Avril Haines devine prima femeie care conduce Comunitatea Naţională de Informaţii a SUA
Noul preşedinte al SUA, Joe Biden, a desemnat-o pe Avril Haines în funcţia de director pentru Comunitatea Naţională de Informaţii, după depunerea jurământului ea urmând să devină prima femeie care conduce comunitatea de informaţii din SUA, post creată după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, relatează AFP şi dpa.
Senatul a confirmat, cu 84 de voturi pentru - dintre care numeroşi republicani - şi 10 voturi împotrivă, numirea lui Haines, aceasta devenind primul membru al cabinetului Biden care obţine confirmarea camerei superioare a Congresului SUA.
Într-o declaraţie, liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, a afirmat că Avril Haines (51 de ani) este persoana potrivită pentru a conduce comunitatea de informaţii.
Fost director adjunct al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) în perioada 2013-2015, ea va superviza şi va coordona activităţile CIA, Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) şi altor 15 agenţii cu competenţe în domeniul intelligence.
În timpul audierii sale în faţa unei comisii senatoriale, Avril Haines a promis să rămână apolitică şi să restabilească încrederea în serviciile de informaţii externe, ţinta frecventă a criticilor preşedintelui anterior, Donald Trump, în timpul mandatului său.
Ea a indicat că va coopera cu anchetatorii pentru a afla dacă manifestanţii care au pătruns în sediul Congresului în 6 ianuarie au fost influenţaţi de o ţară străină.
Răspunzând unei întrebări privind eventualul rol al Moscovei, Haines a spus că în trecut a constatat ''folosirea de către Rusia a unor măsuri active şi campanii de influenţare pentru a exacerba anumite divizări ale acestei ţări şi pentru a promova extremismul''. Ea promisese, printre altele, o abordare ''agresivă'' faţă de China şi că va face public un raport asupra asasinării în 2018 a jurnalistului Jamal Khashoggi de către agenţi saudiţi, la Istanbul.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News