Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alarmă la granițele României (II) Originile pericolului și mondializarea crizei
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Știri: Rusia masează trupe în Crimeea și la granița estică a Ucrainei. Ucraina a adoptat o strategie oficială privind recuperarea Crimeii, în prezent anexată de Rusia. SUA, UE și NATO au declarat că vor sprijini Ucraina atât pentru refacerea integrității sale teritoriale (în frontierele trasate de Stalin și Hrușciov – nn), cât și în cazul unei eventuale agresiuni rusești în Donbas. Armata ucraineană bombardează poziții ale separatiștilor rusofoni din Donețk și Luhansk. Rusia cere Franței și Germaniei, ca puteri garante ale acordurilor de la Minsk (privind soluționarea crizei maloruse), „să aducă Ucraina cu picioarele pe pământ”, în timp ce președintele ucrainean declară „formatul Normandia” ca fiind mort pentru negocierile ruso-ucrainene și cere urgentarea admiterii Ucrainei în NATO (!). Submarine americane se învârt suspect în jurul conductelor de gaz ruso-germane din Marea Baltică (North Stream 2), în timp ce administrația americană cere firmelor implicate în realizarea acestui proiect să își înceteze activitatea. Japonia participă la manevre militare comune cu Ucraina în Marea Neagră. China, care are un acord de asistență mutuală cu Rusia, cere SUA să nu încurajeze belicismul Kievului și încheie un acord de cooperare strategică pe o durată de douăzeci și cinci de ani cu Iranul. Turcia face manevre riscante în vecinătatea apelor teritoriale ale Ciprului și anunță intenția de a declanșa procedura de renegociere a Tratatului de la Montreaux (privind regimul strâmtorilor Mării Negre). România (țară membră NATO) a încheiat un acord interguvernamental tehnico-militar cu Ucraina (țară nemembră a NATO), pe care Parlamentul l-a ratificat în regim de urgență. Și lista poate continua.
EXCLUSIV

FACTORUL TIMP LUCREAZĂ DIFERIT

 

Diferența dintre Rusia, pe de o parte, și Ucraina și SUA, pe de altă parte, constă în aceea că, în timp ce rușii pot aștepta cu precipitarea conflictului, ucrainenii și americanii, este drept, din motive diferite, nu mai pot aștepta.

Pentru Moscova, urgentă era recuperarea Crimeii, după ce anterior fuseseră recuperate Abhazia și Osetia de Sud. Obiectivul următor trebuie să fie gurile Dunării, dar atingerea lui nu este presantă. Mai importantă a fost aducerea Azerbaidjanului în tabăra rusă, prin sprijinul dat pentru rezolvarea crizei din Nagorno-Karabah; ceea ce a consolidat și antanta mai mult sau mai puțin cordială ruso-turcă. (Astfel se explică și de ce Turcia și Azerbaidjanul au fost printre primele state care și-au confirmat participarea la Summitul convocat de Președintele Zelenski, pentru 23 august curent, pe așa-numita „platformă Crimeea”, menită a mobiliza comunitatea internațională în sprijinul recuperării Crimeii de către Ucraina; trebuie – nu-i așa? – ca și vocea Rusiei să fie auzită acolo, fie și cu ajutorul ventrilocilor.)

Ucraina, însă, după șapte ani de război civil, nu mai are timp de așteptat. Țesutul civic în care au fost învelite diversele comunități etno-culturale se deșiră pe zi ce trece, cu o viteză tot mai mare imprimată de dificultățile economice și de crizele sociale induse de pandemia Covid 12. Instabilitatea devenită cronică din Ucraina, alungă investitorii și capitalurile, în timp ce problemele economico-financiare tot mai accentuate aduse UE de amintita pandemie, scad capacitatea Occidentului euro-atlantic de a mai iriga cu lichidități financiare deșertul ucrainean. Într-un asemenea context, Kievul are nevoie, sub aspect psiho-politic, de o victorie eclatantă împotriva Rusiei, iar sub aspect material, de refacerea unității teritoriale a statului, pe deasupra diviziunilor sale culturale sistemice.

