Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atât s-a putut. Nordul a lansat peste 150 de baloane cu reziduuri menajere spre Coreea de Sud (Foto)
News
Data actualizării:
Data publicării:
Coreea de Sud a acuzat Nordul că a lansat un număr mare de baloane care transportau peste graniță reziduuri de diferite tipuri, după cum a informat agenția Yonhap miercuri, 29 mai. 
 Photo source: Courtesy of PARK HAN-SIK
Photo source: Courtesy of PARK HAN-SIK

Statul Major Întrunit (JCS) din Coreea de Sud a anunțat încă de marți seara că baloanele au trecut granița și au căzut în diferite locuri din țară. Până miercuri, au fost observate nu mai puțin de 150 de astfel de baloane. 

„Aceste acțiuni ale Coreei de Nord încalcă în mod clar dreptul internațional și amenință serios securitatea poporului nostru”, a spus agenția în declarația JCS.

Fotografiile baloanelor căzute, publicate în presa sud-coreeană au arătat că erau încărcate cu resturi menajere, inclusiv hârtie igienică, sticle de plastic, baterii, pantofi uzati și chiar cu gunoi de grajd. Autoritățile au cerut populației să raporteze căderea baloanelor și să nu se apropie de ele, în timp ce armata a trimis unități de protecție chimică și biologică pentru a colecta și examina obiectele căzute.

Baloane cu reziduuri menajere trimise de Nord către Coreea de Sud. Photo source: Joint Chiefs of Staff (South Korea) via NKNews.org

2. Baloane cu... (baloane-coreea-de-nord-reziduri-sud_11409800.jpg)

3. Baloane cu... (baloane-gunoaie-coreea-de-nord-sud_39919300.jpg)

 

Un răspuns la baloanele cu manifeste ale activiștilor sud-coreeni

 

Coreea de Nord susține că a răspuns activiștilor sud-coreeni care au lansat de mai mult timp baloane ce conțineau manifeste critice la adresa conducerii Coreei de Nord sau în care se descria societatea democratică din sudul peninsulei. Uneori, baloanele transportau unități de memorie USB pe care erau înregistrare videoclipuri muzicale de la grupuri pop sud-coreene interzise în nord.

De altfel, pe 26 mai, autoritățile RPDC au anunțat că vor lua măsuri în oglindă ca răspuns la împrăștierea frecventă a materialelor de campanie în zona de frontieră. 

Guvernele anterioare din Coreea de Sud au încercat să împiedice activiștii să organizeze astfel de campanii, atrăgând atenția că aceste acțiuni nu promovează pacea și amenință siguranța rezidenților nord coreeni din apropierea graniței. În acest sens, în 2021 a fost inițiată o interdicție a lansărilor de baloane în Coreea de Sud, însă Curtea Supremă a țării a declarat-o la scurt timp neconstituțională, considerând că se încalcă libertatea de exprimare a cetățenilor.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”

Ştiri Recomandate

Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
Germania autorizează sabotajul extern: Serviciul Federal de Informații (BND) trece la misiuni ofensive împotriva amenințărilor hibride
„Războiul Stelelor” în varianta Armatei SUA: 50.000 de „droizi de luptă” Phantom vor schimba fața infanteriei americane până în 2027
Gata cu „navele fantomă” ale Venezuelei (VIDEO): Forțele americane au trecut la interceptarea directă a petrolierelor în apele internaționale
„Alternativele la sprijinul SUA sunt incerte”. Ucraina recunoaște neputința Europei: De ce doar „forța” lui Trump mai poate opri Rusia
Medicul Ana Maria Alexandra Stănescu a fost decorată de Statul Major al Apărării pentru merite profesionale
Războiul se apropie și mai mult de frontiera României: Zelenski confirmă că, prin loviturile repetate din regiunea Odesa, rușii vor să separe Ucraina de Marea Neagră
Rachete de milioane VS. drone de 35.000 de dolari: Cum a transformat UŞ Navy navele de coastă în „platforme purtătoare de drone” kamikaze (VIDEO)
Vigilență sporită în Marea Neagră: O aeronavă americană P-8A Poseidon a scanat din nou Peninsula Crimeea și Baza Navală Novorossiysk
Rusia, bună de plată? Grecia s-a alăturat oficial Comisiei Internaționale care va stabili despăgubirile pentru Ucraina
Dronele ucrainene au lovit baza aeriană Belbek pentru a doua oară într-o săptămână: Două avioane rusești Su-27 distruse
Schimbare de discurs la Praga? Ministrul ceh al Apărării: „Suntem de partea Ucrainei, Rusia este agresorul”
Digitizarea ,,bătrânului'' F-16: Cum X-62 VISTA și Proiectul VENOM construiesc viitorul aviației autonome în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA
Ucraina atinge pragul de 1.000 de drone interceptoare pe zi: Soluția de 2.500 de dolari care înlocuiește rachetele scumpe în lupta contra UAV-urilor Shahed
Decizie strategică la NATO: România preia comanda celui de-al doilea mare hub militar pentru aprovizionarea Ucrainei
Cea mai amplă operațiune americană împotriva ISIS din ultimii ani (VIDEO): Pentagonul a declanșat un atac masiv în Siria
Trupele ruse distrug podurile de cale ferată din regiunea Odesa pentru a tăia accesul la logistica de pe Dunăre
Cea mai mare putere de foc din Europa: Fregatele germane F127 vor primi simultan 96 de lansatoare de rachete Tomahawk
pixel