Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Chungum, noua rachetă antitanc prezentată de Coreea de Sud la Defexpo 2020
Coreea de Sud a prezentat în cadrul expoziției Defexpo 2020 care are loc în India noua rachetă antitanc cu lasare din aer, Chungum, transmite Jane.

Arma, care este dezvoltată de Agenția pentru Dezvoltare a Apărării din Coreea de Sud în asociere cu Hanwha Defense, este de așteptat să înarmeze elicopterele cu blindaj ușor din Coreea. Un astfel de elicopter poate transporta maximum patru astfel de rachete (două pe fiecare parte). Dezvoltarea rachetelor ghidate antitanc Chungum, cu lansare din aer, este preconizată să fie finalizată până la sfârșitul anului 2020, au declarat oficialii de apărare.

Dezvoltarea rachetei a început în 2017. Ea va fi oferită și pentru export, India fiind menționată de oficialii companiei ca o posibilă piață.

Un model de rachetă Chungum ATGM a fost prezentat la Defexpo 2020. Acesta este echipat cu opt aripioare pliabile (patru la mijloc, mai mari și patru în spate pentru stabilizare, mai mici). Racheta, care are diametrul de 120 mm și cântărește 16 kg. Ea are patru subsecțiuni majore: căutător, propulsie, mecanism de control, împreună cu bateria și cablul de fibră optică din spate. 

Vezi și: O rachetă de croazieră, dezvoltată intern, prezentată de India la Defexpo 2020

Ştiri Recomandate

Fost expert NATO: Rusia a infiltrat ofițeri GRU în Italia
Ministrul Nicolae Ciucă, în vizită la spitalul de campanie de la Constanța. Instalarea facilității decurge conform planului
Raed Arafat spune că stare de urgență în România ar putea fi prelungită săptămâna viitoare
Armata română se va implica pentru a preveni infracțiunile silvice
Ministrul Vela a anunțat carantinarea orașului Țăndărei, județul Ialomița
Kremlinul suspendă zborurile spre Rusia, inclusiv pentru repatrierea cetățenilor săi
MApN: Prima evaluare a Spitalului Județean Suceava a fost efectuată. Medici militari se îndreaptă spre unitatea medicală
Cehia a îndepărtat statuia mareşalului sovietic Ivan Konev din Praga. Rusia protestase inițial