Iată de ce Președintele Ucrainei se agită. El este un președinte slab – atât în sine, cât și prin raportare la magnitudinea crizelor cronice interne cu care se confruntă. Ce face un președinte slab când este obligat să arate că este puternic? Provoacă un război. În cazul acesta însă, pentru că războiul ucraineano-rus are un final previzibil, și anume unul dezastruos pentru Ucraina, el trebuie internaționalizat. Or, tocmai asta se încearcă acum.

Asigurările date de Președintele Volodimir Zelenski că lupta se va duce exclusiv pe  teren politico-diplomatic nu pot convinge pe nimeni. Acestea sunt, mai mult ca sigur, rezultatul presiunilor făcute asupra Kievului de către Paris și Berlin. Valoarea lor se măsoară prin declarația Președintelui ucrainean care a anunțat că medierea franco-germană („formatul Normandia”) și-a epuizat substanța, și că toate speranțele se leagă de NATO, deci, de SUA.

Cum NATO este, teoretic, o alianță defensivă și cum, după experiența catastrofală din Irak, Casa Albă nu este tentată să procedeze la o altă „lovitură preventivă”, internaționalizarea ar putea avea loc prin implicarea României. Dacă acțiunile belicoase ale României (minarea apelor teritoriale ale Crimeii, interceptarea avioanelor rusești care fac manevre în spațiul internațional al Mării Negre, livrarea de tehnică militară sau prestarea de servicii pentru întreținerea și reabilitarea tehnicii militare a armatei ucrainene etc) – „justificate” atât prin nevoile de apărare a securității naționale în fața unei Rusii cu comportament agresiv, dar și de îndeplinirea obligațiilor privind susținerea legitimelor eforturi ale Ucrainei vizând eliberarea teritoriului național – ar determina o reacție de tip militar a Rusiei, atunci ar exista motivul intervenției NATO. România este împinsă, astfel, să fie iepure în cursa către un război necesar, pe care toți doresc să îl evite (sic!).

În acest sens presează și creditorii americani, posesori ai datoriei suverane ucrainene, care văd cum creanțele lor își pierd din valoare pe măsură ce, ca urmare a războiului civil, statul ucrainean devine tot mai insolvabil, și care știu că situația se va redresa numai în urma unui război câștigător purtat împotriva Rusiei.

Așadar, asemenea Ucrainei, și America este grăbită să precipite conflictul ucraineano-rus și să îl ducă spre un deznodământ cât mai rapid. Fie acesta și cu dezmembrarea Ucrainei.

O asemenea grabă se explică și prin faptul că nu Rusia, ci China este principalul rival global al SUA, dar implicarea totală a americanilor într-o confruntare decisivă cu chinezii, nu poate avea loc până când, într-un fel sau altul, nu se închide frontul rusesc. Este motivul pentru care China preferă păstrarea status quo-ului ucrainean și amânarea unui război de natură a duce la limpezirea și stabilizarea raporturilor ruso-americane, fie în urma unei înfrângeri masive a Rusiei, fie, mult mai probabil, a unui acord între Rusia și SUA vizând încetarea conflictului și instituirea unui sistem de securitate colectivă în Europa de est și sud-est.

Spre deosebire de administrația americană, confruntată pe plan intern cu crize sistemice (criza rasială, criza democrației pluraliste, criza neoliberalismului, criza neoconservatorismului, criza dogmatismului cultural, criza conflictului între suveranism și globalism etc.) pe care, neputându-le rezolva rapid, încearcă să le exporte printr-un război amorsat departe de frontierele SUA, liderii chinezi, deși, la rândul lor, au probleme interne mari, acestea nu sunt cronice și nu au caracter sistemic. Pentru soluționarea acestora au nevoie de o pace cât mai mult prelungită în timp. De aceea, probabil, în rugăciunile lor, cu referire la americani, își spun: „Du-i Doamne la Kiev!”.

