia.
DefenseRomania a participat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), unde mai mulți experți, cadre academice și jurnaliști din Europa Centrală și de Est s-au reunit. Subiectele conferinței au fost relațiile Israelului cu statele din regiune, dar și arhitectura geostrategică din Orient după războiul din Gaza generat de atacul grupării teroriste Hamas din 7 octombrie 2023.
Sistemele antiaeriene SAMP/T sunt văzute de mulți drept un Patriot european. Până acum au apărut puține informații despre utilizarea acestora în Ucraina, dar lucrurile ar putea să se schimbe pe viitor, mai ales că francezii intenționează să trimită mai multe SAMP/T NG, noua generație a sistemului antirachetă franco-italian.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat pentru prima dată, în detaliu, cele 20 de puncte ale ultimului plan de pace elaborat de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, afirmând că a fost negociat cu reprezentanţi ai Kievului şi Washingtonului şi că a fost trimis spre avizare Moscovei.
În cei aproape patru ani de război, ucrainenii au integrat zeci de sisteme occidentale, pe lângă cele sovietice pe care deja le aveau în dotare, ceea ce pentru orice tehnician e un coșmar nu doar logistic, dar și de mentenanță. În ceea ce privește lansatoarele multiple de rachete, HIMARS au fost cu siguranță un „game changer” în vara și toamna lui 2022, atât pentru a opri ofensiva rusă, cât și în cea mai fructuoasă contraofensivă ucraineană când forțele de apărare ale Ucrainei au reușit să elibereze o mare porțiune din teritoriu.
Primarul Moscovei a anunțat că unitățile rusești de apărare aeriană au distrus o dronă care zbura spre capitala Rusiei.
China investește sume colosale nu doar în sisteme de armament convenționale, dar și în dezvoltarea capacităților nucleare, ori în tehnologii emergente și mai ales în componenta cyber. În unanimitate experții și oficialii sunt de părere că, spre deosebire de Rusia, China ar intra într-o aventură militară care ar risca să atragă SUA în război doar în cazul în care ar avea un plan bine pus la punct de a slăbi capacitatea militară americană. Iar acest plan e unul complex, care vizează și zona cyber.
Primele elemente ale unui sistem antidronă au fost desfășurate la granița Poloniei cu Belarus.
Forțele de apărare ucrainene s-au retras din orașul Siversk din regiunea Donețk, a anunțat marți Statul Major General ucrainean, precizând că obiectivul este „de a păstra vieți omenești și de a menține pregătirea de luptă a unităților”.
Însă avansurile Rusiei sunt plătite scump de către militarii ruși. Doar în ultimii doi ani, Moscova a pierdut 400 de mii de militari pe frontul din Ucraina.
Pakistanul a semnat un acord major de apărare cu Armata Națională Libiană, care controlează estul și sudul Libiei sub comanda lui Khalifa Haftar. Acesta care vine pe fondul polarizării politice din Libia de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi, în 2011, și subliniază ambițiile Islamabadului de a-și extinde exporturile de apărare, bazându-se pe parteneriatul său cu China în dezvoltarea de arme avansate. Acordul prevede inclusiv achiziția de către Libia de avioane JF-17, construite de Pakistan împreună cu China.
Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri de la Apărare - Radu Miruţă şi Economie - Irineu Darău au fost publicate marţi în Monitorul Oficial.
Istoria aviației militare ar fi putut arăta total diferit dacă americanii ar fi ale un proiect ce azi pare uitat: YF-23 Black Widow II sau „Văduva Neagră”. E vorba de două concepte diferite care au concurat, proces în urmă căruia s-a născut F-22 Raptor, considerat de mulți cel mai performant avion de luptă din lume.
Șeful Statului Major al forțelor libiene a murit într-un 'accident' de avion în timp ce pleca de la Ankara, în Turcia, unde s-a aflat într-o vizită, a anunțat marți seara prim-ministrul libian Abdelhamid Dbeibah, notează Agerpres și AFP.
Compania Lockheed Martin a anunțat că a testat cu succes racheta GMLRS ER (Guided Multiple Launch Rocket System Extended-Range) cu rază mai lungă de acțiune și un sistem de lansare M-142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System).
Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, declara zilele trecute că Rusia și-a mărit efectivele la aproximativ 710 mii de oameni pentru a desfășura o operațiune ofensivă strategică în Ucraina.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a audiat rapoartele secretarului Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, și ale șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Andriy Hnatov, privind rezultatele negocierilor cu delegația americană privind soluționarea războiului.
Serviciul de presă al corporației de stat Rostec din Federația Rusă a anunțat, pe 22.12.2025, că un avion de vânătoare de tip Su-57 a efectuat primul zbor cu un nou motor de generația a cincea, cunoscut sub denumirea de “Produs 177”.
Gazprom negociază cu compania petrolieră ungară MOL o posibilă vânzare a participației sale majoritare deținută la NIS - singura rafinărie a Serbiei -, a anunțat marți președintele sârb Aleksandar Vucic, transmit Agerpres și Reuters.
Pe baza informațiilor de la agențiile de informații britanice, Generalul Gwyn Jenkins, șeful Marinei Regale Britanice, este sigur că războiul din Ucraina a crescut apetitul Rusiei pentru dominație în multe regiuni ale lumii.
