Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brigitte Bierlein, desemnată cancelar al Austriei
News
Data actualizării:
Data publicării:
Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a desemnat-o joi cancelar interimar pe Brigitte Bierlein, preşedinta Curţii Constituţionale, în urma demiterii prin moţiune de cenzură a guvernului cancelarului Sebastian Kurz, după destrămarea coaliţiei de guvernare ce a succedat demisiei vice-cancelarului şi lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, compromis de o înregistrare cu camera ascunsă.
Brigitte Bierlein
Brigitte Bierlein

Brigitte Bierlein, care în curând va împlini vârsta de 70 de ani, la care în mod obligatoriu ar trebui să se pensioneze din postul de judecător al Curţii Constituţionale, are sarcina să formeze un guvern interimar care să conducă ţara până la alegerile anticipate ce ar urma să se desfăşoare probabil în septembrie. Ea devine şi prima femeie cancelar din istoria Austriei.

''Cel mai important obiectiv în prezent este să găsim mai mult calm şi să construim încrederea între toate părţile politice (...) în Austria, în Europa şi în lumea întreagă'', a spus Brigitte Bierlein în faţa presei, alături de preşedintele Alexander Van der Bellen.

Alegerea făcută de acesta din urmă este ceea ce de altfel se aştepta, şi anume numirea unui cancelar interimar care să nu fie implicat activ în politică, deşi mulţi judecători sunt apropiaţi de un partid sau altul, Brigitte Bierlein ajungând la rândul ei preşedintă a Curţii Constituţionale la propunerea coaliţiei fostului cancelar Kurz.

''Desigur că în lunile următoare nu vom vedea iniţiative legislative mari, de durată. Va fi vorba mai degrabă despre o administrare bună şi ordonată a problemelor statului'', a spus la rândul său Van der Bellen.

 

Primele numiri

 

Noul cancelar a anunţat şi primul nume al unui ministru în cabinetul ei interimar, respectiv Alexander Schallenberg, care va fi ministru de externe. Acesta este un diplomat care a lucrat în cabinetul lui Kurz.

În urma scandalului denumit ''Ibizagate'', cancelarul Sebastian Kurz a rupt coaliţia pe care formaţiunea sa, Partidul Popular Austriac (OeVP), o formase după alegerile din 2017 cu Partidul Libertăţii (FPOe) al vicecancelarului Heinz-Christian Strache.

Cu puţin mai mult de o săptămână înaintea alegerilor europene, publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017. Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu.

A doua zi după publicarea acestor imagini, Strache şi-a dat demisia din postul de vicecancelar şi din cel de preşedinte al FPOe, recunoscând că a căzut cu naivitate în capcana întinsă de nişte ''agenţi provocatori'' care l-au invitat la o întâlnire ''stropită cu alcool'' într-o vilă în care aceştia instalaseră microfoane şi camere ascunse. Procuratura investighează în prezent acest caz, care pare să fi fost o înscenare montată pentru a-l compromite pe politicianul de extremă dreapta.

