Consumul de energie electrică al ţării a ajuns miercuri, la orele prânzului, la valori-record pentru perioada de vară, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate, arată datele privind starea sistemului energetic naţional în timp real, postate pe site-ul Transelectrica.
Astfel, la ora 13:17, consumul instantaneu ajunsese la 8.801 MW, mai mult faţă de precedentul record de 8.687 MW, înregistrat pe 15 iulie, transmite Agerpres.
La ora respectivă, producţia de energie a ţării era de 7.500 de MW, diferenţa fiind acoperită de importuri.
Hidrocentralele erau principala sursă de producţie, cu 2.439 MW, urmate de centralele pe cărbune - 1.606 MW, nuclear - 1.332 MW, hidrocarburi - 1.275 MW, fotovoltaic - 685 MW, eoliene - 106 MW, biomasă - 58 MW.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News