Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Candidatul nominalizat pentru postul de ambasador al SUA la Priștina susține dezvoltarea Forței de Securitate din Kosovo ca "forță pentru apărare teritorială"
Strategica
Data publicării:
Jeffrey Hovenier, candidatul președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru postul de ambasador în Kosovo, s-a prezentat marți, 5 octombrie, în fața Comitetului pentru relații externe al Senatului SUA.

În timpul prezentării sale, Hovenier a afirmat că a făcut parte din eforturile SUA de a proteja populația kosovară în ultimul război sub mai multe aspecte, dar a subliniat rolul pe care l-a avut ca membru al echipei Națiunilor Unite, creată de fostul președinte finlandez, Martti Ahtisaari, care a elaborat Planul Ahtisaari și a pregătit calea pentru independența a Kosovo.

Acesta a afirmat că, dacă va fi numit ambasador al SUA în Kosovo, va avea ca prioritate continuarea sprijinului american pentru un Kosovo suveran și democratic.

El a menționat apoi sprijinul pentru dialogul dintre Kosovo și Serbia, mediat de Uniunea Europeană, care ar trebui să se concentreze pe recunoașterea reciprocă.

Hovenier a reiterat faptul că Kosovo este un stat independent și că autoritățile din Kosovo guvernează întregul stat. Cu toate acestea, el a menționat provocările cu care se confruntă această țară în acest sens. El a afirmat că dialogul de la Bruxelles a făcut progrese în domeniul serviciilor vamale și al sistemului judiciar, dar este încă de lucrat, în special, în ceea ce privește guvernarea municipală. "Acceptăm că Serbia vrea să sprijine comunitatea sârbă din Kosovo, ceea ce este rezonabil. Dar acest lucru trebuie făcut în cadrul constituțional și în conformitate cu legile Kosovo".

 

Serbia mai are încă nevoie să fie impulsionată

 

Întrebat de senatorul Bob Menendez cum vede rolul Serbiei în procesul de dialog cu Kosovo, întrucât, potrivit acestuia, Belgradul nu se dovedește întotdeauna a fi un "bun partener", candidatul la funcția de ambasador a spus că va lucra cât mai mult posibil pentru normalizarea  relațiilor dintre cele două țări. "Ca orice altă problemă din Balcani, problema necesită muncă de ambele părți. Concentrarea mea va fi să încurajez autoritățile kosovare să se angajeze în mod constructiv și urgent în acest proces, dar trebuie să fiu de acord cu dumneavoastră că autoritățile din Serbia au nevoie de același impuls, însă nu pot fi de acord că interlocutorii sârbi nu au am fost întotdeauna în această linie în timpul procesului".

În prezentarea sa, Hovenier s-a referit și la dezvoltarea Forței de Securitate din Kosovo (FSK). El a susținut că va sprijini dezvoltarea treptată și transparentă a FSK, spunând că SUA ar putea ajuta în avansarea Kosovo, transformându-se din consumator în furnizor de securitate. "Dacă voi fi ales ambasador, voi sprijini dezvoltarea treptată și continuă a FSK într-o forță multietnică, interacționând cu NATO, ca o forță de apărare teritorială".

Când senatorul SUA Jeanne Shaheen le-a cerut ambasadorilor nominalizați în Kosovo și Bosnia și Herțegovina, Jeffrey Hovenier și Michael Murphy, să explice cum aceste țări ar putea fi îndreptate spre vest și ținute departe de influența Chinei și Rusiei, candidatul pentru postul de ambasador la Priștina a afirmat că Kosovo este un caz "sui generis" în regiune, deoarece nici Rusia, nici China nu au recunoscut Kosovo și, în consecință, influența acestor state nu este foarte vizibilă.

"Pe termen scurt, cred că sarcina noastră este de a încuraja autoritățile kosovare să facă reformele necesare pentru a fi gata de aderare la Uniunea Europeană și la NATO. "UE a jucat un rol constructiv în anumite aspecte când vine vorba de Kosovo, dar aveți dreptate când spuneți că stimulentul pentru aderare a fost un catalizator pentru reforme și schimbări".

Hovenier a precizat că va încuraja și țările UE care nu au recunoscut Kosovo să se gândească la impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra procesului de aderare.

Statele membre UE care nu au recunoscut Kosovo sunt: ​​Spania, Slovacia, Cipru, România și Grecia.

Sesiunea pentru alegerea noului ambasador în Kosovo vine după încheierea mandatului lui Philip Kosnett de ambasador în Kosovo.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah

Ştiri Recomandate

Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
Germania autorizează sabotajul extern: Serviciul Federal de Informații (BND) trece la misiuni ofensive împotriva amenințărilor hibride
„Războiul Stelelor” în varianta Armatei SUA: 50.000 de „droizi de luptă” Phantom vor schimba fața infanteriei americane până în 2027
Gata cu „navele fantomă” ale Venezuelei (VIDEO): Forțele americane au trecut la interceptarea directă a petrolierelor în apele internaționale
„Alternativele la sprijinul SUA sunt incerte”. Ucraina recunoaște neputința Europei: De ce doar „forța” lui Trump mai poate opri Rusia
pixel