De la acuzele că este de sânge turc, deci cu o moștenire nebritanică până la aberațiile privind legăturile sale cu oligarhi ruși (ne apropiem de aceeași minciuna care a stat la baza încercării de lovitură de stat subvenționată cu bani clintonieni din SUA), tot arsenalul de minciuni progresiste și desigur atât de bruxelleze, este folosit pentru a îi bloca activitatea. Exact ca la începutul administrației Trump, când ales printr-un proces democratic mai mult decît valid, Donald Trump s-a văzut acuzat de tot felul de lunatici, de tipul fostului spion britanic Steele nu numai de coluziune cu Rusia, dar și de violuri, de furt, de trădare, poate poate rămâne ceva agățat pentru a fi doborât. Deși blond, Boris Johnson nu este Trump iar UK nu este SUA, unde orice trubadur al minciunii, cu bani negri poate să născocească și să fie publicat la scară continentală.

Prima problemă fundamentală a lui Boris Johnson nu este reprezentată de elucubrațiile stângii conduse de un fost agent de influență sovietic pe numele Jeremy Corbyn, cum nu este nici derivată din isteria progresistă a noilor khmeri verzi (singurii capabili conform tuturor analizelor să justifice cultural și ideologic, precum naziștii sau comuniștii din secolul trecut, executarea a milioane de oameni pentru a reduce emisiile de carbon). Problema fundamentală care îl va face sau desface pe blondul cu retorica impecabilă și o viață dezordonată este Brexit, adică ieșirea regatului din imperiul european.

Germania și-a impus oamenii în UE

După cum se observă, Germania a reușit deja să își impună oamenii la conducerea a ceea ce pare din ce în ce mai mult un imperiu multi-național decât o asociere de națiuni libere și suverane. Fără discuții, modelul ales de Merkel și elita pan națională de la Bruxelles este imperiul Austro-Ungar. Deși acest imperiu a fost clădit pe considerentul existenței mai multor națiuni distincte sub flamura unei singure coroane (cea a Habsburgilor), Germania pare decisă sa strivească total și iremediabil suveranitățile naționale pentru a produce un fel de tron cu patru împărați (ortodoxia pan-sexuală impune prezenta a minim două femei pe tron, cu toate ca una dintre ele este dovedită pentru furt intelectual, deci meritocrația care a făcut Europa puternică a murit la întâlnirea sa non consensuală cu sexul) care să producă în același timp război și pace, creștere economică și mult dorita dictatură verde, adică sărăcirea tuturor pentru a nu mai consuma energie.

Cu cât mai scumpă mașina electrică prognozată a lua locul mașinilor cu combustie internă, cu atât mai multe națiuni mergând pe jos și salutând împarații germani ai Europei de pe marginea drumului. Este exact ceea ce britanicii au refuzat de peste 5 decenii, chiar dacă au acceptat pentru propriul lor interes o uniune europeană care să fie la limită una economică, nici decum una politică și mai ales una de constrângere ideologică. Dictatul european astfel a devenit elementul și motivul principal al ruperii de Europa continentală a unuia dintre invingătorii Germaniei de acum 70 de ani și declarării independenței de către Marea Britanie. De altfel, se poate observa cum presa eurofilă și pansenzualizată, condusă cu o mână de fier de ideologii cenzori din Bruxelles definesc UK ca fiind marginea Europei, comparând statul ei geo-politic cu cel al Ukrianei vandute Rusiei pentru un gaz ieftin.

