Coreea de Nord a testat lansatoare de rachete și arme teleghidate. Kim Jong Un a supervizat tirurile
Coreea de Nord a testat lansatoare de rachete cu rază lungă de acţiune şi arme tactice teleghidate, în cursul unor exerciţii militare supervizate de liderul Kim Jong Un, a anunţat duminică agenţia oficială de presă KCNA, transmite AFP.
Sursa a precizat că tirurile au avut loc sâmbătă, când Coreea de Nord a lansat, de asemenea, mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune spre Marea Japoniei.
"Obiectivul acestor exerciţii a fost de a inspecta capacităţile operaţionale şi precizia lansatoarelor de rachetă de mare calibru şi cu rază lungă de acţiune, precum şi a armelor tactice teleghidate", a precizat KCNA, potrivit căreia tirurile au avut loc tot spre Marea Japoniei.
Mai înainte în această săptămână, Phenianul a avertizat Statele Unite asupra "unui rezultat indezirabil" dacă nu îşi vor ajusta poziţia până la sfârşitul anului, în timp ce negocierile privind programul balistic şi nuclear nord-coreean sunt blocate de trei luni.
Preşedintele american, Donald Trump, s-a declarat sâmbătă încrezător în faptul că liderul nord-coreean Kim Jong Un nu vrea să-şi încalce angajamentele, după tirurile cu mai multe rachete cu rază scurtă ale Phenianului.
"Totul este posibil în această lume foarte interesantă, dar cred că Kim Jong Un realizează pe deplin marele potenţial economic al Coreei de Nord şi că nu va face nimic pentru a-i pune capăt", a postat Donald Trump pe Twitter.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News