Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Blinken: Talibanii vor trebui să-şi câştige legitimitatea din partea comunităţii internaţionale

Data publicării:
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri că talibanii vor trebui să-şi câştige legitimitatea din partea comunităţii internaţionale, după ce militanţii islamişti au numit la Kabul un guvern format din personalităţi căutate de către autorităţile americane, transmite AFP.

Guvernul interimar afgan ''este compus exclusiv din membri ai talibanilor sau colaboratori de-ai lor apropiaţi. Suntem de asemenea îngrijoraţi de legăturile şi antecedentele unora din aceşti indivizi'' care figurează pe lista de sancţiuni a ONU, a subliniat Blinken într-o conferinţă de presă organizată la baza militară americană Ramstein, din Germania.

''Înţelegem că talibanii l-au prezentat ca pe un cabinet provizoriu. Îi vom judeca apoi pe baza acţiunilor lor'', a avertizat demnitarul american.

''Talibanii caută o legitimitate internaţională. Orice legitimitate şi orice sprijin vor trebui să fie câştigate'', a continuat el.

Pe de altă parte, Antony Blinken le-a cerut talibanilor să permită plecarea din Afganistan a avioanelor charter având la bord americani, dar şi afgani expuşi riscurilor.

Aceste avioane sunt blocate pe aeroportul internaţional din oraşul Mazar-i-Sharif (nordul Afganistanului). Blinken a spus că SUA fac tot posibilul pentru ca avioanele să poată părăsi teritoriul afgan, dar a precizat că talibanii nu permit decolarea aeronavelor. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

România și-a trasat obiectivul de a semna 10 contracte mari de înzestrare anul acesta. Armament individual de ultimă generație, Piranha 5 și sisteme de apărare cu rază scurtă și foarte scurtă
Marina SUA a testat cu succes armele laser: HELIOS, folosit împotriva unei drone aeriene
Arctica, ocean rusesc? Dacă Trump vrea Groenlanda, noi vrem Arctica. Aliatul lui Putin propune rusificarea numelor
Rușii și-au umflat mușchii în Nord: Bombardiere Tu-95 au patrulat cu rachete de croazieră Kh-101 la vedere. Aliații au răspuns cu F-35
Transportor blindat TAB-71M, produs de România în perioada Războiului Rece, sub licență sovietică. Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApM)
EXCLUSIV
Sistemul Patriot donat Ucrainei e doar vârful aisbergului. „Secretul” ciudat al României când pe toate mitralierele trimise Ucrainei scrie „Cugir”
UE va cheltui încă 250 de milioane pentru a dezlega Moldova de energia rusească. Fondurile, utilizate pentru compensarea facturilor și pentru investiții
Trump vrea ca SUA să preia controlul asupra Fâşiei Gaza. S-ar putea întâmpla o strămutare majoră din Gaza?
Raportul instituțiilor franceze: Alegerile din România, ţinta unei operațiuni sofisticate. Legăturile merg până la o firmă cu sediul în Ucraina
Zelenski: Dacă SUA nu este pregătită să ne accepte în NATO, să ne dea arme nucleare
Turcia intenționează să stabilească două baze militare în Siria și să desfășoare avioane de luptă F-16
Polonia și Ucraina consolidează cooperarea în domeniul apărării pentru a-și perfecționa forțele armate
De ce nu ne putem încrede în intențiile politice ale Rusiei după un acord de încetare a focului în Ucraina? Gitanas Nauseda: Ruşii vor folosi această pauză pentru a-și consolida forţa militară
O veterană din armata SUA, invitată specială la Super Bowl 2025
Primul oraș din Germania care interzice Bundeswehr să-și facă publicitate pentru recrutare. Cele două partide extremiste au votat cot la cot
De ce trece Armata Ucrainei la o organizare pe corpuri. După trei ani de război Ucraina își adaptează armata
Țările de Jos vor livra Ucrainei un nou lot de avioane F-16 în 2025: Pentru ucraineni, aceste aeronave vor oferi un impuls major pentru capacitățile de luptă aeriană
Cu piloții în prima linie luptând în tranșee? Frontul din Ucraina se clatină, dar ucrainenii încă rezistă valurilor de atacuri ruse
SUA. Armistițiu în războiul comercial cu vecinii săi, dar nu și cu Beijingul. Cum a răspuns China la tarifele lui Trump
Arctica înghețată devine următul „punct fierbinte”? Aliații, nevoiți să se adapteze războiului dronelor în Arctica pentru a „recupera” avansul Rusiei
Scenariul avioanelor F-16 ale României care „nu au putut decola” din cauza pistei înghețate, adaptat la F-35 de ruși, dar într-o nouă formă
De ce sunt vitale depozitele de gaz umplute la timp: Ucraina ajunge în zona roșie și e obligată să cumpere gaze la preț dublu. România a consumat peste 50% din depozite
Coreea de Sud își integrează cele mai puternice nave de luptă într-o singură flotă. Măsura, luată ca urmare a amenințărilor nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord
„From America with love”: Arme împotriva Rusiei, dar pământurile rare ucrainene să ajungă în SUA. E oferta propusă Ucrainei de Trump
Apărarea europeană trebuie să accelereze, dar "nu va funcţiona" fără SUA. Rutte: Plafonul minim pentru apărare va fi ”considerabil mai mare de 2%”
Armata SUA va achiziționa aproximativ 700 de obuze M109A7 până în 2050, ca parte a efortului major de modernizare a artileriei
Primele imagini cu un Su-27 ucrainean care lansează bombe JDAM-ER de 500 kg asupra unor ținte rusești (Foto/Video)
O dronă rusă a intrat în spațiul aerian al R. Moldova dinspre Ucraina
Turcia își exprimă interesul pentru avioane de generaţia a VI-a: De ce este tentant pentru turci proiectul european SCAF?
Moment istoric la sud de Dunăre: Primul F-16 Block 70 pentru Bulgaria a fost livrat. Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american
Marina SUA evaluează capacitatea de luptă a distrugătorului Zumwalt: Ne vom asigura că rămâne una dintre cele mai avansate și mai letale nave de lupta
Avioanele rusești pierd rachetele pe drum: O aeronavă Tu-22M3 “a scăpat” din greșeală o rachetă Kh-22 în regiunea Lipețk (Foto/Video)
EXCLUSIV
De ce au „scos” rușii România de la împărțirea Ucrainei? Ciochinaru: E teza că suntem „pedepsiți”, dar îngrijorarea mare e că „deja cu România s-a vorbit”
pixel