Alianța militară NATO a fost înfiinţată pentru a împiedica URSS să domine Europa, ale cărei principale puteri - Germania, Franţa, Italia şi Regatul Unit - erau atât de devastate de al Doilea Război Mondial încât deveniseră vulnerabile la coerciţia, subversiunea sau cucerirea sovietică. NATO a devenit totodată un vehicul pentru reabilitarea puterilor Axei - Germania şi Italia - sub tutelajul învingătorilor.
America a avut un interes persistent ca Europa să nu cadă sub dominaţia unei singure puteri ostile şi capabile: acest lucru ar fi reprezentat un risc uriaș pentru America. Administraţia Truman a fost clară în privinţa acestui punct: principalul obiectiv al staţionării trupelor americane în Europa la începutul anilor '50 era acela de a rămâne acolo atât cât e necesar pentru a echilibra balanţa puterii, însă nu la nesfârşit.
Până în anii '60 balanţa fusese deja restabilită. Economiile vest-europene duduiau, Regatul Unit şi Franţa deveniseră puteri nucleare, militarismul german era domesticit, chiar dacă în Germania de Vest tocmai apăruse o armată nouă, numeroasă şi modernă. În timpul Războiului din Vietnam, America era atât de lipsită de griji în ceea ce privește URSS-ul, încât practic şi-a „muls” forţele convenţionale din Europa pentru a-şi susţine războiul din Indochina. Aliaţii ei europeni nu au contribuit cu nimic la efortul de război american din Vietnam. În 1968, după colapsul guvernului şi al armatei în Cehoslovacia, Pactul de la Varşovia controlat de URSS, părea incapabil.
La începutul anilor '70, senatorul Mike Mansfield, un democrat din Montana, a condus o iniţiativă menită să reducă numărul trupelor americane staţionate în Europa. Iniţiativa şi-a pierdut avântul în mare parte şi datorită unei consolidări militare sovietice destinate eşecului, care avea să contribuie la problemele economice ale URSS din anii '80. Campaniei senatorului i se mai opuneau şi europenii, care preferau să-şi păstreze dispozitivul american de securitate, dar şi preşedintele Richard Nixon alături de principalul său consilier pe probleme de politică externă, Henry Kissinger, care o respingeau considerând-o un amestec al Congresului în politica externă. Ce e ciudat e că reducerea efectivelor americane din Europa ar fi fost în conformitate cu „Doctrina Nixon”, care îi îndemna explicit pe aliaţi să facă mai mult pentru propria lor apărare.
Colapsul URSS din 1991 a îndepărtat ultimele vestigii ale unui risc major de securitate pentru NATO şi, odată cu ele, raţiunea de a exista prezenţa militară americană în Europa. Anexarea Crimeii de către Rusia şi maşinaţiunile ei violente din estul Ucrainei, nu i-au îmbunătăţit capacitatea astfel încât să devină o amenințare pentru NATO. În schimb l-au plasat pe Putin în ”boxa acuzaţilor”. Uniunea Europeană, ca şi America, a reacţionat adecvat, impunând sancţiuni economice Rusiei.
Toată această nefericită aventură a diminuat însă puterea Rusiei. Europenii sunt capabili să se apere singuri. Franţa şi Germania, luate la un loc, au o populaţie egală cu a Rusiei, o depăşesc economic la o distanţă enormă şi investesc în apărare mai mult decât Moscova.
NATO este o „marcă de calitate”, fapt datorită căruia, Alianța devine utilă altor proiecte. Astfel că NATO şi-a asumat un nou ţel: eliminarea competiţiei de securitate din întreaga Europă, inclusiv de la periferia ei, şi răspândirea democraţiei liberale către fostele state supuse imperiului sovietic. În loc să fie reevaluată, NATO a devenit mai mare.
Expansiunea NATO obligă acum SUA să apere toate statele membre, atât de ameninţările convenţionale cât şi de cele nucleare - o sarcină dificilă, având în vedere proximitatea lor cu Rusia, dar un proiect inutil din perspectivă strategică, întrucât acele ţări nu pot contribui cu nimic la securitatea naţională americană.
De la o organizaţie care putea avea succes doar prin simpla descurajare a unei ameninţări militare majore, NATO s-a metamorfozat într-un proiect costisitor menit să facă întreaga Eurasie vestică securizată, liberală şi democratică - obiective mult mai complicate.
