China va prezenta avionul de război electronic J-16D care a provocat deja o mare confuzie în sistemele Taiwanului
China urmează să prezinte săptămâna viitoare la Airshow China 2021, organizat în orașul Zhuhai, avionul de război electronic J-16D, aparat destinat să îndeplinească misiuni similare cu cele ale Boeing EA-18G Growler care se află în serviciul Forțelor Aeriene ale SUA.
Conform Taiwan News, pe 5 septembrie, J-16D ar fi fost printre aeronavele desfășurate în apropierea zonei de cercetare și descoperire a apărării aeriene din Taiwan (ADIZ). Avionul de război electronic chinezesc, folosit pentru prima dată pentru a pătrunde în spațiul aerian taiwanez, a provocat o mare confuzie în sistemele de apărare ale Taiwanului.
Marți, un avion J-16D a aterizat în Zhuhai, provincia Guangdong din sudul Chinei, pentru a participa la China AirShow care se va desfășura în perioada 28 septembrie-3 octombrie.
J-16D are două antene mari de război electronic pe aripile aeronavei, care emit unde electromagnetice pentru a neutraliza echipamente de cercetare electronică ale inamicului, radare și sisteme de comunicații. Aeronava de bază J-16 este o versiune chineză a avionului de luptă american F-16, deși Beijingul neagă acuzațiile de plagiat.
Avioanele de război EA-18G Growler ale marinei americane făceau parte din flotele SUA care desfășurau exerciții de "libertate de navigație" în Marea Chinei de Sud, mare revendicată de Beijing. În plus, Forțele Aeriene australiene, implicate în securizarea regiunii indo-pacific, dețin 11 avioane Growler, fapt care se alătură preocupărilor Chinei.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News