Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aurescu: Retragerea trupelor ruse nu schimbă nimic. Trebuie o analiză asupra cauzelor care au dus la această situaţie
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Trilaterala România-Polonia-Turcia funcţionează foarte bine, iar relevanţa şi utilitatea sa au sporit semnificativ, contribuind, în cei 9 ani de existenţă, la consolidarea Alianţei Nord Atlantice, cât şi la asigurarea securităţii flancului estic, inclusiv la Marea Neagră, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Şeful diplomaţiei române a participat vineri la sesiunea plenară a Trilateralei România-Polonia-Turcia, alături de omologii săi Zbigniew Rau şi Mevlut Cavuşoglu, la finalul căreia cei trei miniştri au semnat, în premieră pentru acest format, şi o Declaraţie comună.

,,Vă mulţumesc şi cu această ocazie să acceptaţi această vizită în România pentru a continua dialogul nostru eficient la nivel trilateral România-Polonia-Turcia pe teme de securitate. Discuţiile noastre de ieri seară şi de astăzi au fost substanţiale şi foarte utile, aş spune că au fost excelente, ele se reflectă şi în Declaraţia comună pe care tocmai am semnat-o. (...) Doresc să le mulţumesc colegilor mei Mevlut şi Zbigniew pentru deschiderea manifestată pe perioada negocierilor Declaraţiei noastre. Este o Declaraţie care reprezintă o premieră pentru formatul nostru, dovedind încă o dată cât de mult am avansat în cooperarea trilaterală", a declarat Bogdan Aurescu, potrivit Agerpres.

Ministrul român de Externe a reamintit că în 2009, când a avut ideea creării acestui format, ca secretar de stat pentru afaceri strategice, nu se gândea că Trilaterala va deveni atât de necesară.

,,Astăzi pot spune fără ezitare că această Trilaterală, care a început să fie foarte activă în 2012, (....) funcţionează foarte bine, iar relevanţa şi utilitatea sa au sporit semnificativ, contribuind în cei 9 ani de existenţă la consolidarea Alianţei Nord Atlantice, cât şi la asigurarea securităţii flancului estic, inclusiv la Marea Neagră", a spus Aurescu.

Şeful diplomaţiei române a menţionat că a fost abordat şi stadiul proiectelor agreate la Trilaterala din 2020, fiind adăugate şi alte proiecte pe lista pentru acest an şi paşii necesari pentru implementarea lor.

,,Temele de interes deosebit sunt în continuare participarea la structurile multinaţionale NATO găzduite de cele 3 state, implementarea deciziilor aliate, cu accent din perspectiva României pe pachetul de măsuri la Marea Neagră convenit la nivelul NATO, dar şi sprijinul pentru partenerii estici. Am decis, de asemenea, ca ambasadele şi misiunile noastre din străinătate să aprofundeze cooperarea şi coordonarea trilaterală pe dimensiunea de securitate'', a afirmat Aurescu.

Acesta a subliniat, în planul tematicii legate de securitatea la Marea Neagră, că reuniunea din aceste zile de la Bucureşti nu putea să aibă loc într-un moment mai oprtun, având în vedere "situaţia îngrijorătoare de securitate din regiune".

,,În contextul masării de trupe militare ale Rusiei, am discutat deja în cursul serii de ieri, în detaliu, recentele evoluţii de securitate îngrijorătoare din Ucraina şi din jurul acesteia, precum şi perspectivele de evoluţii ulterioare. De asemenea, măsuri pentru dezescaladare şi detensionare, inclusiv cum putem sprijini concret Ucraina. Anunţul de ieri cu privire la retragerea trupelor ruse, care este evoluţie în direcţia bună, nu schimbă cu absolut nimic necesitatea de a continua analiza asupra cauzelor care au dus la această situaţie foarte tensionată şi de a identifica măsuri de dezescaladare şi de evitare pe viitor a unor situaţii similare", a spus Aurescu.

De asemenea, a adăugat el, având în vedere propunerea pe care preşedintele Klaus Iohannis a făcut-o joi, în cursul întâlnirii cu cei 3 miniştri de Externe, aceştia au căzut de acord să propună colegilor lor de la Apărare să se întâlnească într-un format trilateral similar, pentru a întări şi mai mult cooperarea în domeniul securităţii.


Aurescu a precizat că o altă temă abordată a fost cea legată de agenda aliată


"Am abordat evoluţiile foarte importante, la nivelul NATO, care au avut loc în ultima perioadă, precum şi cele care vor mai avea loc în acest an. Din această perspectivă, contribuţiile operaţionale şi conceptuale ale României, Poloniei şi Turciei la acţiunile NATO în regiune sunt şi rămân esenţiale. Şi astăzi am avut discuţii foarte consistente, am trecut în revistă rezultatele principalelor evoluţii la nivel NATO, reuniunile ministeriale recente, am discutat despre acţiuni de follow-up la acestea, am abordat pregătirea Summit-ului NATO din acest an pe 14 iunie, care este foarte important, pentru că ne va permite să reconfirmăm unitatea şi solidaritatea aliate şi mai ales să consolidăm o relaţie transatlantică puternică, aceasta fiind fundamentul securităţii euroatlantice. Credem că Summit-ul NATO din 2021 va fi o etapă foarte importantă în evoluţia Alianţei. Am subliniat astăzi că ne dorim ca NATO să devină mai puternic din punct de vedere politic şi militar, un actor cu veritabilă proiecţie globală", a declarat Aurescu.