Războaiele purtate de NATO în Bosnia, Kosovo şi Libia au depins toate de o forţă militară americană; însă niciunul dintre aceste războaie nu a adus o democraţie liberală funcţională. În trei state membre NATO, care au aderat după Războiul Rece - Ungaria, Polonia şi Bulgaria - democraţia suferă acum o eroziune sau chiar este în regres. Declaraţia adoptată de conferinţa NATO de la Bucureşti din 2008, cum că Ucraina şi Georgia „vor deveni membri ai NATO”, s-a dovedit a fi alarmantă pentru Rusia şi a deschis calea unor războaie. Cu alte cuvinte, proiectul politic bine intenţionat al NATO este un eşec costisitor .
Ironia face ca NATO să încurajeze şi neglijenţa printre membrii ei, în moduri ce pot fi asemuite cu ceea ce finanţiştii numesc fenomenul „hazardului moral”, conform căruia o asigurare excesivă, oferită într-un scop teoretic bun, încurajează comportamentul riscant al asiguratului.
Aliaţii bogaţi ai Americii şi-au subfinanţat propriile armate, protejaţi fiind de credibilitatea angajamentului american. Până şi cele mai marţiale puteri europene, Franţa şi Regatul Unit, nu cheltuiesc astăzi suficient pentru a-şi plăti structurile de forţă, mult reduse după Războiul Rece. Ele abia dacă ating pragul obligatoriu (s-au angajat doar să încerce să-l atingă, aflându-se încă în intervalul de timp stabilit) al alianţei de a cheltui 2% din PIB pe apărare. Franţa şi Germania cheltuiesc aproximativ jumătate, iar Regatul Unit două treimi din cât cheltuiesc SUA per soldat; cu excepţia cazului în care vor atinge cine ştie ce niveluri remarcabile de eficienţă, singura explicaţie e că ele fac rabat la calitate.
Germania cheltuie astăzi aproximativ 1,25% din PIB pe apărare, ceea ce face din forţele armate germane un jalnic vestigiu al foarte capabilului lor avatar din perioada Războiului Rece. Până în 1990, aceeaşi armată putea trimite pe front o duzină de divizii înarmate până în dinţi, în doar câteva zile de la mobilizare. Astăzi, numai norocul ar ajuta-o să poate trimite în teren o singură divizie complet echipată. Mai puţin de jumătate din întregul echipament german de război este pregătit pentru luptă.
În vreme ce politicienii şi analiştii europeni semnalează pericolul cu privire la ameninţarea militară rusească, guvernele şi armatele europene se comportă ca şi cum n-ar exista vreun pericol. Cotitura disfuncţională din politica internă europeană pare să fie acceptată de nişte elite care nu se tem de nicio ameninţare externă, întrucât SUA le promit cu conştiinciozitae să aibă grijă de ele.
În fine, NATO ajută ca intervenţiile armate americane din străinătate să fie prea facile. Structura de baze existentă în Europa facilitează intervenţia în regiunea Orientului Mijlociu - o regiune în care ar fi indicat ca SUA să acţioneze mai puţin prin intermediul armatei. Când politicienii de la Washington deliberează cu privire la acţiuni militare în Orientul Mijlociu, ar fi mai bine dacă ei ar fi nevoiţi să negocieze accesul la bazele europene, nu să-l primească imediat. Acest lucru i-ar forţa pe factorii de decizie să gândească un pic mai mult.
Susţinătorii intervenţiilor propuse ştiu că publicului american îi place ideea de a avea aliaţi. Sprijinul NATO contribuie la acceptarea unei intervenţii de către electorat. Europenii ne pot aplauda intervenţia, ne pot ajuta cu detaşarea trupelor în teatru şi contribuie cu mici forţe militare pentru a conferi o spoială de împărtăşire a costurilor şi a riscurilor. Aliaţii chiar contribuie cu trupe - şi au suferit pierderi semnificative - în războiul din Afganistan, însă războaiele înlesnite de NATO sunt ale americanilor, fie că au de câştigat sau de pierdut.
Misiunea iniţială a NATO a fost îndeplinită şi a fost substituită cu nişte aventuri neinspirate soldate cu eşecuri. SUA au de rezolvat probleme urgente „acasă” şi, se poate argumenta, în Asia. Cu toate că preşedintele Trump nu are nicio strategie pentru revenirea aliaţilor europeni la deplina responsabilitate asupra propriului lor viitor, establishmentul din politica externă americană şi-ar putea petrece mai cu folos timpul, concepând o asemenea strategie, în loc să apere contraproductivul statu-quo transatlantic.
O reevaluare trebuia făcută de mai mult timp.
Articol de Barry R. Posen (profesor de ştiinţe politice şi director al Security Studies Program la M.I.T.)
