Militarii Armatei Naţionale (Republica Moldova), aflaţi în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR, au început executarea misiunilor în aria de responsabilitate din Kosovo.
Potrivit comandantului contingentului moldovenesc, locotenent-colonel Radu Popa, timp de peste o lună de la aflarea în Kosovo, pacificatorii au participat la patrulări în zona de operaţii, acţiuni de evacuare a răniţilor cu elicopterul şi antrenamente la controlul mulţimii (fire phobia), aceştia fiind instruiţi de colegii din armata Italiei, informează portalul deschide.md.
Locotenent-colonelul Radu Popa a specificat că în acelaşi timp, grupul de genişti din cadrul contingentului învaţă de la militarii austrieci tehnici de cercetare a terenului pentru depistarea muniţiilor rămase în sol din timpul războiului.
Cel de-al unsprezecelea contingent al Armatei Naţionale a plecat în Kosovo la începutul lui iunie curent şi se va afla acolo timp de şase luni. Acesta este format din 41 de militari profesionişti, dintre care un ofiţer de stat major, şapte genişti şi un pluton de 33 de militari.
Contingentul face parte din gruparea de forţe multinaţională Vest (MNBG-W) şi este dislocat în baza multinaţională Camp Vilaggio Italia din localitatea Pech.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News