Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bombardiere strategice americane B-1B Lancer au zburat deasupra Mării Negre
Forțele aeriene
Data publicării:
Bombardiere strategice B-1B Lancer din Escadrila 9 expediționară de bombardament au traversat Europa, în weekendul trecut, ajungând până în zona Mării Negre, se precizează, pe 8 noiembrie, într-un comunicat de presă Forțelor Aeriene americane din Europa (USAFE).
Bombardiere americane B-1B Lancer, sursă foto: U.S. Air Force
Bombardiere americane B-1B Lancer, sursă foto: U.S. Air Force

Pe parcursul zborului, bombardierele fost însoțite de avioane NATO de luptă multirol din Danemarca, Polonia, Slovacia, Ungaria și Turcia.

Misiunea de rază lungă a aeronavelor B-1B Lancer a constat în simularea unei serii de lovituri ofensive și manevre defensive în sprijinul îndeplinirii obiectivelor privind pregătirea de zbor și interoperabilitatea dintre aliați și parteneri, se mai precizează în comunicat.

„Având capacitatea de a muta activele critice pe tot globul, oferim forței noastre de coaliție capacitatea de a răspunde și de a contracara amenințările oriunde și oricând”, a declarat generalul Jeff Harrigian, comandantul USAFE.

Bombardierele strategice B-1B Lancer fac parte din grupul Bomber Task Force (BTF) Europe sau BTF 22-1, care a fost dislocat din SUA în Marea Britanie, la Baza Aeriană Fairford, începând cu 6 octombrie. De atunci, avioanele americane au mai zburat deasupra Mării Negre pe 19 octombrie, iar în zona Mării Baltice pe 11 și 23 octombrie.

Distanța dus-întors de la Baza Fairford, pe traiectul Danemarca – Marea Baltică -Polonia – Slovacia – Ungaria – România – Marea Neagră este de peste 6.000 de km, aproape de limita de acțiune a aeronavelor B-1B.

