Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ambasadoarea Franţei: Contractul privind achiziţia de corvete pentru înzestrarea Armatei Române este aproape finalizat
Industrie de apărare
Data publicării:
Contractul româno-francez privind achiziţia de corvete pentru înzestrarea Armatei Române este "aproape finalizat", iar Guvernele celor două ţări "speră la o semnare cât mai rapidă" a acestuia, a declarat, joi, ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Laurence Auer.
Gowind 2500, sursă foto: Naval Group
Gowind 2500, sursă foto: Naval Group

"Negocierea este în fază finală, iar cele două Guverne, cel francez şi cel român, speră la o semnare cât mai rapidă a contractului. Amintim că discuţiile sunt de ordin tehnic, care trebuie să fie finalizate, nu sunt discuţii între Guverne în această fază finală. Contractul este aproape finalizat. Este dorinţă puternică de ambele părţi ca acest contract să se încheie", a afirmat Auer, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Amintim că, în anul 2019,  gigantul francez Naval Group a fost declarat câștigătorul programului „Corveta multifuncțională”, în baza căruia, pentru aproximativ 1.2 miliarde de euro ar trebui construite pentru Forțele Navale Române patru corvete din clasa Gowind 2500.

Pe lângă cele patru corvete Gowind 2500, contractul prevede ca francezii de la Naval Group să opereze și modernizarea fregatelor  T22R - Fregata Regina Maria și  Fregata Regele Ferdinand.

Citeşte şi: De ce nu semnează România contractul pentru corvete. Francezii nu ar fi răspuns invitației de a finaliza acordul


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Pariul de sute de miliarde al SUA: Cum bombardierul B-21 și proiectul NGAD trebuie să asigure ,,dominația aeriană'' a U.S. Air Force în fața Chinei
Rămasă cu depozitele goale, Ucraina mizează pe muniția învechită și dezafectată a armatei americane
Ucraina a fost iar ,,înarmată cu promisiuni'': Germania face un pas în spate, renunţând la transferul de sisteme Patriot şi trimiterea de rachete Taurus
Revenirea la F-35, misiune imposibilă pentru Turcia? Israelul „lucrează din umbră” intens pentru a bloca revenirea Turciei în program
O țară europeană care nu are F-16 va antrena piloți ucraineni pentru F-16. România e și ea cu motoarele turate la maximum
Patriot și rachetele PAC-3 MSE au mai trecut un test critic în SUA. Interceptoarele sunt deja „combat proven” inclusiv împotriva hipersonicelor ruse Kinjal
Apărarea românească, cu ADN de Iron Dome. Ionuț Moșteanu confirmă că Rafael a câștigat licitația și speră „să nu ne încurcăm pe drum” în semnarea contractului
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă MLI. Termen ambițios pentru semnarea contractelor a două programe gigant
Raport: Peste 1.000 de componente occidentale, găsite în avioanele rusești Su-34 și Su-35S. Cum reuşeşte Rusia să ocolească sancţiunile economice?
Producția tancului K2 Black Panther, dedicată exclusiv Poloniei: Compania Hyundai Rotem triplează ritmul pe fondul unui nou contract masiv
Soluții ”antiefracție” pentru frontiera cu Rusia: Lituania și Finlanda vor produce zeci de mii de mine antipersonal
Test fără precedent: Un avion Rafale și un Mirage 2000 au lansat în premieră rachete MICA IR împotriva unor baloane aflate la 20 de km altitudine
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Viitorul ,,avionului de luptă european'' FCAS este pus sub semnul întrebării: De ce nu reuşesc Franţa şi Germania să ajungă la un numitor comun?
Ce înseamnă să fii jucător-cheie în ecuația de securitate a flancului estic al NATO: Polonia a inaugurat oficial ,,Academia de sisteme HIMARS''
Între ciocan și nicovală: Companiile germane din industria de apărare spun că vor fi afectate dacă se introduce recrutarea obligatorie
Sistem de apărare antiaeriană de tip MANPAD Mistral 3. Photo source: MBDA
EXCLUSIV
Cum au ajuns sistemele Mistral 3 subiect de război politic. Ambasadorul Warnery: Nu e o „afacere” între Franța și România. Prețul e unic pentru toate statele implicate
Avioanele Gripen chiar sunt pe val: JAS 39 Gripen a „învins” din nou F-16, într-o piață dominată istoric de influența SUA. Istoria se schimbă
Goana Poloniei după obuze de 155mm: Varșovia pompează peste o jumătate de miliard de euro pentru a deveni o ,,fortăreață a producţiei de muniții''
Marea Britanie oprește producția avionului Eurofighter Typhoon din cauza lipsei comenzilor, punând la îndoială angajamentul sau faţă de apărarea europeană
Noua eră a artileriei americane (Foto/Video): Pentagonul mizează pe racheta de precizie PrSM pentru a reconfigura sistemele HIMARS
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
Mașina de război a Rusiei începe să scârțâie: Iluzia unei fortărețe economice imune la sancțiuni pare că se destramă
Compania Lockheed Martin transformă eșecul în strategie cu planuri ambițioase de modernizare avioanelor F-35
Ce înseamnă iniţiativa germană ,,Punctul de Cotitură Istoric'': Proiect ambiţios pentru achiziționarea a 1.000 de tancuri Leopard 2
Ei au putut, noi nu. De ce Polonia a reușit ceea ce România nici nu visa în programul de F-16 și nu numai
Clivajul NATO | Statele Baltice sfidează axa franco-germană în privința renunţării la armamentul american: Securitatea nu poate aștepta
Bătrânul F-22 Raptor e pariul SUA: Modernizări de zeci de milioane de dolari pentru a menţine superioritatea aeriană în fața Chinei
Europa are încă o fabrică de componente F-35. Rheinmetall va produce anual peste 30 de secțiuni centrale de fuzelaj
Robotul de luptă Type-X al Europei, echipat cu rachete franceze: Ce promite proiectul MARSEUS în contextul implementării autonimie strategice militare europene?

