Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Crimeea: Piloții ruși de MiG-29K se antrenează pentru decolarea și aterizarea de pe un portavion
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Rusia a detaşat un regiment al aviaţiei navale din cadrul Flotei ruse a Nordului pentru o lună în Crimeea (anexată în 2014) în scopul efectuării de antrenamente, personalul şi avioanele MiG-29K (varianta navală de noua generaţie a acestor avioane de luptă ruseşti) ajungând deja în peninsulă, informează miercuri agenţia de presă ucraineană RBK-Ukraina, citând un comunicat al Ministerului Apărării rus.
MiG-29K, sursă foto: www.migavia.ru
MiG-29K, sursă foto: www.migavia.ru

Programul antrenamentelor prevede pregătirea piloţilor ruşi pe un simulator special aflat în Crimeea pentru a testa decolarea şi aterizarea de pe puntea unui portavion.

MiG-29K este o variantă navală a avionului de luptă MiG-29 Fulcrum şi are aripile pliabile şi capabilităţi multirol datorită radarului Juk-ME încorporat, fiind destinat în special misiunilor de apărare aeriană. Aparatul poate fi echipat cu o varietate de arme aer-sol, aer-aer şi sisteme laser.

Anterior, Direcţia principală de informaţii a Ministerului Apărării ucrainean a comunicat că armata rusă a început o serie de pregătiri pentru efectuarea unor exerciţii pe teritoriul regiunilor Doneţk şi Lugansk (în estul Ucrainei), aflate sub controlul rebelilor separatişti proruşi, aplicaţiile urmând să fie supervizate de ofiţeri ai Armatei a 8-a din cadrul Districtului militar Sud al Federaţiei Ruse.

Recent, circa 3.000 de militari din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră au luat parte la exerciţii tactice pe poligonul Opuk din Crimeea.

După anexarea Crimeii în 2014, Rusia organizează cu regularitate manevre militare în peninsulă. Statul Major al armatei ucrainene califică aceste aplicaţii drept 'ilegale'.

Rezoluţia Adunării Generale a ONU, adoptată la 17 decembrie 2018, cu privire la militarizarea Crimeii, a Mării Negre şi Mării Azov solicită Rusiei să-şi retragă trupele de pe teritoriul Crimeii şi condamnă prezenţa militară rusă în creştere în mările Neagră şi Azov, conform mass-media ucrainene.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Imposibilul a fost reușit cu șansă și măiestrie: Piloții ruși de Su-30 doborâți de drone maritime cu rachete americane AIM-9 au făcut o mare greșeală
Portavionul USS Truman pierde încă un F/A-18F Super Hornet. Este al treilea avion pierdut în ultimele luni
Două portavioane din Marea Britanie și Italia participă la un exercițiu NATO de amploare din Marea Mediterană
Americanii sunt cu ochii pe bazele ruse din Novorossiysk. Un avion P-8 antisubmarin a scanat, deasupra Mării Negre, forțele ruse
Cu un singur portavion care ruginește, rușii râd de F-35B pe care îl consideră „supraevaluat”. Și au trei explicații pentru care Rafale a învins avioanele ruse
Forţele Navale Turce vor să domine militar Marea Mediterană: Obiective asumate, submarine nucleare și intrarea în top 5 puteri navale din lume
Europenii învață lecția navelor ruse transformate în „submarine” (Video). Drona franceză Seaquest, copie a Magura 5 ucraineană, a lovit cu succes o barjă
Marea Britanie își trimite portavionul Prince of Wales în Marea Mediterană, marcând începutul misiunii globale “Operation Highmast”
Distrugatorul USS Bulkeley, trimis în Scoția pentru a demonstra „angajamentul continuu față de NATO”
Singurul submarin rusesc din Marea Mediterană a părăsit regiunea, confirmând ineficiența operațională a Forțelor Navale ruse în această zonă
USS Truman continuă seria de ghinioane: Un F/A-18 Super Hornet și echipamentul de tractare au căzut peste bord, după ce portavionul a făcut o manevră bruscă
Operațiune agresivă a Rusiei în Canal: Nave de război conduse de fregata Golovko au intrat în apele britanice. Navele de luptă britanice au răspuns imediat
Fără o bază permanentă în Mediterana, navele din Flota rusă se văd obligate să acosteze temporar în porturi din Egipt și chiar Algeria
Interesul Rusiei pentru o bază navală în Sudan, deranjează Statele Unite: Administrația Trump a avertizat că ar putea exista „consecințe grave”
Fantoma Escadrei ruse din Marea Mediterană: Rusia mai are în regiune doar două nave, după ce fregata Amiral Golovko a plecat în Oceanul Atlantic
Ce se mai știe despre bazele militare rusești din Siria. “Moscova continuă dialogul cu guvernul de tranziție”
România va primi în acest an corveta ușoară HISAR din Turcia, dar e nevoie și de aprobarea Parlamentului
Nava-spion a rușilor, care anterior a monitorizat coastele Irlandei, a intrat acum în Marea Mediterană
Forțele Aerospațiale Ruse caută în regiunea Indo-Pacific ,,o nouă casă'' pe avioanele sale: Rusia vrea să închirieze o bază aeriană din Indonezia
Pe fondul tensiunilor cu statele din regiune, Rusia a început executarea unor exerciții de amploare în Marea Baltică
Rușii își caută noi prieteni în zona Mării Mediterane: Forțele Navale ruse și egiptene au executat un exercițiu naval comun
Imagini îngrijorătoare captate de sateliți, în largul coastei Coreei de Nord. Phenianul lucrează la o nouă fregată care ar putea schimba situația regională
Canalul Panama, cel mai strategic coridor maritim din lume, la degetul mic al Statelor Unite: Forţele americane vor avea acum o prezenţă militară sporită
O navă rusească de cercetare radioelectronică a desfășurat “acțiuni ofensive” în apropierea coastelor Irlandei
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat moartea unui pilot de F-16. Deși nu se spune nimic despre aeronavă, se speculează că aceasta a fost doborâtă de forțele ruse în nordul Ucrainei
Coreea de Sud vrea să sprijine Statele Unite să contracareze China pe mare: Plan ambiţios pentru construirea a cinci distrugătoare Aegis
Toată lumea arată cu degetul către altcineva. În 2016 România semnase pentru patru corvete Sigma, care azi ar fi fost toate în Marea Neagră
Transferul submarinelor SUA în Australia ar putea fi reevaluat. Washingtonul vrea asigurări că aliații nu vor ezita să se implice într-o confruntare contra Chinei
La trei ani de la scufundarea epică a navei Moskva, rachetele Neptune dispun de îmbunătățiri semnificative. Șeful Forțelor Navale ale Ucrainei: Neptune sunt mai mult decât rachete anti-navă