Oficialul a avertizat că forțele britanice și NATO în ansamblu și-ar putea pierde în curând avantajul în Oceanul Atlantic. Acest lucru se datorează consolidării semnificative a capacităților navale rusești și consolidării continue de către Kremlin a capacităților sale navale.
Navele vor fi cele mai rapide și de 100 de ori mai puternice decât orice navă construită până acum, s-a lăudat Trump. Prima navă din clasa Trump se va numi "USS Defiant".
Forțele ruse au lansat atacuri la scară largă cu rachete și drone asupra mai multor orașe ucrainene în noaptea de 23 decembrie, vizând, în principal, infrastructura energetică din regiunile din vestul îndepărtat al țării, dar și porturile Ismail și Reni de la frontiera cu România.
Grecia continuă să își consolideze capacitățile militare ca răspuns la ceea ce Atena descrie drept amenințări crescânde din partea Turciei, desfășurând sisteme de rachete cu rază lungă Spike NLOS, de fabricație israeliană, în special în insulele din estul Mării Egee și în regiunea Evros, la frontiera terestră cu Turcia. Sistemele au intrat recent în inventarul Forțelor Armate Elene și se află în curs de integrare operațională.
Armata germană a decis că noile pistoale de serviciu vor fi furnizate de Česká Zbrojovka (CZ). Soldații Bundeswehr vor folosi pistoale de tip CZ P-10.
Micul stat baltic a ales sistemele sud-coreene Chunmoo, care vor ajunge începând cu anul 2027.
Construcția noului portavion se va desfășura în cadrul programului PANG și va avea un cost estimat la aproximativ 10,25 miliarde de euro, fiind unul dintre cele mai ambițioase proiecte militare lansate de Franța în ultimele decenii.
Discuțiile privind un proces de pace în Ucraina, între americani, ucraineni și europeni, avansează lent lovindu-se în continuare de blocaje majore. De negocieri nu poate fi vorba în contextul în care Rusia refuză orice formă de dialog, continuând să aibă solicitări ce sunt mai degrabă o formă de capitulare a Ucrainei. Unul din puținele numitoare comune în discuțiile dintre aliați sunt reprezentate de viitoarele garanții de securitate pentru Ucraina, garanții pentru care au căzut de acord și americanii. Dar cum vor arăta ele?
Testele sistemului de apărare aeriană franco-italian de nouă generație SAMP/T NG (Sol-Air Moyenne Portée / Terrestre de nouvelle génération) au fost finalizate cu succes.
Aeronavele de luptă rusești sunt ținta preferată a serviciilor de informații ucrainene. Aseară, un SU-27 și un Su-30 au fost lovite pe aerodromul Lipețk din Rusia.
Compania cehă Tatra Defence și compania germană KNDS Deutschland au semnat un contract pentru producerea de carene pentru tancurile Leopard 2A8. 150 de exemplare vor fi produse în Republica Cehă, cu o opțiune pentru încă 300.
Cu mai puțin de o săptămână înainte de Crăciun, când toți creștinii de pe glob se pregătesc de una dintre cele mai mari sărbători ale lor, forțele ruse din linia întâi au lansat, sâmbătă, unul dintre cele mai mari asalturi din acest an. De asemenea, ultimele zile au fost caracterizate de o intensificare a loviturilor cu rachete și drone asupra regiunii Odesa.
Departamentul Apărării al SUA a atribuit companiei Raytheon, parte a grupului RTX, un contract de vânzări militare externe (FMS) în valoare de 168 de milioane de dolari pentru furnizarea de echipamente suplimentare destinate sistemului de rachete Patriot al României. Această achiziție subliniază efortul accelerat al României de a-și consolida arhitectura de apărare aeriană și antirachetă în contextul presiunilor de securitate fără precedent din regiunea Mării Negre.
Guvernul cancelarului Friedrich Merz a inițiat procesul de redactare a unei legislații care va modifica structural autoritatea Serviciului Federal de Informații (BND), oferind agenției permisiunea de a trece dincolo de mandatul tradițional de monitorizare/spionaj către acțiuni active de sabotaj în afara teritoriului național.
În timp ce vehiculele terestre fără echipaj (UGV) și-au găsit deja locul în logistica militară modernă, un nou proiect tehnologic din Silicon Valley forțează limitele integrării roboţilor la nivel infanterie. Start-up-ul Foundation Future Industries (FFI) a trasat un plan industrial extrem de ambițios, propunând livrarea a 50.000 de roboți umanoizi Phantom către Armata Statelor Unite în următorii doi ani.
Paza de Coastă a SUA confiscă petrolierul „Centuries” care transporta țiței venezuelean cu destinația China. Pe 20 decembrie 2025, Paza de Coastă a Statelor Unite, sprijinită de forțe militare, a desfășurat o operațiune de interceptare, în apele internaționale din estul Barbadosului, în Marea Caraibelor. Forțele americane au abordat și confiscat petrolierul Centuries, sub pavilion panamez, care transporta aproximativ 1,8-2 milioane de barili de țiței din Venezuela către China.