Rămas fără majoritate după ruperea coaliţiei, cancelarul conservator Sebastian Kurz a căzut la rândul său în urma unei moţiuni de cenzură votată luni de partidele de opoziţie.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Din tranșeea tăcerii la tribuna Europei: Un fost militar român înfruntă monștrii trecutului și indiferența prezentului
Lukașenko a ordonat verificarea nivelului de pregătire al Armatei. Mai multe unități militare au fost aduse la „cel mai înalt nivel de pregătire pentru luptă”
Avioane F-15 ale Qatarului, pe pământ american. Qatarul și SUA au ajuns la un acord pentru construcția unei instalați ce va deservi qatarezilor, într-o bază militară din SUA
Kim a vrut să le arate lui Xi și Putin racheta Hwasong-20, „cea mai puternică rachetă nucleară”, dar cei doi nu au venit
China impune un control cvasitotal pământurilor rare iar SUA amenință cu repercusiuni majore. Trump dă de înțeles că anulează o întrevedere cu Xi
De ce calcă argentinienii pe coadă o mare putere militară. Argentina reînvie fantoma „Războiului Malvinelor”, pe care l-au pierdut în 72 de zile în fața britanicilor
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
NATO pregătește un răspuns mai ferm la provocările Rusiei. Posibile soluții: Drone înarmate și reguli simplificate pentru doborârea aeronavelor rusești
Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția accelerează
Șeful Armatei României, gen. Gheorghiță Vlad: Ordinul pentru doborârea dronei ruse fusese dat piloților de F-16
Putin a recunoscut că Rusia a doborât zborul azer de linie AZAL 8432. Rușii au tras după drone ucrainene, dar le-au ratat iar rachetele au explodat lângă avion
Oana Țoiu, după întrevederea cu Marco Rubio: Am agreat că prezența trupelor americane în România trebuie să continue
Rusia a declanșat „faza zero” a pregătirilor de un posibil război cu NATO. Ținta principală: Ofensiva psihologică asupra Europei
Armată profesionistă și investiții în echipamente. Republica Moldova are o nouă Strategie militară, dar obiectivul de 1% pentru Apărare e considerat insuficient
Drone suspecte survolează fabricile din Belgia, unde se produce FZ275 LGR - una dintre rachetele cele mai eficiente împotriva dronelor
Garda Națională a SUA, în apropiere de Chicago. Trump amenință că va folosi "Insurrection Act", o lege aplicată ultima dată în timpul revoltelor din Los Angeles 1992
Putin s-a întâlnit de ziua lui cu comandanții militari: “Rusia își menține inițiativa strategică în războiul cu Ucraina”
Un sfert de escadrilă. Bulgaria primește încă două avioane F-16, dar Forțele Aeriene nu îndeplinesc încă misiuni de protecție a spațiului aerian
În Bavaria polițiștii germani vor putea să tragă în drone
Marea naționalizare a lui Vladimir: Rusia anunță cum răspunde înghețării activelor sale și sancțiunilor de către Occident
Președintele Serbiei: Toate țările se pregătesc de război. Singura întrebare e cine va lupta alături de cine
România și Coreea de Sud, ”umăr la umăr”. Cum se consolidează cooperarea industrială și de apărare dintre cele două state
Raidurile cu drone rusești obligă Germania să instaleze sisteme de detecție cu laser pe aeroportul din München
„Căderile de la ferestre continuă” la Moscova. Fostul director al editurii Pravda s-a sinucis
Muniție pentru propaganda Kremlinului: Angela Merkel vede Polonia și balticii ca principali vinovați pentru războiul din Ucraina
Nicușor Dan anunță noua echipă de consilieri de la Cotroceni. Marius Lazurca, responsabil de politica externă, iar noul consilier pentru afaceri europene este Valentin Naumescu
Criză politică în Franța: Premierul Sebastien Lecornu, apropiat al lui Macron, a demisionat la mai puțin de 30 de zile de la învestire
Armata Federației Ruse, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
De ce mai vrea Rusia câteva luni de război?
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Hegseth l-a demis pe șeful Statului Major al Marinei SUA, John Harrison

Ştiri Recomandate

,,Războiul Rece al AI'' se joacă acum pe piața neagră: China continuă să folosească cipuri Nvidia H100 pentru dezvoltarea unor drone militare autonome
Războiul definit de software: Viitoarele conflicte militare se vor purta între roiuri de drone "pilotate de algoritmi"
Armata ucraineană demontează falsul rusesc despre ocuparea localității Rodînske (Video)
Polonia, ''uzina NATO'' pentru un nou tip de rachete: Industria poloneză de apărare devine producătorul rachetelor de croazieră americane Barracuda-500
Burevestnik: De ce „arma invincibilă” a Rusiei este, de fapt, un bluff radioactiv și un pericol global
Backup dacă SUA se retrag: O nouă „uniune nucleară” în Europa, pentru descurajarea Rusiei? Marea Britanie și Germania trebuie să aibă o strategie nucleară comună
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
ROMARM începe să respire în sfârșit: Offset în programul K9, dar și discuții despre retehnologizare, producție, muniție și arme pentru Armată și MAI, pe agendă în Coreea
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Mesaj pentru Trump: Bombardiere chineze H-6K au survolat împrejurimile Taiwanului, chiar înainte de întrevederea președintelui SUA cu Xi
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Cel mai mare cumpărător de petrol din Rusia găsește un nou zăcământ gigantic
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu. Două luni de pregătire militară sau patru luni de serviciu civil
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
pixel