Notă: Titlul și intertitlurile aparțin redacției, textul și opinia aparțin autorului
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 5 decembrie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
În timp ce Statele Unite negociază peste capul Europei, președintele Alexander Stubb livrează verdictul de care liderii UE se temeau cel mai mult: epoca „păcii juste” a apus, iar supraviețuirea, nu dreptatea, devine noua monedă de schimb. Avertismentul venit din partea președintelui Finlandei, Alexander Stubb, nu este doar o analiză academică în paginile publicate într-un articol din revista Foreign Affairs, ci un diagnostic clinic al unui pacient aflat în stare critică: ordinea liberală post-1945.
Într-un conflict care a depășit deja borna celor trei ani și a devenit sinonim cu tranșeele înghețate și duelurile de artilerie, o statistică surprinzătoare oferită de un general de top al NATO rescrie manualele de tactică militară. Potrivit generalului-maior Maik Keller, comandant adjunct al noii misiuni de asistență a NATO pentru Ucraina (NSATU), forța de drone a Kievului, deși minusculă din punct de vedere numeric, a devenit cel mai letal instrument de pe front.
Deși discuțiile de la Moscova, din 2 decembrie, dintre delegația americană și președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu par să fi adus pacea mai aproape, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, susține, într-un interviu pentru Fox News, că s-au făcut „progrese” către încheierea războiului.
Maratonul diplomatic de cinci ore desfășurat marți la Kremlin, între președintele rus Vladimir Putin și trimișii speciali ai președintelui american Donald Trump, s-a încheiat exact așa cum a început: fără nicio mișcare semnificativă, fără un acord și fără vreun semn că Moscova ar fi dispusă să își reconsidere cererile maximaliste.
Este timpul ca UE să renunțe la strategia ei eșuată de „reacționează, speră, repetă”, consideră directorul Institutului pentru Studii de Securitate al UE (EUISS), Steven Everts.
Iluzia că Unchiul Sam va veni întotdeauna să ne salveze s-a risipit în noroaiele de la Cincu, în urma simulării unor manevre militare efectuate în cadrul Dacian Fall. Într-un amplu reportaj al agenției americane Bloomberg se precizează că scenariul testat de NATO ne arată o Europă descoperită, obligată să înfrunte o eventuală invazie rusă bazându-se strict pe propriile forțe convenționale, în timp ce sprijinul american, altădată automat, devine o variabilă incertă, limitată strict la logistică și nu la bocanci pe teren
Încă de la începutul anului trecut, relațiile egipteano-turce au cunoscut o schimbare strategică rapidă, reflectată clar în sectoarele militar și de apărare.
Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Vocile care contează la Kiev și în cancelariile occidentale încep să articuleze cu voce tare ceea ce istoricii militari intuiau deja, dar politicienii refuzau să accepte: războiul din Ucraina nu se va încheia cu o paradă a victoriei în Piața Roșie și nici cu prăbușirea imediată a regimului de la Kremlin.
Recentele anunțuri venite de la Kiev, Stockholm și Paris privind posibila achiziție a unui număr impresionant de avioane de luptă europene - 100 de Rafale și până la 150 de Gripen - au generat mult entuziasm în spațiul public. Un total de 250 de aparate de zbor sună, într-adevăr, spectaculos. Totuși, dacă privim situația la rece, dincolo de retorica politică și de scrisorile de intenție, realitatea este mult mai nuanțată.
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
Într-o Europă care încă dezbate reactiv despre reintroducerea stagiului militar sau despre cum să-și completeze stocurile de muniție, Estonia alege din nou să privească securitatea națională nu ca pe o sarcină exclusivă a armatei, ci ca pe o competență civică fundamentală.
Într-un război de uzură, victoria nu se măsoară doar în kilometri pătrați de teritoriu recucerit, ci și în capacitatea de a „orbi” adversarul, lăsându-l expus și vulnerabil în fața unor lovituri care vizează însăși infrastructura vitală a frontului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
În ultimele două luni, Ucraina și Rusia au acceptat două încetări temporare ale focului pentru a repara liniile de înaltă tensiune care asigură alimentarea externă a centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), aflată sub control rusă din martie 2022. Cele două linii – Dniprovska (750 kV) și Ferosplavna-1 (330 kV) – reprezintă ultimele conexiuni critice dintre centrală și rețeaua electrică ucraineană. Fiecare întrerupere pune în pericol funcționarea sistemelor de siguranță ale centralei și crește riscul unui accident nuclear major.
Departamentul de Război al Statelor Unite (Pentagonul) a lansat recent GenAI.mil, o platformă de inteligență artificială destinată personalului armatei americane.