Comandamentul Forțelor SUA din Europa (USEUCOM) desfășoară misiuni BTF din anul 2018, care constă în rotații ale bombardierelor strategice B-1B Lancer, B-52 Stratofortress și, mai recent, B-2 Spirit.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Veste bună: Europa, la doar câțiva ani distanță de rachetele TP15 și RJ10 care străpung apărarea antiaeriană inamică. „Super rachete” pentru Super Rafale
“Radarele zburătoare” rusești A-50U au fost semnalate pe direcția Sumy: Apariția acestora în zonă poate indica pregătirea unor noi acțiuni ofensive în regiune
Franța nu doar că nu slăbește ajutorul pentru Ucraina, dar accelerează puternic: Mai multe avioane Mirage 2000-5F și posibilitatea ca alte țări să livreze și ele
Algeria, care a semnat recent cu Rusia pentru Su-57, a primit și avioane Su-35. Devine al doilea client extern după China iar o a treia țară se pregătește și ea
Sursă foto: Forțele Aeriene Române - ROAF Facebook
EXCLUSIV
Gl. Simionescu explică de ce era greu de zburat ''fierul de călcat''. Aripa delta a MiG-21 LanceR și viteza mare inclusiv la aterizare nu ierta piloților greșeala
F-35, victima efectului de domino: Canada a anunțat și ea că analizează posibilitatea de a renunța la F-35. Pentru SUA ar fi o lovitură de 13 mld. de dolari
Există viață și după F-35. Turcia alege oficial Eurofighter, dar în cea mai modernă versiune posibilă: Tranche 4 cu radar AESA
Bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioane de vânătoare occidentale au escortat aparatele ruse
Portugalia e primul stat care renunță la F-35 și arată cu degetul către noua politică a SUA. Cu resursa de F-16 spre finalul vieții, există acum două opțiuni
Avioane Craiova bate toate recordurile și înregistrează întârzieri la întârzieri. MApN va percepe penalități în programul de modernizare IAR-99
Pentru ce se pregăteşte aviația strategică a Rusiei? Acumularea masivă de bombardiere rusești în peninsula Kola (Foto)
Avioane de luptă Rafale au traversat Marea Neagră. Francezii au pus la „lucru” sistemele SPECTRA de pe avioane, chiar în coasta rușilor
Șase bombe americane JDAM lansate de MiG-29 ucrainene, doborâte de Pantsir ruse? Prestigiul SUA ar fi puternic afectat dacă se va confirma
Marea Britanie nu va livra Ucrainei cele 30 de avioane multirol Typhoon Tranche 1 ce vor fi retrase din serviciu
Au și ghinion: Cum au ajuns motoarele americane ale avioanelor Gripen să „îngroape” miliarde. Istoria avionului se putea scrie diferit
Ucrainenii nu pot folosi F-16 în lupta „unu la unu” împotriva Su-35. Lipsa rachetelor cu rază mai lungă este o primă problemă, dar mai sunt și altele
F-16, în inima Ardealului: Moment istoric pentru Escadrila 48 Vânătoare a României. Se confirmă și informațiile noastre despre modernizare
Rusia pregătește ceva major asupra Ucrainei? După mult timp rușii au utilizat avioanele AWACS A-50, profitând că SUA au suspendat ajutorul militar
Patriot încă rămâne baza apărării ucrainene. Versiunea actuală a europeanului SAMP/T are limitări în privința interceptării balistice, dar noile sale rachete pot schimba situația
SUA cresc presiunea: Sistemele de război electronic de pe F-16-urile ucrainene nu vor mai primi actualizări. Musk spune că oprirea Starlink ar prăbuși apărarea ucraineană
Cea mai valoroasă armă din Ucraina ar putea fi în pericol. Patriot, mai ușor de lovit de rachete și dronele ruse, după suspendarea ajutorului SUA
Patru avioane F-16 ale României, în coasta Rusiei. Militarii români care vor apăra o regiune fierbinte a Europei au fost evaluați (Foto)
Se va paria pe avioane Rafale? Franța a dezvăluit numărul impresionant de avioane Rafale pe care are capacitatea să-l producă lunar
Ariane 6, la prima misiune complet operațională. Racheta europeană pune pe orbită un satelit francez de spionaj
Acesta e viitorul inclusiv pentru România? Arme europene pe F-35: În premieră un F-35B a testat o rachetă aer-aer Meteor
Avioanele MiG-29, odată și în dotarea României, încă se cumpără. De ce Ungaria tocmai a vândut MiG-29 unui stat din Europa
Belgia amână livrarea avioanelor F-16 în Ucraina până anul viitor, din cauza întârzierilor programului F-35 belgian
Generația a 5-a? F-35 și restul: Flota globală F-35 domină cerul, depășind 1 milion de ore de zbor. România a intrat și ea recent în „clubul F-35”
Bombardierele americane B-52 fac echipă cu aviațiile militare din Est. Avioane F-16 ale României au zburat alături de celebrele B-52
Joaca de-a aviaţia în Marea Mediterană: Avion de luptă rusesc Su-35, manevre periculoase în apropierea unei drone franceze Reaper (Video)

