Figură emblematică a puternicei caste militare americane, generalul Mattis a reprezentant una din forțele centralizatoare şi pol de stabilitate din cadrul administrației Trump. A considerat întotdeauna că politica militară a țării sale trebuie să fie doar alternativă la diplomație. Atunci când State (State Department, ministerul de externe) nu reușește, eu trebuie să cumpăr mai multă muniție, spunea deseori Mattis . Ca atare el a reușit să rămână în grațiile președintelui Trump peste norma de timp cu care alți generali se obișnuiseră.

Ascetic şi adept al aforismului, aflat în contrast cu un președinte logoreic şi adept al culorilor vizibile, secretarul Mattis a condus un minister  mamut. Cu 2,5 milioane de bărbați şi femei îmbrăcați în uniforma militară, coordonând aproape 750 000 de angajați şi colaboratori civili, fiind practic localizat oriunde în lume, Pentagonul este o industrie în sine. Administrația Trump a dovedit o vădită opțiune spre utilizarea generalilor în rezervă.  De la Flynn până la Kelly, mulți dintre cei care au orbitat în jurul Biroului Oval au provenit din rândurile active ale forțelor armate. Donald Trump, absolvent de liceu militar el însuși, are o înclinație vizibilă spre atitudini marțiale şi mult fast militarizat.

Scrisoarea de demisie a secretarului de stat ne arată o ruptură care este definitorie pentru actuala administrație. Şi anume că Trump nu are nici un fel de viziune în comun cu generalii cu privire la alianțele militare externe. Scris într-un limbaj diplomatic desăvârșit, documentul este o revelație. Ne arată că actualul locatar de la Casa Albă nu vede necesară continuitatea alianțelor militare, construite cu atâta greutate de către predecesorii săi. Motivul demisiei tocmai acesta pare a fi. Trump dorește reducerea prezenței militare americane din toate teatrele de operațiuni existente iar generalii se opun cu fermitate.

Mai mult, pentru Trump totul pare complicat atunci când trebuie să construiască alianțe. Fiind om de afaceri în imobiliare, acesta a învățat că singurătatea este deseori singura calitate a câștigătorului. Această filozofie o pune în practică din Casa Albă, anulând tratate internaționale şi reducând influența altor actori internaționali în deciziile de politica mondială. Anunțul retragerii din Siria pare însa a fi picătura care a umplut paharul. Deja sceptic cu privire la orice implicare care să îi aducă rezultate imediate şi palpabile, președintele american a aruncat, prin acest anunț,  peste bord singurii aliați pe care îi avea în zonă şi anume pe kurzi. Răspunzând dorinței Turciei, cerând la schimb suportul lui Erdogan pentru planul de pace care să  asigure Israelul, Trump a intrat în conflict cu filosofia militară construită de o mai multe generații de generali.

Echilibrul de securitate regional obținut în ultimii 50 de ani poate fi menținut doar dacă Statele Unite își doresc. Această dependență politică şi militară s-a dovedit înșelătoare în timpul administrațiilor Obama, care exploatând la sânge vulnerabilităţile Israelului a demonstrat că fără o resetare a întregii ecuații, Casa Albă poate impune prea multă putere în zonă. Această sensibilitate israeliană majoră a condus la pregătirea unui nou plan, total diferit, care în opinia lui Trump, poate asigura pacea şi securitatea statului Israel,  în paralel cu rezolvarea problemei palestiniene. Tocmai în acest dosar sensibil a blocat întreaga linie de generali care a fost în jurul actualului președinte american pentru că presupune rescrierea unei întregi concepții de alianțe internaționale.

Generalul Mattis reproșează, prin actul de demisie, tocmai aceasta reducere a formulei actuale de împărțire a puterii între SUA şi aliații săi, prin subminarea permanentă a alianțelor deja stabilite. Filozofia lui Donald Trump, cea cu care a şi câștigat alegerile,  este opusă iar politica sa externă o dovedește. Refuzând inițial să susțină aplicarea celebrului articol 5 din statutul NATO, refuzând să permită orice formă de alianță care să oblige guvern îl american la plata securității altora, Trump a reușit, în doar doi ani, dislocarea unei întregi birocrații sătule şi arogante. Căci  sub pălăria americană,  fără a mai îndeplinii dorințele finanțatorului, ba chiar sabotând activ politicile SUA, s-a dezvoltat o întreagă încrengătură de interese.

Această rețea nevăzută, dar foarte puternică de oameni şi instituții, a ajuns să exploateze resursa de securitate americană, la alegerea lui Trump ca președinte devenind de-a dreptul ostilă şi vizibil adversariala. Pentru omul de afaceri american acest fenomen este complet de neacceptat. Pe banii mei nu te poți răscula împotriva mea. Acest principiu enunțat de către Trump a devenit şi motiv de conflict major în interiorului chiar al puterii americane.

Mattis a reușit, pentru doi ani, să mențină un dialog civilizat intre părțile aflate în acest conflict cataclismic. Odată cu anunțul despre retragerea din Siria, călugărul războinic a realizat că  limitele sale de autoritate au fost atinse şi că nu mai poate ține în frâu politica de dezangajare activă promovată de Casă Albă. Trump s-a dovedit, încă o dată, mult mai abil şi capabil să îşi urmărească interesele sale directe electorale.

Se spune că secretarii de stat în SUA nu își aleg președintele pe care îl servesc. Bătrânul general a învățat această lecție, plătind cu demisia. Cine își imaginează că poate să împace revolta globaliștilor cu naționalismul american, va afla mai devreme sau mai târziu că singura alegere este demisia. Deși lumea crede că Trump este slăbit de  demisiile şi plecările dese din administrația sa, adevărul este altul. Donald Trump devine din ce în ce mai puternic. Este bine, este rău, viitorul ne va spune.