Pe fondul tensiunilor severe din Orientul apropiat, ca urmare a atacurilor cu drone din Arabia Saudită, un eveniment politic mai puțin mediatizat a avut loc.
A cincea ședință trilaterală între liderii statelor garant ale procesului Astana privind situația în Siria, Turcia, Rusia și Iran, ar fi putut fi doar o altă adunare de rutină a trei dintre „prietenii de azi – adversarii vechi de secole", dacă nu ar fi fost pentru complicațiile care au apărut de la precedenta întâlnire din Sochi din 14 februarie. Tensiunile dintre Rusia și Iran, care au umbrit acea întâlnire, s-au revărsat pe deplin în disputa Moscova-Ankara asupra ofensivei din Idlib.
De data aceasta, Putin nu a mai venit neprotejat din toate părțile, așa că, doar cu o zi înainte de a ateriza în Ankara, Ministerul rus al Apărării a anunțat că Moscova a finalizat a doua etapă a livrărilor S-400 în Turcia, în semn maximă seriozitate ți cuvenit respect acordat Turciei, cu privire la angajamentele sale pentru acordurile cu Ankara. Între timp, sentimentele Rusiei cu privire la punerea în aplicare, de către Turcia a propriilor sale angajamente, rămân reci, cu inserții de supărare.
„Gestionăm încetarea focului în provincie, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm prezența grupurilor teroriste în Idlib. Acesta este motivul pentru care sugerez să examinați pașii practici pe care Rusia, Turcia și Iranul i-ar putea lua împreună pentru eradicarea amenințării teroriste", a spus Putin în urmă cu șapte luni, cu privire la situația din Idlib, unde Turcia urmărea distrugerea kurzilor și nici decum eradicarea Isis. Acum, tonul s-a schimbat, la fel și strategia militară rusă privind predarea Idlib sub controlul guvernului sirian. Înainte de ședința trilaterală, Putin a purtat discuții separate atât cu Erdogan, cât și cu Rouhani în compania miniștrilor și consilierilor lor. Discuțiile dintre delegația rusă și cea turcă au fost programate să dureze o oră, dar au continuat peste două ore. Interesant este că ambii președinți păreau epuizați și vizibil iritați atunci când au ieșit, în sfârșit, din sala de ședințe.
Trilaterala din 16 Septembrie a debutat în forță, cu poziționarea fiecărui participant
Pentru Rusia, amenințările islamiste sunt subiect central de discuție, și motiv de discordie cu Turcia, spre marea plăcere a Iranului care nu a dat înnapoi de la a reduce rolul otomanic al lui Erdogan. „Trebuie să luăm măsuri suplimentare pentru a elimina complet amenințările de securitate care provin din zona Idlib", a fost mantra politică rusească. Rouhani al Iranului a răspuns pozitiv la această chemare, mai ales că problemele lui interne provin exact de la forțele conservatoare iraniene care îl acuză că nu le ordonă să se apropie de granița siriană cu Israel. Aruncând o privire la scheletul kurd al lui Erdogan din dulapul sirian, Rohani a mers chiar mai departe declarînd că. „După aproape nouă ani de criză din Siria și având în vedere experiența acumulată, credem în continuare că schimbarea regimului [în Damasc] pe care unele țări (dintre care foarte vocala a fost și Turcia) au căutat-o inițial a eșuat. Criza siriană trebuie soluționată de către sirienii înșiși. Lupta cu Statul Islamic și alte grupări teroriste ar trebui continuată până la anihilarea totală a acestora. Victimele civile ar trebui evitate, desigur, dar nu se poate permite folosirea civililor ca scuturi umane ", a spus Rouhani.
