Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
China a efectuat un ”test de rutină” al unei rachete balistice intercontinentale. Ultimul astfel de test a avut loc în 1980
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Racheta a fost lansată miercuri și a aterizat în zonele maritime așteptate, a declarat Ministerul chinez al Apărării.
La o paradă militară, sub „privirile” tabloului lui Mao Zedong, e prezentată o parte din arsenalul nuclear al Chinei. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
La o paradă militară, sub „privirile” tabloului lui Mao Zedong, e prezentată o parte din arsenalul nuclear al Chinei. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing

China a declarat miercuri că a lansat cu succes o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) care transportă un focos fals în Oceanul Pacific, relatează Reuters.

Racheta a fost lansată miercuri și „a aterizat în zona maritimă estimată anterior”, a declarat Ministerul Apărării al Chinei, adăugând că lansarea de test a fost „de rutină” și „parte a antrenamentului anual”.

Nu au fost furnizate detalii despre locul în care a căzut racheta. De asemenea, ministerul nu a precizat dacă proiectilul a fost lansat dintr-un submarin sau de pe uscat.

Tipul de rachetă și calea de zbor au rămas neclare, dar presa de stat chineză a spus că Beijingul „a notificat în prealabil țările vecine”.

Analiştii spun că numirea testului „de rutină” este surprinzătoare, deoarece China a efectuat ultima dată un test în apele internaţionale în 1980.

„Cu excepția cazului în care am omis ceva, cred că este prima dată în mult timp când acest lucru se întâmplă și a fost raportat ca atare”, a postat pe platforma X Ankit Panda , un expert în arme nucleare la Carnegie Endowment for International Peace.

Testele rachetelor balistice intercontinentale ale Chinei în apele internaționale sunt rare. Experții și un studiu istoric al programului Chinei de către Inițiativa de amenințare nucleară cu sediul la Washington sugerează că ultimul astfel de test a avut loc în mai 1980. În acel test, China a lansat racheta DF-5 în Pacificul de Sud, notează AP.

„Când nu au făcut ceva timp de 44 de ani și apoi o fac, ăsta e un lucru semnificativ”, a declarat Acton pentru The Associated Press.

Testele de arme nucleare ale Chinei au loc de obicei în interiorul țării, iar China a testat anterior rachete ICBM în deșertul Taklamakan din regiunea Xinjiang.

Ministerul japonez al Apărării a declarat că navele sale nu au fost avariate.

„Vom continua să colectăm și să analizăm informații despre mișcările armatei chineze și vom lua toate măsurile de precauție posibile”, a declarat ministerul, potrivit postului japonez NHK.

Ultima dată când China a efectuat un astfel de test, racheta a zburat 9.070 de kilometri și a aterizat în Pacific. Acest test a implicat 18 nave navale chineze și este încă considerat unul dintre cele mai mari exerciții navale din China.

John Ridge , un analist al apărării din SUA, a declarat că China ar fi putut efectua testul ca un fel de „semnal către Statele Unite”.

 

China vrea să joace un rol mai important în securitatea regională

 

Beijingul şi Washingtonul sunt angajate într-o luptă intensă pentru influenţă în Pacific.

SUA rămâne principalul rival global al Chinei, deși Japonia , Taiwanul , Filipinele și altele au dispute teritoriale cu Beijingul care amenință uneori să se transforme în ciocniri militare.

Statele Unite trimit cu regularitate nave de război în Marea Chinei de Sud pentru a contracara pretenţiile teritoriale ale Beijingului, dar şi în apropierea Taiwanului pentru a sprijini liderii locali.

China şi-a modernizat puternic armata în ultimele decenii şi cheltuielile sale militare cresc în fiecare an, în pas cu creşterea economică, chiar dacă acestea rămân în continuare mult mai mici decât cele ale Statelor Unite.