Iar dacă harta se va înroși în Ucraina, cu o masivă implicare americană și cu o Japonie bucuroasă să profite de situație pentru a obține câștig de cauză în disputa cu Moscova referitoare la insulele Kurile, Beijingul ar putea găsi momentul pentru a tranșa relațiile cu Taiwanul și a transpune în practică teoria unei singure Chine, punând de acord forma cu conținutul.

 

SCENARIUL GEORGIAN SE REPETĂ

 

În 2008, la Summitul NATO de la București, ca urmare a opoziției ferme a Germaniei și Franței, Georgia și Ucraina nu au primit celebra „foaie de parcurs” pentru intrarea în alianța nord-atlantică, așa cum insista să se facă președintele SUA, George Bush Jr. O asemenea extindere a alianței ar fi însemnat sporirea insecurității aliaților, aceștia urmând a include noi membri aflați în conflicte mai mult sau mai puțin deschise cu vecinii (la acea dată, în special Georgia) și urmând a-și asuma obligația de solidaritate activă cu state aproape imposibil de apărat în fața unui atac rusesc (așa cum deja era cazul cu statele baltice). Decizia Summitului a provocat Președintelui georgian Mihail Saakashvili, aflat în capitala României, printre altele, o criză de furie asociată cu excese bahice cărora cu greu le-a supraviețuit mobilierul hotelului unde era cazat.

De la București, adevărații actori, președinții Bush și Putin s-au deplasat la Soci, unde a avut loc adevărata negociere. Ceea ce se știe este că acolo, ca și cu câteva zile înainte în România, Vladimir Putin a atras atenția că traversarea anumitor „linii roși” (ex. extinderea NATO în Ucraina și Georgia) va crea un dezastru geo-strategic atât pentru Ucraina, cât și pentru Georgia, a căror integritate teritorială nu va mai putea fi garantată.

Peste puțină vreme, însă, pe când conducătorii multor state ale lumii, printre care și cei ai SUA și Rusiei se aflau la Beijing, unde urmau a se deschide în mod festiv Jocurile Olimpice, Președintele Saakashvili a declanșat un atac armat împotriva separatiștilor din Osetia de Sud și din Abhazia. Dacă este să dăm crezare (și eu dau) celor confesate de Nino Burjanadze, fosta mea adjunctă la AP-OSCE, iar apoi Președinte al Parlamentului Georgiei și în două rânduri Președinte interimar al Georgiei, această inițiativă necugetată a fost consecința încurajărilor Washingtonului, erijat într-un fel de mentor și protector al statului gruzin. Oricât de temerar și nesăbuit ar fi fost Saakashvili de felul său, fără a miza pe un sprijin extern, nu s-ar fi aruncat astfel cu capul în piscină, înainte de a se asigura că este apă acolo. Să fi fost brânciul american rezultatul unei înțelegeri americano-ruse stabilite la Soci, vizând tăierea nodului georgian pe principiul stingerii crizei prin criză – „cu criza pe criză călcând”?!

Rezultatul respectivei escaladări a crizei a fost intervenția promptă a armatei ruse, chemate în ajutor de separatiștii sud-osetini și abhazi. Contraofensiva rusă a avansat până a fi pe punctul de a ocupa capitala țării, Tbilisi. În acel moment, intervenția directă a unor șefi de stat euro-atlantici, precum și a fostului președinte georgian, ultimul ministru de externe al URSS, Eduard Shevarnadze, pe lângă conducătorii ruși (președinte devenise între timp Dimitri Medvedeev) a determinat oprirea operațiunii, dar Georgia a pierdut orice control asupra regiunilor respective, în timp ce Moscova le-a recunoscut independența și le-a garantat protecția, integrându-le prin diverse formule de uniune și asociere în spațiul suveran al Rusiei.

