Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Baltica ne arată ce ar însemna pentru România o Rusie la Gurile Dunării: Rusia modifică unilateral granițele cu două state NATO în Marea Baltică
Strategica
Data publicării:
Dacă mai avem îndoieli privind modul cum ar arăta vecinătatea noastră în Marea Neagră în cazul în care Rusia ar ocupa regiunea Odesa și ar ajunge la Gurile Dunării, putem înțelege foarte bine din ceea ce se întâmplă în prezent în Marea Baltică.
Foto: Nord Stream 2 / Gazprom
Foto: Nord Stream 2 / Gazprom

Potrivit unui proiect de decret din 21 mai, publicat pe site-ul guvernului rus, Kremlinul a luat măsuri unilaterale pentru modificarea graniței maritime cu Lituania și Finlanda, în Marea Baltică.

Cele două țări membre ale UE și NATO nu au reacționat încă oficial la decizia Rusiei, iar acesta nu a fost recunoscută la nivel internațional și, foarte probabil, nu va fi vreodată recunoscută.

Cu toate acestea, Rusia intenţionează să-şi însuşească apele maritime interioare în partea de est a Golfului Finlandei şi pe cele din apropierea oraşelor Baltiysk şi Zelenogradsk din regiunea Kaliningrad, conform decretului elaborat de Ministerul rus al Apărării.

Mai concert, prin proiectul de decret, Rusia își propune să modifice coordonatele geografice care stabilesc lățimea mării teritoriale rusești și zona din apropierea litoralului și a insulelor Sommers, Jahi, Rodsher, Malyi Tyuters, Vigrund și Gogland, precum și a Capului de Nord de pe râul Narva, de lângă granița de stat cu Finlanda. 

 

Rusia a reconsiderat și granița cu Lituania

 

2. Elicopter ... (armata-rusia-elicopter1_20085100.jpg)

Elicopter al Armatei ruse / Ministerul rus al Apărării, Facebook

În modificările anunțate, Rusia a reconsiderat și zonele din apropierea diviziunii Curonian și Vistula și a Capului Taran de la granița cu Lituania.

În argumentația sa, decretul susține necesitatea recalculării coordonatele geografice care ar fi fost înregistrate bazându-se pe hărți de navigație marină la scară mică, “din secolul XX”,  care „nu permit determinarea cu precizie a frontierei apelor maritime interne” ale Rusiei.

Coordonatele geografice valabile, stabilite printr-un decret al Consiliului de Miniștri al URSS în 1985, „nu corespund în totalitate situației geografice actuale”, se arată în document.

Potrivit ministrului de externe lituanian Gabrielius Landsbergis “o altă operațiune hibridă rusă este în desfășurare, de data aceasta încercând să răspândească frica, incertitudinea și îndoielile cu privire la intențiile lor în Marea Baltică”.

Acesta consideră acțiunea Rusiei o escaladare evidentă împotriva NATO și a UE, care trebuie să fie întâmpinată “cu un răspuns ferm și adecvat”.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„Pacea prin forță” a lui Mark Rutte: NATO cere industriei de apărare „supra-producție” pentru a depăși Rusia. Ce înseamnă „dividendul apărării” anunțat la București?
„Țintă de mare valoare” lovită de ucraineni (FOTO/VIDEO). Cum a fost distrusă baza de drone Shahed din Donețk
Războiul din spatele liniilor frontului: Cum vânează Ucraina sistemele Iskander pe teritoriul Rusiei
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
Alertă în intelligence în SUA: La NSA, un vid de conducere și reducerile de personal amenință operațiile militare și moralul
Statele Unite au testat racheta balistică intercontinentală Minuteman III
Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Răspuns la amenințarea Rusiei: Cehia crește ținta de recrutare și vizează o armată de 37.500 de soldați
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
EXCLUSIV
Epilog pentru alții: Rusia sfidează decizia CEDO privind despăgubirile cuvenite Georgiei, în timp ce guvernul țării afectate se complace în vasalitatea față de Moscova
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
„Să se lupte între ei”. Abandonul strategic al Statelor Unite. Analiza deciziei care oferă Rusiei undă verde și lasă Ucraina pe cont propriu
De ce are NATO nevoie de o nouă strategie nucleară. Alianța se concentrează pe arme și pe loialitatea SUA, dar ignoră problema fundamentală: lipsa unui plan credibil în fața Rusiei
Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei
Cele trei scenarii despre cum SUA ar putea ataca Venezuela. Și de ce miza reală e mai mare decât traficul de droguri
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Capcana „zidului anti-drone”. Europa se concentrează pe o iluzie defensivă, în timp ce pilonii descurajării sale se erodează: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO
Undă verde de la Pentagon, frână de la Casa Albă. Rachetele Tomahawk, miza unui joc politic între SUA și Rusia, cu Ucraina la mijloc
Lovitură strategică a Ucrainei: SBU anunță că, de la începutul anului, a distrus 48% din totalul sistemelor „Panțir” ale Rusiei
Zelenski: Agențiile de spionaj ale Ucrainei au distrus lăudata rachetă “Oreshnik” a lui Putin în adâncimea teritoriului rusesc

Ştiri Recomandate

Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
SUA anunță Uraina că are o săptămână să semneze planul propus de pace, în aceeași zi în care Rusia dă un ultimatum Kievului
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
„Articolul 5” fără aderare. Marea iluzie de securitate din planul lui Trump: Ce înseamnă, de fapt, protecția Statelor Unite oferită la schimb cu ruperea teritorială a Ucrainei
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
„Africa Corps” sau cum a naționalizat Rusia teroarea (VIDEO). Fantoma lui Prigojin a fost înlocuită rapid cu ,,ștampila'' oficială a Ministerului rus al Apărării
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Plan de Pace sau Dictat? Zelenski a primit un proiect din partea americană. Dacă zvonurile se adeveresc, documentul ar fi o capitulare de facto în schimbul a nimic
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
Harta Ucraina
EXCLUSIV
Munchen 1938, reeditat? Ucraina, „teritorii în schimbul păcii” și riscurile pentru România | Hari Bucur-Marcu, la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
pixel