Această consolidare a capacităţilor de apărare chineze provoacă în mod constant neîncredere în rândul anumitor naţiuni vecine, în special în cele cu care Beijingul are diferende teritoriale.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei
Cele trei scenarii despre cum SUA ar putea ataca Venezuela. Și de ce miza reală e mai mare decât traficul de droguri
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Capcana „zidului anti-drone”. Europa se concentrează pe o iluzie defensivă, în timp ce pilonii descurajării sale se erodează: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO
Undă verde de la Pentagon, frână de la Casa Albă. Rachetele Tomahawk, miza unui joc politic între SUA și Rusia, cu Ucraina la mijloc
Lovitură strategică a Ucrainei: SBU anunță că, de la începutul anului, a distrus 48% din totalul sistemelor „Panțir” ale Rusiei
Zelenski: Agențiile de spionaj ale Ucrainei au distrus lăudata rachetă “Oreshnik” a lui Putin în adâncimea teritoriului rusesc
Finlanda ridică miza la granița cu Rusia. 15.000 de soldați, inclusiv aliați NATO, simulează „condiții de război” într-un mesaj direct pentru Moscova
Orele regimului Maduro sunt deja numărate? Statele Unite au identificat deja ținte militare în Venezuela iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă
Rusia a folosit în Ucraina racheta de croazieră 9M729, care a provocat retragerea SUA din Tratatul INF
Divizia 101 Aeropurtată a SUA, aflată la Mihail Kogălniceanu
EXCLUSIV
Tabloul global de securitate: De ce au fost retrași și unde vor merge militarii americani din România?
Ecouri ale războiului din Ucraina. Kievul își închide ambasada la Havana din cauza "complicității" Cubei în agresiunea rusă
Mobilitate militară accelerată: UE și NATO refac infrastructura pentru a facilita deplasarea convoaielor grele pe flancul estic
"Arme fantomă" în era digitală: O nouă amenințare de securitate se naște pe Facebook și Discord
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
ANALIZĂ: De la minele din Congo la cripto. Sistemul financiar ilicit din China care susține economiile de război din Africa
România, un „aliat puternic” ignorat! Lideri republicani de top denunță retragerea brigăzii SUA din ţara noastră: „Un semnal greșit transmis Rusiei”
Războiul declarațiilor pe axa Bruxelles-Moscova. Ministrul belgian al Apărării: „Dacă Putin atacă NATO, ștergem Moscova de pe hartă”
Test la frontiera NATO. Trupele americane din Estonia au doborât o dronă misterioasă lângă o bază strategică, la un pas de Rusia
Câți soldați aliați rămân în România după retragerea unei părți a americanilor. Moșteanu: Așteptarea de a avea armate întregi străine pentru a ne apăra e nerealistă
MApN confirmă oficial! SUA retrag o parte din trupele staționate în România. Ministrul Moșteanu va ieși într-o conferință de presă
Prelucrarea țițeiului la câmpul petrolier Yuzhno-Surgutskoye al companiei Rosneft. Sursa foto: TASS.
EXCLUSIV
Lecția germană a lucrului neterminat: Berlinul cere „scrisoare de consolare” de la SUA pentru activele rusești pe care nu le-a confiscat complet
Axă anti-Kiev în Uniunea Europeană. Ungaria vrea să blocheze ajutorul pentru Ucraina alături de Slovacia și Cehia
Avertismentul Finlandei: „China privește”. Înfrângerea Rusiei în Ucraina, vitală pentru a descuraja Beijingul
,,Războiul Rece al AI'' se joacă acum pe piața neagră: China continuă să folosească cipuri Nvidia H100 pentru dezvoltarea unor drone militare autonome
Războiul definit de software: Viitoarele conflicte militare se vor purta între roiuri de drone "pilotate de algoritmi"
Burevestnik: De ce „arma invincibilă” a Rusiei este, de fapt, un bluff radioactiv și un pericol global
Backup dacă SUA se retrag: O nouă „uniune nucleară” în Europa, pentru descurajarea Rusiei? Marea Britanie și Germania trebuie să aibă o strategie nucleară comună
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic

Ştiri Recomandate

După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Rușii publică lista țărilor ostile. Manipulare grosolană a propagandei: România, "retrogradată în urna" țărilor obligate să sprijine Ucraina
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
Ochi suplimentari pentru NATO în Marea Baltică: Suedia construiește două submarine clasa A26. Ce face România în Marea Neagră
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
Planul Rusiei: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare anul acesta. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Surpriză plăcută în Armata R. Moldova: Obuziere moderne ATMOS de 155 mm. Achiziție istorică care nu a fost anunțată oficial ci prezentată în timpul tragerilor
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Ucraina le-a pregătit rușilor o nouă surpriză pe lângă Flamingo. Au fost lansate și rachete Long Nepune împotriva țintelor din Rusia (Video)
Cinci țări importante din Europa s-au angajat să coopereze cât mai strâns pentru a combate amenințarea hibridă a Rusiei
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
pixel