Fără a fi avut vreun mandat de la UE și fără a se fi consultat oficial cu aliații euro-atlantici, care tocmai ceruseră Rusiei să se retragă de pe întreg teritoriul georgian (inclusiv Osetia de Sud și Abhazia), Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a descins la Moscova de unde s-a întors cu o înțelegere verbală anunțând, asemenea lui Chamberlain în 1938, o altă „pace pe toată durata vieții noastre” – „peace in our time”. Armata rusă a părăsit Georgia, dar nu și regiunile separatiste amintite, situația de fapt astfel creată nefiind formal acceptată de Occidentul al cărui ambasador se autoproclamase Sarkozy, dar informal devenind parte a unui acord tacit, cel mai probabil garantat de șeful statului francez, apt a intra în dreptul internațional cu forța cutumei.

Peste doar câteva zile, la Bruxelles, în cadrul unei discuții cu membri ai PE, ministrul de externe francez, Bernard Kouchner, a explicat lucrurile clar: „Nimeni nu este gata să moară pentru Georgia”. Ceea ce implica și adevărul că nimeni nu este gata să intre într-un conflict major cu Rusia pentru a reface integritatea teritorială a Georgiei.

Se va repeta acum în Ucraina scenariul georgian? Este perfect posibil.

 

MONDIALIZAREA CRIZEI UCRAINENE ȘI PIERDERILE ROMÂNIEI 

 

Principalul pericol al mondializării crizei ucrainene vine de la vest – acolo unde sunt crizele sistemice și liderii slabi, iar nu de la est – acolo unde lideri puternici gestionează cu mână sigură, chiar dacă, uneori, prin intermediul unor instituții slabe, crize de parcurs, de adaptare sau de creștere. Pornind de aici, mulți își pun speranța în înțelepciunea și capacitatea de autoreținere a Rusiei. Întrebarea este cât se poate întinde elasticul rusesc?

Cu certitudine, dacă marșul către gurile Dunării poate fi amânat, renunțarea la Crimeea și Donbas sunt în afară de discuție. În cazul în care această linie roșie va fi forțată, Rusia va accepta războiul. Un război, care va antrena Organizația de la Shanghai și, odată cu ea, întreaga Asie.

Terifiantă pentru români este împrejurarea că dintr-o asemenea confruntare, indiferent de forma și rezultatul ei, România va pierde.

În primul rând, România pierde ca țară de primă linie, cu spatele descoperit. Ieșirea din neutralitate în conflictul ucraineano-rus, la care nu o obligă nici calitatea de membru NATO, nici parteneriatul strategic cu SUA, nici tratatul politic de bază cu Ucraina, înseamnă nu doar sporirea adversității cu Rusia, deja aflată la cota de avarie, ci plasarea într-o încercuire ostilă implicând Turcia (care, ca gardian al strâmtorilor, are mult mai mult de câștigat apropiindu-se de Rusia, decât rămânând în trena SUA), Ungaria (care are o relație tot mai strânsă cu Rusia și China, și care în trecut a fost totdeauna gata să țină România în strânsoarea unui clește strategic maghiaro-rus), Serbia (pentru care susținerea Rusiei este de interes vital) și eventual, în ultimă instanță, Bulgaria. Obligată sau nu (mai degrabă nu) de SUA să renunțe la proiectul North Stream 2, și Germania va fi undeva pe acolo. Chiar dacă intrarea NATO în război va fi evitată și status quo-ul va fi păstrat, această încercuire va fi durabilă și va afecta libertatea de mișcare a României pe termen lung.   