Ştiri Recomandate

Un tanc robot, dar nu prea: Rușii vor să rupă frontul cu un tanc-dronă numit Shturm, o combinație între T-72 și T-90
Gigantul german Diehl construiește la Craiova o fabrică de componente pentru industria aeronautică
Comisia anunță că primele 18 state, inclusiv România, solicită 127 de miliarde EUR din cei 150 de miliarde disponibili prin SAFE
De unde a început isteria Iron Dome în România? Sistemele Spyder personalizate pentru România vor fi o versiune hibridă cum nu s-a mai văzut
Estonia și-a stabilit prioritățile privind apărarea. Micul stat baltic se concentrează pe apărare aeriană IRIS-T și sisteme HIMARS cu rază de 300 de km
Macron critică acordul dintre UE și SUA negociat de Ursula von der Leyen cu Trump: „UE nu e încă o putere. Nu suntem suficient de temuți”
Armata rusă e aproape de un obiectiv important: Încercuirea orașului Pokrovsk. "Un astfel de număr de trupe ar fi suficient pentru a captura unele țări europene"
Monitorizare de la 10.000 de metri altitudine: Echipajele avioanelor AWACS ale NATO detaliază cum s-a schimbat războiul aerian purtat de Rusia împotriva Ucrainei
Politica germană ,,Zeitenwende'' prinde aripi: Germania lansează programul militar pentru drone de atac cu rază lungă de acțiune
Belarus devine ,,atelierul de armament'' al Rusiei: Microcipuri pentru rachetele şi dronele utilizate pe frontul din Ucraina
Franța acuză GRU-ul rus de atacuri cibernetice coordonate. Gruparea APT28, responsabilă și pentru atacul asupra Bundestagului din 2023
Noul front nedorit al Ucrainei: Cum războiul cu drone creează operatori pentru cartelurile de droguri din America Latină
Transformarea Bundeswehr-ul în cea mai puternică armată convențională din Europa: Germania pregătește comenzi-record pentru blindate Boxer, Patria și avioane Eurofighter
JAS 39 Gripen a primit botezul focului. Cum s-au descurcat avioanele Gripen în primele misiuni reale de luptă
Iranul „așteaptă” următoarele lovituri ale F-35I cu sisteme rusești S-400. Rusia a livrat S-400, într-o mișcare menită să schimbe radical echilbrul de putere în regiune
România a depus proiectele pentru finanțare prin SAFE. 70% sunt achiziții militare cu scopul de a revitaliza industria iar 30% pentru creșterea mobilității militare
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian
Polonia a reținut 32 de persoane pentru sabotaj. Rețeaua, coordonată de serviciile rusești, iar metodele au fost încercate și în România
Zelenski, sub presiune europeană: Bani de la UE, doar în schimbul garanțiilor anticorupție
Caz frapant la Kiev: A fost dejucat un atentat FSB; atacatorul credea că lucrează pentru serviciile secrete ucrainene
Iveco ar putea ajunge în mâna indienilor de la Tata Motors. Ce se întâmplă cu fabrica de camioane militare din România
Avioanele Su-35 vânează F-16 în Ucraina. În premieră rușii au aruncat în luptă Su-35 cu noile rachete aer-aer R‑77M
Soldați americani ai Diviziei 101 Aeropurtate (Air Assault) participă alături de militari români la un exercitiu terestru și aerian la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, România, 28 iulie 2022. Sursa Foto: dvidshub.net.
EXCLUSIV
Pivotul SUA spre Pacific lasă Europa în fața unei dileme strategice: Există cu adevărat o intenţie reală de reducere cu 30% a numărului trupelor americane?
Nepotrivită pentru război: Infrastructura Europei, o vulnerabilitate strategică în fața unui conflict de mare intensitate declanşat de Rusia
”Operațiunea militară specială continuă”. Kremlinul răspunde ultimatumului scurtat al lui Trump
Fostul șef al CIA, îndemn pentru statele occidentale: Un armistițiu în Ucraina necesită împingerea forţelor ruse pe front şi nimic altceva
Belgia, Franța și Marea Britanie, misiune de supraveghere aeriană deasupra Mării Negre (FOTO): Scopul a fost „întărirea securității europene în apele internaționale''
Coreea de Nord declară discuțiile de denuclearizare "MOARTE", cerând SUA să accepte "noua realitate" a statutului său nuclear
În căutarea unui "poligon Ucrainean": Armata SUA se luptă cu echipamente învechite și birocrație în testarea dronelor
Turcia deja a dat lovitura cu Kaan pe piața externă. Prima țară care pune pe masă un contract gigant pentru 48 de avioane Kaan de generația a 5-a
Rusia recunoaște că NATO poate captura ușor Kaliningradul, dar amenință cu un Iskander de ”0,5 - 50 de kilotone”
Un luptător de elită ucrainean explică cum războiul Rusiei a schimbat tot ce știam: „Nu există tanc care să reziste dronelor. Voi nu sunteți încă pregătiți”
pixel