Trăim în două realități paralele: Pe de o parte agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei care a declanșat cea mai mare criză de securitate de după 1945 în Europa și care îngrozește statele europene cu privire la ambițiile militare pe care rușii le au și le pregătesc pe bătrânul continent și pe de altă parte (i)realitatea rusă care trăiește în paradigma cetății asediate cu o Europă ce pregătește agresiunea împotriva ei.
China a criticat din nou vehement joi cel mai recent acord de vânzare de arme americane către Taiwan, o mișcare despre care China spune că aduce conflictul mai aproape.
Înaintea unei noi întâlniri între președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski, rușii au lovit violent capitala Ucrainei.
Înainte de a se întâlni duminică cu Volodimir Zelenski, care va fi înarmat cu noi propuneri pentru a pune capăt războiului cu Rusia, preşedintele american Donald Trump l-a avertizat vineri pe omologul său ucrainean că nimic nu este garantat până când nu îşi va da "acordul", notează Agerpres și AFP.
Guvernul japonez a aprobat vineri un buget record pentru următorul an fiscal, care prevede alocări-record pentru apărare, în contextul în care tensiunile cu China continuă să crească, Beijingul acuzând săptămâna aceasta Tokyo că „alimentează o cursă a înarmării spațiale”.
Spania își reevaluează în mod vizibil postura de apărare pe flancul sudic, în contextul schimbărilor rapide ale mediului de securitate din Africa de Nord și al modernizării accelerate a Forțelor Armate Regale ale Marocului.
Madridul consideră că vechile concepte de descurajare nu mai sunt suficiente și că este necesară o adaptare la un spectru de amenințări complex, specific așa-numitei „zone gri”.
Zelenski s-ar putea întâlni cu Trump la 28 decembrie, la Mar-a-Lago, în ceea ce este, probabil, încă o încercare a administrației americane de a forța încetarea conflictului din Ucraina.
Rusia și-a reafirmat, zilele acestea, una dintre condițiile pentru a opri atacurile: cedarea completă a Donbasului și reafirmă în presa internă că ar putea exista chiar și un "schimb de teritorii". De fapt, schimbul se referă tot la teritorii ucrainene, din care Moscova ar putea accepta să se retragă.
Într-un demers fără precedent, ONG-ul Arhivele de Securitate Națională (ASN) ale SUA au publicat, pe 23 decembrie, transcrierile fidele ale întâlnirilor președintelui SUA, George W. Bush cu omologul rus, Vladimir Putin din 2001 până în 2008.
Documentele au fost cerute la publicare în noiembrie 2023. Biblioteca George W. Bush a răspuns în iunie 2024 că estimează că acestea ar putea declasificate pentru publicare în aproximativ 12 ani. Cu toate acestea, Arhivele cu ajutorul firmei de avocatură Goodwin Procter au convins instanța federală să aprobe publicarea mult mai devreme decât se estima.
Netanyahu lansează cel mai mare proiect de apărare din istoria țării pentru a reduce dependența de furnizorii străini.
Rusia atacat din nou Ucraina cu drone, dar și cu rachete de croazieră Kalibr lansate de pe submarinele din Marea Neagră.
Noi atacuri cu drone au fost înregistrate asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în cursul nopţii de joi spre vineri, fiind transmis şi un mesaj RO-ALERT pentru populaţiei, informează Ministerul Apărării Naţionale.
În noaptea de 24 decembrie, Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit un loc rusesc de depozitare și întreținere pentru nave fără echipaj în zona Myrne a Peninsulei Crimeea ocupată temporar.
Într-o Europă care alege aproape în mare parte ca soluție pentru aviația militară de generația a 5-a avioanele F-35 Lightning II, există și cazuri de ezitare.
Rusia a efectuat atacuri cu drone în mai multe locații din Ucraina, inclusiv în capitala Kiev. O persoană a murit în urma unui atac asupra Odesei, Ucraina.
În același timp, zeci de drone au fost trimise de ucraineni în Rusia, dintre care unele au fost doborâte deasupra Moscovei.
Comandamentul american pentru Africa a declarat că atacul a fost efectuat la cererea autorităților nigeriene.
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra Mării Baltice, care zbura aproape de spațiul său aerian, a anunțat joi, 25 decembrie, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate ale țării membre NATO.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a informat, pe 23.12.2025, că, înainte de a ataca submarinul rusesc de la Novorossisk, structurile serviciului au distrus un avion de cercetare maritimă de tip Il-38N. Atacul din această lună în care Ucraina a scos submarinul rus din joc, aflat chiar în portul militar din Novorossisk, reprezintă una din cele mai spectaculoase operațiuni din cei patru ani de război. În ciuda problemelor de pe frontul din Est, pe mare ucrainenii reușesc să îi țină în șah pe ruși.
