Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DCNewsTV.ro -  Live  |  Video  |  Înregistrări
Coronavirus | Spania a cerut ajutor umanitar din partea NATO
26 Martie, 18:40
Spania, a doua ţară cea mai afectată din Europa, a solicitat marţi un ajutor umanitar din partea NATO în contextul în care a înregistrat un nou record de 514 morţi din cauza COVID-19 în 24 de ore, ridicând bilanţul total la 2.696, notează AFP.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Sănătăţii, numărul total de cazuri confirmate a progresat cu 20% de luni până marţi şi se apropie de 40.000, la 39.673, în timp ce autorităţile înmulţesc testele.

Actualizare: Spania a raportat joi 655 de decese noi într-o singură zi, aducând numărul de decese la 4.089. Există peste 56.000 de cazuri de infectare cu coronavirus în Spania

,,Suntem în săptămâna dificilă", în care "aşteptăm" să vedem dacă, prin izolarea strictă a populaţiei, "vom reuşi să atingem vârful pandemiei şi să vedem reducându-se numărul de cazuri", a explicat directorul Centrului de alerte sanitare, Fernando Simon, în cursul briefingului cotidian de presă, potrivit Agerpres.

Pe întreg teritoriul ţării, numărul bolnavilor aflaţi la terapie intensivă se ridică la 2.636, iar al persoanelor vindecate la 3.794.

"Din fericire, în fiecare zi avem în total mai multe persoane vindecate decât morţi", a subliniat Fernando Simon.

Acest nou bilanţ a fost publicat în timp ce guvernul socialistului Pedro Sanchez a decis marţi să prelungească până la 11 aprilie izolarea spaniolilor, decretată la 14 martie. Parlamentul de la Madrid va trebui să aprobe miercuri această prelungire.

Spaniolii au voie să-şi părăsească locuinţa, individual şi păstrând distanţa, numai pentru a cumpăra produse de primă necesitate, a merge la locul de muncă atunci când telemunca nu este posibilă sau pentru a-şi plimba câinele pentru scurt timp.

Până în prezent, autorităţile au exclus să adopte măsuri mai severe, insistând asupra necesităţii de a continuă să producă pentru a lupta împotriva pandemiei.

În faţa lipsei de echipamente, armata spaniolă a cerut NATO 500.000 de teste rapide pentru COVID-19, 1,5 milioane de măşti chirurgicale şi 450.000 de măşti de protecţie de tip FFP2 şi FFP3.

Ştiri Recomandate

Rusia are noi interese strategice în Libia. Generalul Gregory Hadfield: Avioanele aduse din Siria, suport militar pentru mercenarii din Grupul Wagner
Criza rachetelor S-400. Rusia este nerăbdătoare şi așteaptă să livreze Turciei cel de-al doilea lot de sisteme de apărare aeriană
Document strategic: Rusia a inclus armele dislocate în spațiu în categoria ameninţărilor militare
Germania susţine participarea Ucrainei la Programul Parteneriatului Consolidat al NATO
Ambasada Rusiei la Bucureşti promovează teorii ale conspiraţiei. Informaţii despre presupuse experimente efectuate de cercetători americani în Ucraina
Şeful diplomaţiei germane: Manifestaţiile paşnice din SUA sunt ''mai mult decât legitime''
Situația degenerează în SUA. Polițiști împușcați de protestatari
Zaharova spune că teoria implicării Rusiei în protestele din SUA e 'manipulare murdară'