Coliziune misterioasă în Marea Chinei: Ce a lovit, de fapt, submarinul american USS Connecticut? US Navy vine cu noi precizări
Submarinul nuclear american avariat luna trecută în Marea Chinei a lovit o formaţiune muntoasă de pe fundul mării care nu figura pe hărţi, indică primele rezultate ale anchetei, date publicităţii luni, transmite AFP.
Sursă foto: U.S. Navy
'Ancheta a stabilit că USS Connecticut a lovit un munte submarin care nu era semnalat pe hărţi, în timp ce opera în apele internaţionale din regiunea indo-pacifică', a declarat o purtătoare de cuvânt a US Navy, căpitanul de fregată Hayley Sims, într-un comunicat.
Rezultatele anchetei au fost remise comandantului Flotei a 7-a, viceamiralul Karl Thomas, care urmează să decidă dacă se impun sancţiuni, a menţionat purtătoarea de cuvânt.
DefenseRomania a precizat încă de săptămâna trecută, citând un scurt raport al U.S. Naval Institute News (USNI), că e posibil ca USS Connecticut să fi lovit o formă de relief subacvatică.
Dacă într-adevăr a USS Connecticut a lovit o formă de relief subacvatică, se ridică un semn de întrebare în ceea ce privește harta marină pe care o folosea submarinul.
În după-amiaza zilei de 2 octombrie, USS Connecticut, un submarin cu propulsie nucleară din clasa Seawolf, a lovit un obiect la acel moment neidentificat, în timp ce naviga în imersiune în Marea Chinei de Sud. Unsprezece membri ai echipajului au fost răniţi.
Submarinul a fost nevoit să iasă la suprafaţă, dar a fost capabil să navigheze până în insula Guam, teritoriu american din Pacific.
China revendică cvasitotalitatea apelor din Marea Chinei de Sud, unde a construit avanposturi militare pe insuliţe şi atoli, în vreme ce Statele Unite şi aliaţii lor patrulează cu regularitate în apele internaţionale ale regiunii pentru a-şi afirma dreptul la libertatea de navigaţie.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News