Ministrul român de Externe a adăugat că în discuţiile purtate cu omologii din Polonia şi Turcia a împărtăşit priorităţile României în raport cu NATO.

"Importanţa continuării consolidării pe mai departe a posturii aliate de descurajare şi apărare pe flancul estic, inclusiv în sudul său, mai ales în lumina evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre şi, în general, în lumina consolidării progresive din ultimii ani a prezenţei militare ruse în regiune. De asemenea, am susţinut consolidarea acţiunii NATO în promovarea rezilienţei şi inovării, am evidenţiat Centrul euroatlantic pentru rezilienţă pe care România îl înfiinţează şi pe care o să-l operaţionalizăm în lunile următoare. Am invitat atât Polonia, cât şi Turcia să participe alături de noi, de asemenea, şi alţi aliaţi şi parteneri, la dezvoltarea acestui Centru. Am accentuat importanţa deosebită pe care România o atribuie procesului de reflecţie strategică NATO 2030 şi am apreciat în acest sens activitatea secretarului general al NATO. Ne dorim un nou concept strategic al NATO care să reflecte realităţile actuale", a precizat Aurescu.

Tot vineri, în premieră pentru formatul Trilateralei România-Polonia-Turcia, la iniţiativa ministrului Aurescu, miniştrii Afacerilor Externe din Georgia, David Zalkaliani, şi Ucraina, Dmytro Kuleba, vor participa la o sesiune de lucru specială cu miniştrii Afacerilor Externe ai Trilateralei, având în vedere importanţa acordată Vecinătăţii Estice.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

NATO ezită cu aderarea, UE propune un plan B? Ideea lui Andrius Kubilius: Armata ucraineană, călită în luptă, să apere tot flancul estic
Cum dispare încet, dar sigur mitul „mâinii forte” a liderului de la Kremlin
Atac strategic efectuat de ucraineni la Novorossiysk: Ucraina paralizează exporturile de petrol și distruge o baterie S-400. Analiza imaginilor din satelit
„Portavioane de buzunar” pe Marea Neagră: Ucraina a utilizat dronele Katran, înarmate cu torpile, pentru a anihila radarele rusești
Rusia atacă din nou la Dunăre. Un nou RO-Alert, emis în județul Tulcea, după un atac cu drone în proximitatea României
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Rușii au finalizat crearea ,,trupelor de sisteme fără pilot''. Oficiali ucraineni afirmă că Rusia a copiat abordările de succes ale Ucrainei în acest domeniu
Surse africane: EAU finanțează "Corpul African" al Rusiei și își asigură un punct de sprijin vital în Republica Centrafricană pentru a susține războiul din Sudan
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
„Războiul din Umbră” este deja aici. Fost comandant NATO avertizează asupra noii strategii de sabotaj a Rusiei: de la drone la „flote fantomă”
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
De la beneficiar de ajutor la partener strategic: Analiza „Drone Deal” care pune Ucraina în rol de inovator militar pentru SUA
Sistem Patriot, Ministerul slovac al apărării / Kinzhal, Russian Federation MoD
EXCLUSIV
De ce Ucraina cere mai multe sisteme Patriot deși sunt informații privind scăderea eficienței acestora contra rachetelor Kinjal
Un „oraș” al dronelor Shahed (FOTO). Sateliții au surprins complexul militar mamut pe care Rusia l-a ridicat în timp record pentru a copleși defensiva Ucrainei
,,Bomba de la Nord Stream'' ticăie la Berlin. O anchetă germană îl indică pe generalul Zalujnîi drept "creier" al sabotajului care a decuplat Europa de dependenţa gazului rusesc
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Factura „shutdown-ului” american: 5 miliarde de dolari în rachete HIMARS și AMRAAM, blocate. De ce este Ucraina direct afectată de o criză birocratică a SUA
Rușii au început mobilizarea rezerviștilor pentru apărarea obiectivelor strategice. În 20 de regiuni, sunt formate detașamente pentru lupta împotriva dronelor
Galați Security Forum: Securitatea Europei și războiul din Ucraina, teme centrale dezbătute de experți și decidenți politici
Imaginile din satelit confirmă dezastrul (FOTO/VIDEO). Baza de drone a Rusiei din Aeroportul Donețk, rasă de pe fața pământului după un atac ucrainean
Sursă foto: Alexandru Aioanei, Baza 71 Aeriană
EXCLUSIV
Reînarmarea lucidă: 10 lecțiile de la București pentru o Românie care vrea să conteze. De la exemplul Centrului F-16 la pulberi
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
Pentagonul intră în criză de timp. „China și Rusia avansează”. Reforma istorică propusă Armatei SUA, menită să câștige viitorul război înainte să înceapă

Ştiri Recomandate

Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Dronă ucraineană ,,Sea Baby” neutralizată în Marea Neagră: Scafandrii militari români s-au ocupat de detonat dispozitivul
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
Nave chineze și japoneze se șicanează în apropierea Insulelor Senkaku, disputate de ambele părți
În sfârșit ajung sistemele NSM. România, fără nave de suprafață moderne, dar măcar cu baterii de coastă Naval Strike Missile de ultimă generație
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
pixel