Iranul a definit astfel jocul său regional, mai ales că Turcia, pentru a calma nervozitatea americană cu privire la rolul său în asigurarea expansiunii iraniene în Siria, încearcă să ofere, timid totuși, soluțiile reclamate de Washington. Prins în jocul kurd, între Rusia și Iran, cu o Americă mai mult decât ostilă propunerilor radicale turce de distrugere a zonei tampon din Kurdistanul turc, raisul Erdogan nu a putu pleda pentru o mai mare înțelegere. Deocamdată nu este clar dacă ora suplimentară de dialog, pe care Putin și Erdogan au avut-o, a fost kilometrul suplimentar pe care Moscova și Ankara au decis să meargă pentru a se rezolva problema Idlib. Comunicatul final de 14 puncte pe care cei trei președinți l-au semnat prezintă câteva probleme importante și care arată direcția spre care se poate îndrepta atât politica regională a fiecărui jucător cît și distanța enormă dintre Occident și Orientul Mijlociu.
În absența unui acord mai bun, Moscova și Ankara au convenit să mențină memorandumul de la Sochi din 17 septembrie 2018, devenit, astfel, cadru conceptual pentru construcția unor noi soluții bilaterale care să fie eficiente pe acest teritoriu diplomatic minat de neîncrederea dintre cei doi leaderi. Rusia și Turcia au convenit, de asemenea, să își perfecționeze coordonarea operațională pentru a rezolva problemele de securitate reciprocă. În practică, aceasta înseamnă că ofensiva guvernului sirian, susținută de Rusia, împotriva grupărilor Hayat Tahrir al-Sham, catalogate drept teroriste este probabil să continue, dar Ankara se așteaptă ca Moscova să se asigure că bunurile Turciei - posturi militare și grupuri de opoziție loiale - nu sunt atacat din nou.
Având în vedere că toate acestea sunt mai ușor de spus decât de făcut, riscurile de atacuri armate între cele două armate va continua - de unde și coordonarea sporită pentru a evita coliziunile și pentru a asigura gestionarea în timp util a crizelor. Declarația privind necesitatea unor măsuri concrete pentru protejarea civililor ar putea însemna crearea unei alte cordoane sanitare improvizate, poate într-o zonă controlată de guvernul sirian de-a lungul frontierei turcești.
Problema fundamentală, pe care Putin încearcă să o rezolve rămâne, șantajul cvasi permanent al lui Erdogan cu privire la refugiatii sirieni. Amenințările cu exodul sirian la adresa Europei sunt văzute de catre Moscova ca un element de presiune asupra propriilor legături cu Europa Occidentlă ți un pericol major pentru stabilitatea proiectelor sale eocnomice și diplomatice, in special pe axa Paris-Berlin. Ca atare, interesant pentru orice observator avizat, Putin și Rohani au căzut de acord asupra mutor aspecte ale politicii lor siriene. Dacă este să ne raportăm la celălalte trilaterale, cea de acum câteva zile a fost caracterizată de faptul că atât Putin cât și Rouhani nu s-au ferit de a profita de întâlnire pentru a-și proiecta strategiile de politică externă dincolo de criza actuală din Siria. Atît Putin cât și Rouhani au făcut acest lucru într-un mod mai subtil, când, apelând la Erdogan, a remarcat nevoia Turciei și Iranului să se gândească la implicațiile pe termen lung ale parteneriatului lor actual.
Un joc fin oriental, unde toate capitalele, imperiale în dreptul lor istoric, fie persan, fie rus, fie otoman, au apelat la experiențele lor fundamentale pentru a avansa opțiunile lor de viitor, dar și pentru a își păstra neatinse pozițiile deja cucerite. Din avionul fiecărui șef de stat participant, Siria pare mică. Spre surprinderea multora, SUA au fost mai prezente ca niciodată la Astana. Nu prin jocul european, ci prin jocul iranian din Arabia Saudită. La imens de complexă situație siriană s-a adăugat și catalizatorul saudian. SUA reintră masiv în joc, forțate sau nu de dronele care au atacat principalele infrastructuri petroliere ale Aramco. Europa stă doar să joace inițiative franceze la maluri libaneze. Vom vedea ce aduce viitorul.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