Pericole pentru Boris Johnson

Pentru Boris Johnson dialogul său cu Marea Britanie este astăzi la fel de important cum a fost dialogul lui Churchill din secolul trecut. Având aceeași miză, adică salvarea identității britanice și suveranității naționale, Chrchill în fața demenței germane conduse de Hitler, Johnson în fața demenței europene conduse de patru progresiști instabili și lipsiți de identitate, noul prim ministru trebuie să se asigure întăi că distrugerea din interior a țării sale încetează prin dispariția în primul rînd a tendințelor secesioniste venite din Scoția, unde o doamnă, de altfel ștearsă ca existență, propune nimic mai puțin decît ruperea regatului pentru a purcede la subordinarea directă de împărăția de la Bruxelles. Cum se uită acea doamnă în ochii urmașilor scoțienilor uciși de către Germaniza hitleriană nu ne dăm seama, dar știm că aceasta dorește distrugerea geografiei britanice pentru ca să continuie să primească bani nemeritați de la Bruxelles. Elitele cultarele scoțiene trăiesc de peste patru decenii din subvențiile europene, în special universitățile cu sediul în Scoția, iar Brexitul le distruge singurele resurse de venit pentru a promova liniștite ideologile progresist-totalitare ale secolului XXI.

Al doilea pericol pentru Boris Johnson și elementul care a distrus deja doi dintre predecesorii săi este celebra impunere în interiorul propriei țări (celebrul backstop), de către francezul Bernier, vechi agent al imperialismului euopean, a unei virtuale, dar extrem de păguboase, granițe economice dintre Britania și Irlanda de Nord, practic impunînd o linie de demarcație care reaprinde contradicțiile naționaliste abia închise de Clinton, dintre Irlanda si UK. Că să ințelegem exact dictatura europeană (de data aceasta cu aprobare de la macronul din Paris), Bernier, din calitatea sa de negociator al UE pentru Brexit, a impus o divizare a regulilor vamale și a dispus aplicarea tarifelor europene încă din teritoriul UK, adică în Scoția și Irlanda de Nord. Este exact cum în România, s-ar impune două sisteme de taxare, unul românesc la Sinaia și altul european la Sibiu, deși teritoriul țării este unic și indivizibil. Granița invizibilă dar percutantă impusă de democrata Europa pe teritoriul suveran al unui stat membru al său cum este UK a demonstrat căt de real este pericolul dispariției națiunii și suveranității naționale. Mai mult UE a demonstrat că de fapt noul imperiu nu consideră decizia suverană a popoarelor ca fiind fundament legal arătând că atunci când un birocrat dorește, poate distruge o țară după pofta sa.

Boris Johnson nu exclude un Brexit dur

Ca atare Boris Johnson nu exclude un Brexit dur, fără nici o înțelegere scrisă cu Uniunea Europeană, mai ales ca Theresa May, falimentara sa predecesoare a acceptat dictatul de la Bruxelles, încercând chiar să il ascundă parlamentului britanic. Cu un partid slăbit, cu o opoziție condusă de un simpatizant al Uniunii Sovietice, cu grave atitudini antisemite și abia ascunsă ură la adresa SUA, Johnson va trebui să danseze pe o sârmă extrem de subțire și extrem de periculoasă. În fața unei Merkel, la apusul unei domnii germane aupra Europei care a transformat Ucraina în stat eșuat, Turcia în adversal ireductibil, Moldova devenită apendicele unui mafiot care a cumpărat europarlamentari europeni cu sacul, cu macronul parizian devenit instabil emoțional în fața unei Franțe care realizează eroare de a vota pe unul crescut in laboratoarele neo-marxiste, cu o Italie care va deveni din ce în ce mai clară în lupta sa pentru suveranitate națională, noul Prim Ministru britanic va trebui sa știe exact când și cum să obțină declarația de independența fața de hegemonia germană comandată de la Bruxelles.

În mijlocul ascensiunii lui Boris Johnson la funcția de premier, macronul parizian convoca subalternii europeni pentru a semna (din nou) aceeași declarație iresponsabilă cu privire la primirea imigranților ilegali. Dominația progresist-totalitară a Uniunii Europene nu se dezminte. Marea Britanie va trebui, cât se poate de curând să decidă dacă va mai accepta insulta de a devenii din victorioasa celui de-al doilea război mondial, un simplu teritoriu de vânzare pentru coroana pan-sexuală de la Bruxelles.