Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Controverse în SUA privind renunțarea sau modernizarea F-22. Forțele Aeriene vor să renunțe la 33 de avioane, Congresul refuză
Forțele aeriene
Data publicării:
Intenţiile şi demersurile U.S. Air Force (USAF) de a renunța la cele mai vechi 33 de avioane de vânătoare F-22A Raptor s-au lovit de un refuz categoric din partea Comisiei pentru Servicii Armate din Camera Reprezentanților. Astfel, mai mulţi congresmeni au decis să insiste ca U.S. Air Force să mențină întreaga flotă de avioane F-22 Raptor operaţională și să modernizeze aeronavele mai vechi la cea mai nouă configurație.

Atât Comisia pentru servicii armate din Camera Reprezentanților, cât și cea din Senat, care se ocupă de finanțarea și supravegherea Pentagonului în numele Congresului SUA, încearcă să convingă U.S. Air Force să păstreze și să modernizeze unele dintre cele mai vechi avioane F-22 Raptor – în total 33 de aeronave.

După cum precizează publicaţia The War Zone, U.S. Air Force dorea să se debaraseze de aceste aeronave începând cu anul 2023.

 

Forțele Aeriene doresc să renunțe la primele 33 de avioane F-22

 

USAF doreşte să renunţe la primele 33 de avioane F-22, în prezent folosite doar în scopuri de antrenament, deoarece întreţinerea lor a devenit tot mai costisitoare. Costul de aproximativ 1 miliard de dolari pentru modernizarea acestor avioane nu era rentabil, au declarat oficiali din cadrul U.S. Air Force, potrivit Air Force Magazine.

Comisia pentru servicii armate a Camerei Reprezentanților (HASC) a publicat în această săptămână, pe 20 iunie, un proiect de lege privind domeniul apărării pentru anul 2023 prin care nu numai că ar bloca demersurile U.S. Air Force (USAF) de a renunța la avioanele F-22, dar şi solicită ca aceste aeronave să fie modernizate la standarul  Block 30/35.

Proiectul comisiei din Camera Reprezentanților merge mai departe decât ceea ce Comisia pentru servicii armate a Senatului a inclus în versiunea pilot a Legii privind autorizarea fondurilor pentru Apărarea Națională a SUA (NDAA) 2023, cerând în acel proiect de lege să nu se retragă niciun F-22 fără "un plan scris detaliat... pentru a se evita orice degradare a pregătirii sau reducere a capacității de luptă".

Potrivit publicaţiei Air Force Magazin, proiectul de lege include şi excepții care îi permit secretarului Forțelor Aeriene ale SUA să retragă din uz avioane F-22 și să reducă dimensiunea flotei sub 186 de aeronave, dacă unul sau mai multe aparate sunt considerate a nu mai fi capabil pentru efectuare de misiune și nu mai este rentabil să fie reparate, cum ar fi în urma unor accidente.

La începutul acestui an, cererea de buget a Pentagonului, pentru anul fiscal 2023, a detaliat planurile U.S. Air Force de a începe să reducă din dimensiunea flotei de avioane F-22 Raptor.

 

Flota de F-22 a SUA ar putea să scadă de la 186 de avioane la 153

 

2. F-22 Rapto... (f-22-raptor-avioane-sua_40030200.jpg)

F-22 Raptor, sursă foto: U.S. Air Force

Forțele Aeriene încearcă să retragă din serviciu 33 de avioane de luptă stealth F-22A Raptor. Acest lucru ar reduce dimensiunea totală a flotei de F-22A de la aproximativ 186 la 153 de aeronave. Ca parte a acestui demers, publicaţia Air Force Times preciza la începutul anului că sunt luate în calcul avioanele F-22A Raptor (configuraţia/standardul Block 20) de la Baza Aeriană Tyndall din Florida, care au fost uşor avariate, în anul 2018, la în timpul uraganului Michael.

Planul de reducere a dimensiunii flotei de avioane F-22 Raptor a fost justificat, în parte, datorită faptului că aceste avioane sunt utilizate acum în principal pentru antrenament, dar și datorită faptului că aceste avioane mai vechi devin din ce în ce mai greu - și mai costisitor - de întreținut.

Un alt argument în favoarea renunțării la aceste avioane a fost costul aducerii lor la cele mai recente standarde, care, potrivit Forțelor Aeriene ale SUA, ar costa 1,8 miliarde de dolari în următorii opt ani. 

Aceste fonduri, au argumentat reprezentanţii USAF, ar fi mai bine cheltuite pentru modernizarea unor avioane F-22 Raptor mai noi, precum și a unor avioane de luptă F-35A, dar și pentru dezvoltarea programului Next Generation Air Dominance (NGAD).

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
De ce nu au mai fost ridicate de la sol azi avioanele F-16 ale României. MApN demontează o teorie falsă: „În caz de război F-urile se ridică în orice condiție”
Avioanele Gripen, târâte într-un scandal de corupție. Cum e explicat prețul de 183 de milioane de euro pentru un singur avion
Renașterea „Fantomei”: De ce reactivează Statele Unite linia de producție a bombardierului B-2 Spirit și ce trădează această decizie despre întârzierea B-21 Raider
Sfidare la granița UE: Rusia a ridicat deasupra Balticii un bombardier strategic proaspăt modernizat, având la bord o rachetă de croazieră activă
Sudanul forțează achiziția de avioane Su-35 în schimbul accesului strategic al Rusiei la Marea Roșie
F-35-ul polonez primește „colții” necesari pentru a impune respect în spațiul aerian: A fost semnat acordul de 500 de milioane de dolari cu SUA pentru rachete AIM-120D-3
De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5

Ştiri Recomandate

Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
pixel