Ştiri Recomandate

Unui alt stat european este deranjat de politica lui Trump. După ce F-35 a fost numit „opțiunea Ferrari”, acum se cere renunțarea la avionul american printr-o petiție
SUA vor să propună atribuirea unui statut neutru teritoriilor din jurul Centralei Nucleare Zaporojie și să preia controlul acesteia
Lista dorințelor lui Putin se măreşte | Kremlinul este „mulțumit” de declarațiile SUA care exclud aderarea Ucrainei la NATO
Cum să demontezi democrația: Lecții pe care aspiranții la autocrați le pot învăța de la Orban al Ungariei
China testează o bombă non-nucleară cu hidrogen pe fondul creșterii tensiunilor în Indo-Pacific
Nici măcar ucrainenii nu știu ce au distrus (Video). Un monstru blindat pe șine, lovit inteligent sub „burtă” în Rusia, în cel mai vulnerabil punct
O solicitare a Ucrainei care aproape a şocat mediul politic european: Germania, rugată să transfere 30% din activele sale militare către armata ucraineană
S-au înecat la mal? Cine și de ce blochează pe ultima sută de metri achiziția Turciei de avioane Eurofighter, într-un moment dificil pentru aviația militară turcă
Dacă negocierile comerciale eșuează și Trump impune tarifele, UE amenință SUA cu restricții la unele exporturi europene către State
Bombardarea Yemenului pe Signal ia amploare. Hegseth, șeful Pentagonului, mai avea un grup de Signal cu familie și prieteni unde oferea informații clasificate
Armistițiul de Paște propus de Putin, doar un exercițiu de imagine: “Este un spectacol cu un singur spectator - Donald Trump”
Încă un Bradley, capturat în Ucraina. "Ucigașul de tancuri", prezentat de ruși ca un mare trofeu
Rușii încă visează la Transnistria, dar recunosc că “deocamdată, nu avem resurse pentru a captura Odesa și Mîkolaiv”
România va avea șapte sisteme PATRIOT. Ce știm despre programul de rachete și care sunt necunoscutele
Britanicii au ridicat două Eurofighter de două ori în doar 48 de ore pentru a intercepta avioane rusești care se apropiau de frontiera NATO
Lagăre de reeducare și uniforme militare rusești - drama copiilor ucraineni răpiți de Mama Rusie
Su-57 visează la performanțele F-35, dar rușii mizează pe cifre. Câte avioane ar putea arunca în luptă Rusia, dacă ar declanșa un război major
Nemții își fac încă o dronă kamikaze: Virtus, copia modernă a dronei rusești Lancet
Fantoma Escadrei ruse din Marea Mediterană: Rusia mai are în regiune doar două nave, după ce fregata Amiral Golovko a plecat în Oceanul Atlantic
Rușii sunt aproape de recuperarea completă a regiunii Kursk. Militarii ucraineni mai controlează o singură localitate de pe teritoriul rus
Trei F-16 ale Escadrilei 48 revin din Marea Britanie. F-urile au participat la exercițiul Ramstein Flag 2025, bazat pe lecțiile din Ucraina
Putin declară armistițiu de Paște
Mai multe firme chineze, acuzate că ajută Rusia să producă rachete Iskander, au fost trecute pe lista de sancțiuni a Kievului
Concesii cât o înfrângere. SUA ar putea recunoaște controlul rusesc asupra Crimeei, iar asta nu ar fi singurul pas în spate: Prezența în Siria ar putea fi înjumătățită
SpaceX deținut de Musk este favorit în construirea viitorului scut spațial antirachetă, ”Golden Dome”
Ce se mai știe despre bazele militare rusești din Siria. “Moscova continuă dialogul cu guvernul de tranziție”
SUA exersează noi tactici anti-dronă. Până când dronele MQ-9B și avioanele vor putea folosi arme laser, F-16 americane învață să lupte împotriva UAV-urilor
Israelul nu a renunțat la varianta unui atac limitat asupra instalațiilor nucleare iraniene, înainte ca Teheranul să-și refacă apărarea
”Nimeni nu mă joacă pe mine”. Trump confirmă că ar putea abandona negocierile privind Ucraina dacă nu se ajunge rapid la un rezultat. Ce se întâmplă cu ajutorul militar american
Rusia va trimite militari nord-coreeni în Ucraina. Justificarea, în nota propagandei ruse: Aceștia luptă pe teritoriul definit de constituția Rusiei
Joia Neagră pentru a doua Armată a lumii: Trupele de elită ruse, decimate la Pokrovsk. Cifrele „dezastrului irevocabil”, fără niciun centimetru avans
Cum folosește Rusia aviația militară pe post de „artilerie aeriană” și de ce marele perdant e Marina, zdrobită de o țară fără nave de luptă
pixel