Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aproape imposibil de crezut, dar totuși adevărat? SUA împreună cu aliații dezvoltă următoarea versiune a sistemului S-300 rusesc
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Un transcript al întâlnirii din 6 septembrie de la Baza Aeriană Ramstein din Germania dezvăluie că Statele Unite, împreună cu unele companii europene, lucrează activ la dezvoltarea unui succesor pentru sistemul sovietic de apărare aeriană S-300.

„În colaborare cu mai multe companii europene, Statele Unite cooperează în prezent cu Ucraina pentru a proiecta și crea un înlocuitor pentru sistemul de rachete sol-aer S-300 și racheta aer-aer R-27,” a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, conform transcriptului oficial analizat și de DefenseRomania.

Șeful Pentagonului nu spune direct că se lucrează la o altă versiune similară S-300, dar declarația e interpretabilă. Cei de la Bulgarian Military sunt de părere că cel mai probabil e vorba de o dezvoltare a S-300 actuala de către industria din occident.

Dezvoltarea unei versiuni occidentale a S-300 arată categoric faptul că Ucraina se bazează intens, și o va face și în viitor, pe armament sovietic. Sau mai degrabă pe un mixt între tehnică occidentală și sovietică.

În prezent, nu există informații suplimentare disponibile. Implicarea companiilor europene în acest proiect comun rămâne neclară. Dar e clar că acest sistem este destinat să sprijine forțele armate ucrainene.

 

O decizie curajoasă: SUA și Europa dezvoltă un S-300 occidental; Ucraina va dispune în continuare de tehnică bazată pe armament sovietic, dar și de tehnică occidentală

 

2. Sistem S-3... (rachete-rusia3_24942100.jpg)

Sistem S-300/S400 / Foto: Miniterul rus al Apărării

Decizia de a dezvolta un înlocuitor pentru sistemul de rachete sol-aer S-300 pentru Ucraina este probabil rezultatul unor rațiuni strategice și operaționale. În principal, S-300 este un sistem de apărare aeriană utilizat pe scară largă în Europa de Est și deja operațional în Ucraina.

Un alt avantaj crucial al opțiunii pentru S-300 este familiaritatea și interoperabilitatea deja existente în rândul forțelor ucrainene.

Mai multe detalii despre viitoarea versiune occidentală a sistemului S-300 rusesc nu se cunosc încă.

Nu e niciun secret că Ucraina are nevoie ca de aer de sisteme de apărare antiaeriene.

Iar în cursul acestei săptămâni România a făcut și ea un pas uriaș pentru sprijinirea Ucrainei, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina. 

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer Patriot, în configuraţia convenită cu partenerul american.

România a semnat un acord de 4 miliarde de dolari - cel mai mare contract de achiziție de până acum -, pentru cumpărarea a patru sisteme Patriot. Primul sistem a fost livrat în 2020. România a primit până acum patru sisteme, dintre care două operaționalizate, iar două sunt în curs de operaționalizare. Țara noastră urmează să mai contracteze încă trei sisteme Patriot.

 

Câteva date generale despre sistemul de apărare antiaeriană S-300

 

3. Sistem S-3... (ucraina-sistems-300v1_77892800.jpg)

Sistem S-300 / Photo source: Forțele armate ale Ucrainei

Sistemul de apărare antiaeriană S-300 este un sistem avansat de rachete sol-aer dezvoltat de Uniunea Sovietică în anii 1970, destinat să protejeze împotriva avioanelor, rachetelor balistice și rachetelor de croazieră. Proiectat inițial de biroul Almaz și fabricat de NPO Almaz, S-300 a fost modernizat în mai multe variante de-a lungul timpului și este încă utilizat pe scară largă de multe țări din fosta Uniune Sovietică și aliați.

S-300 este capabil să intercepteze o gamă largă de ținte, inclusiv avioane, drone, rachete balistice și de croazieră.

Prima variantă introdusă în 1978, a fost destinată apărării aeriene strategice, cu capabilități de protejare a orașelor și bazelor militare.

Cea mai modernizată variantă, introdusă în 1997, are o rază de acțiune extinsă (până la 200 km) și capabilități îmbunătățite de interceptare.

Ucraina folosește sistemul S-300 încă din perioada sovietică, iar acesta a fost crucial în apărarea aeriană a țării împotriva atacurilor rusești din 2022-2023. Totuși, din cauza epuizării resurselor și uzurii sistemului, Ucraina a cerut sprijinul occidental pentru modernizarea apărării aeriene, inclusiv sisteme de apărare moderne pentru a înlocui treptat S-300.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local

Ştiri Recomandate

Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
pixel