Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anchetă comună efectuată de Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene Americane
15 iul, 12:46
Elicopterul UH-60 Black Hawk a raportat o defecțiune tehnică. Doar măiestria pilotului a făcut ca evenimentul să nu se soldeze cu victime.

Generalul Constantin Spânu, șeful Departamentului Comunicare al MApN a declarat că ”în cadrul acestui zbor de antrenament elicopterul de tip UH-60 Black Hawk a raportat o defecțiune tehnică care a impus aterizarea de urgență. Din primele date nu sunt victime iar ca pagube sunt cei doi stâlpi care au căzut pe mașini. Cauzele urmează să fie stabilite de o investigație comună între Forțele Aeriene Române și Armata Americană.”

Întrebat dacă şi alte aparate de tip Black Hawk aflate pe teritoriul României au fost oprite în urma acestui incident, Constantin Spânu a spus că nu are "la acest moment informaţii nici cu natura acestui incident, nici la măsurile care vor fi luate de către partea americană". 

Procurorul militar Florin Bobină a declarat că ”s-a deschis o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la cele întâmplate. Cel mai probabil va fi o încadrare 349-350 cod penal, neluarea și nerespectarea măsurilor de siguranță și de securitate în muncă, însă aceasta este doar o estimare”.  

Conform acordului încheiat între România și SUA, nimeni nu va răspunde penal pentru acest eveniment.

G Ad:

Tragedia a fost evitată și pentru că polițiștii Brigăzii Rutiere a Capitalei, aflați în patrulare la Piața Charles de Gaulle au avut prezență de spirit.

”Eram prima mașină în intersecție, când am văzut că elicopterul zboară la joasă înălțime! Ne-am dat seama imediat că ceva nu este în regulă și am oprit autospeciala, sărind de la volan și oprind circulația celorlalte autoturisme! Astfel, pilotul a avut loc pentru a ateriza în intersecție. Am anunțat imediat dispeceratul și toți colegii din apropiere au venit în sprijin! Ne bucurăm că nimeni nu a fost rănit!” – polițist al Brigăzii Rutiere București. 

 

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

SUA au nevoie de o prezență militară permanentă în țările baltice, cele mai vulnerabile în fața Rusiei
Social-democrații revendică victoria și anunță că Olaf Scholz va deveni cancelar. Partidul Angelei Merkel, cel mai slab rezultat de după război
Erdogan nu are nicio remușcare privind S-400: În viitor nimeni nu va mai putea interveni în privința sistemelor pe care le cumpărăm
Bulgaria reziliază contractul cu Rusia pentru întreținerea și modernizarea avioanelor MiG-29
Primele imagini reale CH-6 - noua dronă chineză de atac cu două motoare
O formație de F-16 românești va survola Bucureștiul în semn de ultim omagiu adus eroului Ion Dobran
Portavionul american USS Ronald Reagan revine în Marea Chinei de Sud
Rusia confirmă contractul dintre statul Mali și compania de mercenari ruși Wagner Group
Arquus și-a manifestat speranța că România va alege și blindate Sabre pentru dotarea forțelor speciale
Ursula von der Leyen, șefa CE, în vizită oficială în România
Rusia a inițiat acțiuni provocatoare asupra navelor ucrainene din Marea Neagră
China va prezenta avionul de război electronic J-16D care a provocat deja o mare confuzie în sistemele Taiwanului
Bogdan Aurescu, întrevedere cu omologul său pakistanez. România a mulțumit pentru sprijinul acordat în evacuare cetățenilor din Afganistan
Serbia a trecut trupele de la frontiera cu Kosovo în stare de pregătire pentru luptă superioară
Forțele Speciale americane din Coreea au simulat distrugerea capabilităților nucleare ale Nordului
Alegeri istorice în Germania. Merkel le cere nemților să-l voteze pe Armin Laschet pentru ca Germania să „rămână stabilă”
CF-188 Hornet de la Kogălniceanu, testate rapid de ruși. Canadienii au interceptat avioane Su-24 în apropiere de spațiul aerian românesc
Un soldat francez a fost ucis în luptele din Mali
Ungaria se opune aderării Ucrainei la NATO
Marea Neagră continuă să reprezinte un punct fierbinte al tensiunilor dintre Rusia și NATO
A murit generalul (rtr.) Ion Dobran, erou și as al aviației militare române: 340 de misiuni de război, 74 lupte aeriene, 11 victorii
Gazprom consideră „absurde” acuzele potrivit cărora grupul rus a generat criza din Europa
Estonia amenință că își retrage forțele din Mali dacă mercenarii ruși de la Wagner vor fi prezenți în această țară
Pe lângă Macron, cinci miniștri ai Franței ar fi fost vizați de programul israelian de spionaj Pegasus
Pe fondul crizei submarinelor, SUA admit că împăcarea cu Franța va dura și nu va fi ușoară
Lockheed Martin poartă discuții cu state NATO pentru SkyKeeper - sistem de comandă și control pentru apărarea antiaeriană
UE denunță acțiuni de spionaj cibernetic din partea Rusiei și amenință Moscova cu sancțiuni
Declarații controversate despre ieșirea Franței din NATO. Melenchon: Alianța nu ar mai trebui să existe după prăbușirea URSS
Sudanul a confiscat toate bunurile Hamasului de pe teritoriul său, decizie care va afecta serios capacitatea de luptă a mișcării palestiniene
Strategia SUA privind dezvoltarea rachetelor hipersonice, contestată de secretarul US Air Force
Rheinmetall începe producția noului tun de 120 mm, proiectat pentru viitoarele tancuri Challenger 3
Suedia, acord de cooperare în domeniul apărării cu Norvegia şi Danemarca: Ştim că Rusia este pregătită să folosească forţa militară pentru a-şi îndeplini obiectivele politice
Pomparea gazelor prin Nord Stream 2 amenințată: Sancțiuni americane la orizont; două companii poloneze implicate în certificarea gazoductului
General american: SUA şi aliaţii lor urmăresc 'îndeaproape' noul centru comun ruso-belarus de antrenament militar
Criza submarinelor franco-australiene | Oficial francez: Europa nu mai poate conta pe SUA pentru protecţia sa
Baza militară de la Câmpia Turzii, cea mai mare investiţie a SUA din acest an în Europa. Proiect de peste 130 de milioane de dolari
O idee ce datează din timpul războiului din Vietnam: SUA au testat lansarea rachetelor de croazieră de pe avioane militare de transport
Turcia urmărește inconfortabil exercițiile militare comune ale Arabiei Saudite și Greciei
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro