Acum câțiva ani, cancelarul german, Angela Merkel, observa (citez din memorie): „Ceea ce pentru Comunitatea europeană a anilor 1950 erau cărbunele și oțelul, sunt pentru Uniunea Europeană de astăzi petrolul și gazul. O diferență esențială stă în aceea că dacă la vremea respectivă cărbunele și oțelul se găseau în statele membre ale Comunității, în prezent petrolul și gazul se găsesc în afara Uniunii." O observație cât se poate de corectă.
UE este dependentă din punctul de vedere al securității energetice de Rusia – statul cel mai apropiat sub aspect geografic de frontierele sale, care deține uriașe resurse de petrol și gaz. Exploatarea și comercializarea acestor resurse este mai mult decât o afacere comercială (de care depinde calitatea vieții rușilor). Ea este și o armă politică atât timp cât Kremlinul deține monopolul aprovizionării cu hidrocarburi a Europei centrale și orientale, precum și cvasimonopolul celei a occidentului european.
În acest monopol s-a produs recent o fisură. Este vorba despre tratatul de bază româno-ucrainean din 1997 care a deschis calea delimitării platoului continental în Marea Neagră, anterior blocată de URSS prin pretenții inacceptabile pentru România. Acest blocaj împiedica accesul României la ansamblul resurselor de hidrocarburi la care ar fi avut dreptul și astfel menținea monopolul rusesc în domeniu.
Se înțelege astfel de ce tratatul cu Ucraina trebuia demonizat și prezentat ca o trădare a intereselor românești. (Așa cum a rămas în memoria afectivă a multora până astăzi.) El era, în realitate, apt a extinde teritoriul României cu aproape zece mii de kilometri pătrați de platou continental, bogați în resurse energetice, aducând astfel atingere intereselor rusești. Dacă în momentul împărțirii platoului între România și Ucraina, peninsula Crimea ar fi aparținut Rusiei (ceea ce era previzibil că la un moment dat se va întâmpla), un asemenea câștig ar fi fost imposibil.
Țările puternic dezvoltate dotate cu rezerve de petrol și gaz (precum Rusia și SUA) domină politica lumii. Țările slab dezvoltate care posedă aceleași resurse (precum Irakul, Venezuela și România) sunt dominate sau măcar țintă a dorinței de dominare a altora. Aceștia din urmă se împart în trei grupe: cei care nu au resurse proprii dar au nevoie de petrol și gaz – cum este Germania; cei care au asemenea resurse, dar vor să le economisească – cum este SUA; cei care au asemenea resurse și, mai ales dacă sunt dependente de valorificarea lor, vor să controleze piața hidrocarburilor pentru a manipula prețul acestora – cum este Rusia (dar și state din celelalte categorii).
Importanța Ucrainei
În aceste jocuri de putere Ucraina este importantă (mai ales după pierderea Crimeii, care – să nu ne iluzionăm – este definitivă) întrucât are un alt monopol: cel al tranzitului de hidrocarburi rusești spre UE. Dacă acest monopol ar fi preluat de Germania, securitatea energetică a UE ar deveni la fel de dependentă de politica Berlinului perecum este și de cea a Moscovei, totodată făcându-se un important pas înainte către consolidarea Europei germane. În același timp, Ucraina pierzându-și importanța strategică, ar fi lăsată de Occidentul european, dacă nu și de cel euro-atlantic, la discreția Rusiei. În cel mai bun caz, aceasta o va transforma într-o zonă tampon sau un avanpost rusesc la frontiera estică a NATO.
Germania concepe, evident, aceast nou pact ruso-german și ca pe o ocazie de a se debarasa de tutela SUA. O tutelă supărătoare, subsecventă împrejurării că securitatea militară a UE depinde de America, la fel cum cea energetică depinde de Rusia, interzicându-i astfel statutul de putere globală și obligându-o să rămână în ipostaza ridicolă a celui care plătește orchestra dar nu comandă muzica. Dacă s-ar ajunge ca UE să fie dominată în plan energetic de tandemul Germania-Rusia iar în plan militar de tandemul Germania-Franța, Europa germană s-ar așeza – speră Berlinul – pe baze solide.
Este limpede că acest plan nu convine SUA nici din perspectiva raporturilor sale cu UE, nici din aceea a raporturilor cu Rusia; și mai ales din cea a raporturilor cu Germania. Pentru Washington o Europă germană este inacceptabilă, iar o astfel de Europă bazată pe, garantată de și controlată printr-un pact germano-rus este intolerabilă. De aceea, Președintele Trump a făcut din independența energetică a Europei în relația cu Rusia o prioritate strategică a politicii sale externe. America nu-și poate retrage armata din Orientul Mijlociu și Asia Centrală, și totodată nu are cum încheia un pact defensiv global sau orice altă înțelegere strategică cu Rusia, lăsând în urmă o Europă germană legată ombilical de gazul rusesc (distribuit de nemți).
SUA urmărește independența energetică a statelor europene
În acest context Casa Albă este preocupată prioritar de independența energetică a statelor europene dintre „cele trei mări" (Baltică, Neagră, Adriatică), care astfel s-ar putea apăra cu succes pe două fronturi, rezistând atât exigențelor rusești cât și hegemonismului german. Pentru susținerea unei asemenea abordări esențiale sunt gazul românesc obținut din Marea Neagră și gazul lichefiat american livrat în Marea Adriatică prin Croația. După ce două războaie mondiale s-au purtat cu petrol românesc, cel de al treilea urmează a se purta cu gaz românesc.
Ca și în precedentele cazuri, România cere ca această contribuție să îi fie plătită la un preț corect; care este prețul pieței, respectiv rezultatul liberei întâlniri dintre cerere și ofertă. Ceea ce SUA acceptă câtă vreme plata se face de către consumatorul european. Tot așa cum Washingtonul insistă ca pentru consumul de securitate militară americană consumatorul european să plătescă prețul cuvenit.
Dimpotrivă, UE sau mai precis protagoniștii-profitori ai acesteia doresc ca România să își dea averea pe nimic, plătind ea, unul dintre aliații cei mai nevoiași, pentru securitatea Occidentului euro-atlantic. Aceasta merge până acolo încât fondurile europene nu sunt nici măcar dirijate pentru a permite prelucrarea gazului românesc de industria românească. Ceea ce se dorește este ca industria prelucrătoare să se dezvolte în state (în special cele tradițional anexate spațiului germanic) care nu dețin resursele primare, în timp ce România, care le deține, să se dezindustrializeze. Astfel cu toate vor fi controlate mai ușor.
Pe de altă parte, potrivit unei alte școli vest-europene de gândire, utilizarea gazului românesc ar trebui blocată sau dimensionată în așa fel încât să nu submineze monopolul ruso-german.
Din confruntarea acestor interese și strategii externe apar fenomenele resimțite în planul luptelor politice interne, aberante și nesfârșite, din România. Dintre ele cel mai evident este cel privind controversele „statului de drept", devenite de ani buni, desigur în mod artificial, problema centrală a României, dar și pretextul intervenției fățișe, brutale și absurde a puterilor străine în cele mai mici opțiuni politice românești.
De asemenea tratamente au parte și vecini de ai noștri, precum Ungaria, mai „norocoși" întrucât nu dețin nici un fel de resurse de gaz sau petrol (sic!). Și Ungaria are probleme cu „statul de drept", dar ea a reușit să își păstreze, cel puțin, elitele politice naționale. Înțelegând cum stau lucurile, acestea s-au lepădat de prejudecățile occidentaliste și au trecut, după cum spunea recent ministrul de externe maghiar, la o politică externă multivectorială, baleind între vestul în care țara este integrată instituțional, și estul cu care cooperează politic și economic (fie că vorbim de Rusia, fie că vorbim de China).
Acuzată de politică rusofilă (în domeniul strategic al energiei și nu numai) Budapesta a răspuns arătând că ea și-a făcut lecțiile și și-a dat obolul de fidelitate față de aliații euro-atlantici construind conductele necesare tranzitării gazului pe teritoriul său dar aliații săi europeni nu au făcut-o. Ba chiar au împiedicat-o să își atingă toate țintele propuse. De aceea, va trebui să dezvolte capacități pentru producerea de energie nucleară cu sprijinul... Moscovei.
Ungaria are în vedere gazul românesc
Când vorbește de exploatarea, distribuția și prelucrarea gazului necesar „independenței energetice a Europei", pentru care insistă din tot sufletul SUA și din vârful buzelor Germania, Budapesta are în vedere, de fapt, gazul românesc. Firmele austriece care ar fi trebuit să înceapă investițiile pentru a-l duce în Ungaria și mai departe, au amânat lucrarea pe motiv că România, stat „corupt", nu ar avea încă un cadru normativ clar și favorabil. Asta în ciuda faptului că legile adoptate, după multiplele intervenții ale Președintelui Iohannis, asigură investitorilor străini condiții de tip cvasi colonial, infinit mai favorabile decât cele de pe piața internațională.
Motivul real al acestor amânări nu își găsește originea nici în ordinea de drept, chipurile subminată de corupție, nici în calculele economice, chipurile afectate de impactul excesiv al riscului politic asupra profitabilității investițiilor, ci în dinamica relațiilor strategice ale vestului european și respectiv transatlantic cu Rusia. Ministrul de externe maghiar, Peter Szijjarto spune cu claritate că state vest-europene care cer națiunilor central europene aliate să ducă politici de îngrădire a influenței rusești în Europa, blochează aceste politici în termeni concreți.
Tratamentul discriminatoriu care se aplică României în UE are aceleași explicații și aceleași ținte. Ca și consecventa presiune care se face asupra Poloniei, precum și marginalizarea Bulgariei. Aceasta în timp ce regimul aplicat Cehiei și Slovaciei nu este cu mult mai bun. Una peste alta toate au „probleme cu statul de drept". Probleme cu atât mai mari cu cât dispun de resurse strategice mai importante.
Prin acest comportament tandemul franco-german și partizanii săi vor, de fapt, să stăvilească acțiunile statelor central și est europene care vizează consolidarea independenței lor (și a UE) în raporturile cu Rusia, întrucât această independență le face mai indepenente și în raport cu hegemonii Europei germane. Pentru statele central și est-europene este clar că o antantă germano-rusă le amenință securitatea. La fel cu cea franco-germană, de altfel, care prefigurează pactul acestui tandem cu Rusia pentru împărțirea sferelor de influență în Europa, după cum sugera chiar Președintele Consiliului european, polonezul Donald Tusk.
Normalizarea relațiilor ruso-americane consolidează securitatea statelor Europei centrale
Dimpotrivă central și est europenii văd cu ochi buni o înțelegere americano-rusă. O spune din nou ministrul de externe al Ungariei: „Istoria ne-a arătat în mod clar că relațiile bune între Est și Vest, între Rusia și SUA, sunt în interesul Europei Centrale, iar tensiunile dintre aceste puteri afectează această regiune." Faptul că din acest „Vest", la care se referă șeful diplomației maghiare, este exclusă Europa occidentală, rezultă din cel puțin alte două declarații. Într-una dintre acestea, făcută la Washington, se spune: „Unele state vest europene vor să intrăm într-o fază pe care am putea să o descriem drept... post-națională. Noi nu vrem asta." În alta, făcută la București, se afirmă: „Considerăm România drept un partener strategic și scopul nostru este să construim parteneriatul strategic ... pentru că este evident că ne confruntăm cu provocări similare, suntem sub presiunea atacurilor externe, atacuri asupra celor două țări. ...dacă este lansat un atac împotriva României în Parlamentul european, pe baza unor opinii părtinitoare, europarlamentarii unguri ... vor vota în favoarea României."
Prin urmare, normalizarea relațiilor ruso-americane consolidează securitatea statelor Europei centrale și orientale atât față de Rusia, cât și față de Europa germană. Independența energetică a Europei (realizată, dacă se poate, inclusiv cu participarea Rusiei, iar nu neapărat împotriva ei), dorită de Casa Albă, nu ar trebui văzută ca un obstacol în calea acestei normalizări, ci ca o premisă a fezabilității și o garanție a durabilității ei. O șansă dată păcii în regiune mai semnificativă decât cea oferită de forțele NATO amplasate pe teritoriul acestor state.
Iată un motiv pentru coalizarea lor în promovarea unei asemenea arhitecturi de securitate. Războiul hibrid nu poate fi câștigat cu mijloace convenționale.
Notă: Intertitlurile aparțin redacției, textul și opinia aparțin autorului
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