În al doilea rând, dacă alianța euro-atlantică ar câștiga, România se va trezi învecinată cu o Ucraină Mare ultranaționalistă, în continuare incapabilă să integreze în țesutul federalizator al unei națiuni civice multiculturalismul artificial, impus prin acțiunea ingineriei geopolitice a imperialismului sovietic. În atari condiții, devenind favorită a Occidentului euro-atlantic și fără a se mai teme de contraponderea rusă, Ucraina va dori (și va avea argumente) să se comporte ca un lider regional interesat în a-și consolida stabilitatea internă (bolnavă cronic) prin creșterea insecurității vecinilor. Nemaiavând nevoie de sprijinul României, în care și Occidentul euro-atlantic își va pierde interesul, Ucraina nu va mai găsi nici un obiectiv strategic congruent cu aceasta și își va promova unilateral prioritățile, inclusiv antiromânești, la gurile Dunării, în Transnistria, în Republica Moldova etc.

În al treilea rând, dacă în urma confruntării câștigate de alianța euro-asiatică, se va ajunge la o Ucraină Mică, România va pierde avantajele echilibrului strategic între Kiev și Moscova, de care spera să profite și care spera să îi aducă un plus de securitate.

Acestea sunt rezultatele unui deceniu și jumătate de politică externă greșită a Bucureștiului. Trecutul nu mai poate fi, însă, ameliorat. Important este de găsit soluția optimă pentru dezlegarea șaradei prezente. Aceasta cere – o repetăm pentru a nu știu câta oară – înțelepciune și curaj, imaginație și realism, fermitate strategică și flexibilitate tactică. Și, desigur, reclamă, ca premisă indispensabilă, un stat suveran cu o conducere inspirată de nevoile națiunii.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Investiție în teroare: Rusia extinde infrastructura de la baza Engels-2, centrul atacurilor cu rachete asupra Ucrainei (FOTO)
Războiul dronelor impune schimbări majore: Armata SUA lansează TIC 2.0 pentru reconfigurarea rolul blindatelor pe câmpul de luptă
Zelenski a cerut Tomahawk la Washington. Răspunsul prudent al lui Donald Trump: „Nu ne este ușor să le dăm” (VIDEO)
Mega-fondul european pentru Ucraina: UE face pași înainte în transformarea activelor înghețate ale Rusiei și banilor din conturi private în ajutor
Mai mult decât rachete: Tomahawk-ul american ca semnal de presiune geopolitică. Miza reală a întâlnirii Trump-Putin în Ungaria
Statele europene, îndemnate să-și schimbe ,,mentalitatea pașnică'': Trei obiective cheie ale noii agresiuni rusești contra NATO
Succesul „răsunător” al Rusiei după Alaska: Noua strategie a Ucrainei de a lovi devastator rafinăriile ruse în adâncimea Federației are la bază informații furnizate de SUA
„Ultima ofensivă a Rusiei” vs. „Ani de amenințare continuă”: Contradicțiile de la Kiev privind viitorul păcii in Ucraina
Rachetele Tomahawk, dilema lui Donald Trump și pragul escaladarii: Ar putea ucrainenii să vizeze direct Moscova?
Eșecul instituțional și ecuația războiului hibrid rusesc care a vizat România. ,,Sistemul de avertizare timpurie'' nu a funcţionat
Proiectele fanion ,,Eastern Flank Watch,, și ,,Drone Defence'': Cerința României pentru o securitate europeană pragmatică
Militari ai armatei ruse dislocați să lupte în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
EXCLUSIV
Țara oamenilor obiecte, de la URSS la Federație. Cum a intrat Rusia în ultima fază a imperiului: Războiul total
De la „covorul roșu” la Strategia „Ariciul”: Ce trebuie să schimbe Statele Unite în relaţia cu Rusia pentru a opri războiul din Ucraina
Prima vizită post-Assad: Liderul Sirian Ahmed al-Sharaa sosește la Moscova pentru a redefini relația cu Rusia
Întoarcerea lui Hegseth: Statele Unite și-au regăsit busola la NATO? Amenințarea cu „costuri” pentru Rusia semnalează o schimbare de abordare
Țară mică, dar implicată: De la începutul războiului, Republica Cehă a oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare de peste 700 de milioane de euro
Avertismentul unui fost comandant al Armatei SUA: Kaliningradul și Sevastopolul, „distruse în primele ore” dacă Rusia încearcă atacarea Poloniei
Polonia transmite un avertisment pe care nu avem voie să-l ignorăm. Ministrul Sikorski a dus la Londra o dronă rusă Shahed doborâtă și spune că Rusia pregătește noi operațiuni
Rusia introduce conceptul de „mobilizare pe timp de pace”. Noua lege permite chiar trimiterea rezerviștilor în misiuni în străinătate
Obiectivul de apărare al UE, deja perimat: Din păcate, Europa nu poate opri dronele rusești, iar Rusia se înarmează de patru ori mai repede decât o facem noi
Criza militarilor: Rusia trece la recrutări anuale și forțează rezerviștii. Kievul oferă a doua șansă dezertorilor
Ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut dramatic în ultimele luni. După SUA, se pare că și Europa ia piciorul de pe accelerație
Exercițiul nuclear NATO Steadfast Noon 2025: Peste 70 de aeronave și 14 state participă la o demonstraţie de forţă în Marea Nordului
Rusia forțează o "mobilizarea mascată": Regimul Putin își extinde autoritatea de a trimite rezerviști la război, fără a declara oficial stare de război
Lovite 42% din rafinăriile ruse: Serviciile americane de informaţii au ajutat Ucraina să efectueze atacuri cu succes. Măsurile disperate ale Moscovei pentru piața de combustibil
„Castorul Curajos”: Exercițiul NATO care supune tancurile Leopard 2 la cel mai greu test. Miza – „coloana vertebrală” a apărării pe Flancul Estic
Triumful neconvențional: Cum a devenit Donald Trump „președintele păcii” și miza următoarei faze a acordului Israel-Hamas
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Photo source: Presidency of the Republic of Türkiye
EXCLUSIV
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vine în România
Excelența Sa, Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei în România, în dialog cu Tudor Curtifan. Photo: DefenseRomania
EXCLUSIV
Relațiile politice și militare dintre România și Turcia, principalul nostru aliat în regiune | ES Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei, în exclusivitate la DefenseRomania
Oficial ucrainean: Definiția victoriei nu ar fi granițele din 1991 ci distrugerea regimului Putin. „Ursulețul rus de hârtie” nu poate lupta singur împotriva Europei