Orban a reamintit că pacea europeană de după al Doilea Război Mondial a durat aproape opt decenii, ceea ce, după cum subliniază el, reprezintă o excepție istorică. Potrivit acestuia, teama de un conflict nuclear a împiedicat noi războaie timp de decenii, dar acest mecanism de descurajare nu mai este la fel de eficient astăzi ca odinioară.
În tot interviul, Orban vorbește mult despre presupusele greșeli ale Europei, dar nu spune un cuvânt despre Rusia. Va fi interesant să vedem cum se va poziționa liderul ungar în scenariul unui atac (evident hibrid) al Moscovei asupra unui alt stat european.
Glenn Corn, un fost înalt ofițer CIA, avertizează că Ucraina se află într-un moment critic. Glenn Corn, fost ofițer de informații și apărare, într-un editorial recent pentru Cypher Brief, reamintește administrației americane să nu repete greșelile făcute de prim-ministrul britanic Neville Chamberlain.
Bombardiere strategice ruse cu rază lungă de acțiune Tu-95MS au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mărilor Norvegiei şi Barents, informează joi agențiile de știri.
În noaptea de Ajun, invadatorii ruși au efectuat un alt atac asupra infrastructurii portuare și industriale din regiunea ucraineană Odesa. În urma atacului, o persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a participat la testul unei noi rachete, a relatat joi presa de stat nord-coreeană, conform AFP și Reuters. Kim a vizitat, de asemenea, miercuri docurile unde presa de stat a declarat că Nordul își construiește submarinul nuclear.
Suedia va avea în curând capacitatea de a efectua lovituri în adâncime mult în spatele liniilor inamice, după pe avioanele Gripen va fi integrată racheta de croazieră Taurus, de producție germană. Procesul se desfășoară mai rapid decât era planificat.
Președintele american se prezintă drept apărătorul absolut al libertății de exprimare pe rețelele de socializare. În schimb, Trump amenință că va ridica licențele pentru toate canalele tv care difuzează emisiuni umoristice la adresa sa.
Sistemele antiaeriene SAMP/T sunt văzute de mulți drept un Patriot european. Până acum au apărut puține informații despre utilizarea acestora în Ucraina, dar lucrurile ar putea să se schimbe pe viitor, mai ales că francezii intenționează să trimită mai multe SAMP/T NG, noua generație a sistemului antirachetă franco-italian.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat pentru prima dată, în detaliu, cele 20 de puncte ale ultimului plan de pace elaborat de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, afirmând că a fost negociat cu reprezentanţi ai Kievului şi Washingtonului şi că a fost trimis spre avizare Moscovei.
În cei aproape patru ani de război, ucrainenii au integrat zeci de sisteme occidentale, pe lângă cele sovietice pe care deja le aveau în dotare, ceea ce pentru orice tehnician e un coșmar nu doar logistic, dar și de mentenanță. În ceea ce privește lansatoarele multiple de rachete, HIMARS au fost cu siguranță un „game changer” în vara și toamna lui 2022, atât pentru a opri ofensiva rusă, cât și în cea mai fructuoasă contraofensivă ucraineană când forțele de apărare ale Ucrainei au reușit să elibereze o mare porțiune din teritoriu.
Luni, guvernul israelian a aprobat o propunere a ministrului Apărării, Yisrael Katz, de a închide postul de radio al armatei israeliene „Galei Tzahal”, oprind oficial activitatea acestuia la 1 martie 2026.
Primarul Moscovei a anunțat că unitățile rusești de apărare aeriană au distrus o dronă care zbura spre capitala Rusiei.
China investește sume colosale nu doar în sisteme de armament convenționale, dar și în dezvoltarea capacităților nucleare, ori în tehnologii emergente și mai ales în componenta cyber. În unanimitate experții și oficialii sunt de părere că, spre deosebire de Rusia, China ar intra într-o aventură militară care ar risca să atragă SUA în război doar în cazul în care ar avea un plan bine pus la punct de a slăbi capacitatea militară americană. Iar acest plan e unul complex, care vizează și zona cyber.
Primele elemente ale unui sistem antidronă au fost desfășurate la granița Poloniei cu Belarus.
Forțele de apărare ucrainene s-au retras din orașul Siversk din regiunea Donețk, a anunțat marți Statul Major General ucrainean, precizând că obiectivul este „de a păstra vieți omenești și de a menține pregătirea de luptă a unităților”.
Însă avansurile Rusiei sunt plătite scump de către militarii ruși. Doar în ultimii doi ani, Moscova a pierdut 400 de mii de militari pe frontul din Ucraina.