Ştiri Recomandate

SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Infonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
„Să se lupte între ei”. Abandonul strategic al Statelor Unite. Analiza deciziei care oferă Rusiei undă verde și lasă Ucraina pe cont propriu
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
Răspuns la amenințarea Rusiei: Cehia crește ținta de recrutare și vizează o armată de 37.500 de soldați
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
EXCLUSIV
Epilog pentru alții: Rusia sfidează decizia CEDO privind despăgubirile cuvenite Georgiei, în timp ce guvernul țării afectate se complace în vasalitatea față de Moscova
De ce are NATO nevoie de o nouă strategie nucleară. Alianța se concentrează pe arme și pe loialitatea SUA, dar ignoră problema fundamentală: lipsa unui plan credibil în fața Rusiei
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Capturați de Ucraina de pe front, doi soldați nord-coreeni sfidează ordinul de a se sinucide și cer azil politic în Coreea de Sud
Tactica Stalingrad, dar cu rușii pe partea atacatorilor. Ucraina spune că nu e încă încercuită: „Pokrovsk? Îl ținem! Mirnograd? Îl ținem. Nu există blocate sau încercuiri”
Cele trei scenarii despre cum SUA ar putea ataca Venezuela. Și de ce miza reală e mai mare decât traficul de droguri
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Desant la Pokrovsk al forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Capcana „zidului anti-drone”. Europa se concentrează pe o iluzie defensivă, în timp ce pilonii descurajării sale se erodează: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO
pixel