Ştiri Recomandate

Sursa foto: global.espreso.tv.
EXCLUSIV
Un ministru al Apărării dintr-o țară NATO a încercat să oprească propaganda rusă. Laboratorul de fake news care a lovit Slovacia: Cum se uită istoria și se rescrie prezentul
Rusia forțează prăbușirea frontului din Donețk: O străpungere de 15 km amenință să sugrume apărarea ucraineană înainte de summitul Trump-Putin
Imagine cu caracter ilustrativ (generată de AI). Photo source: FreePik
EXCLUSIV
Orizontul negru al Ucrainei: Un dictat de la Trump și Putin?
Trump și-a setat așteptările de la întâlnirea pe care o va avea cu Putin în Alaska
Merz vrea o videconferință în care să se consulte cu Trump, Zelenski și alți lideri europeni, înainte de summitul Trump - Putin din Alaska
De ce a zburat un F-16 cu schema de camuflaj a unui Su-57 rusesc. F-ul are în „palmares” și doborârea unui MiG-23
Una caldă și una rece. Rheinmetall are probleme cu producția de muniție de 155 mm la fabrica pe care a promis-o în Ucraina
Polonia vrea să extindă „București 9”
O singură ambarcaţiune a Pazei de Coastă Filipineze a umilit Marina Chineză (FOTO/VIDEO): Două nave, dintre care un distrugător, s-au ciocnit extrem puternic
JD Vance spune că SUA doresc să „programeze” o întâlnire în trei: Trump, Putin și Zelenski
Portavionul Amiral Kuznțov nu „moare” singur. Ciudatul caz al unei nave ruse aflată în același șantier și care trebuia să devină fregată cu arme de ultimă generație
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Pacea cinică impusă Ucrainei: Sunt ucrainenii obosiți de război şi pregătiți pentru încheierea conflictului cu orice preț?
Senator american din aripa dură anti-Putin: Rusia și Ucraina ar trebui, probabil, să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la încetarea focului
Rusia utilizează acum un „mini Storm Shadow”: O nouă rachetă de croazieră, similară conceptual cu modelul ucrainean „Peklo”
Distruse de drone ieftine? Cum salvează un blindaj vechi sovietic tancurile M1A1 Abrams de miliarde de dolari
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Soarta Ucrainei, decisă la Alaska peste capul Kievului. Planul lui Trump: Pace cu teritorii cedate și o notă de plată pentru Europa
Mark Rutte, secretarul general al NATO, despre controlul Rusiei asupra teritoriului ucrainean și viitoarele negocieri de pace
Armata SUA lansează competiția pentru lasere de luptă, dar încrederea militarilor și mentenanța pe front rămân principalele provocări
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
EXCLUSIV
Războaiele Americii și adevărata natură a adversarului ei
Și dacă F-55 deja „există”? SUA visează la un F-35 cu două motoare, dar soluția e în curtea lor: Avioanele F-22 Raptor transformate în generația a 6-a
Escadrila 48 Vânătoare a României. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
România nu intră în război 2.0. Rusia trece de Armata română și „cucerește România în 3 ore”, exact cum a cucerit Ucraina în trei zile
JD Vance: Americanii au terminat cu finanţarea afacerii de război Ucraina. Dacă europenii doresc să cumpere arme americane, suntem de acord
Ce va face Polonia cu bătrânele tancuri T-72 pe care le retrage? Și care e soarta T-72 ale României, retrase de mult din Armată
Iranul amenință că va bloca coridorul dorit de SUA în Caucaz după înțelegerea dintre Armenia şi Azerbaidjan
Pace, dar cu ce garanții? Ucraina susține total poziția Europei înainte de summitul dintre SUA și Rusia privind războiul din Ucraina
Ordinul Lenin pentru fiul unui oficial al CIA, care a luptat pentru ruși și a murit în Ucraina. Gest de curtoazie diplomatică sau o tactică calculată a Rusiei?
Europa cere SUA ca orice discuție despre Ucraina să aibă loc cu ucrainenii la masă și vrea presiuni mai mari pe Rusia
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
EXCLUSIV
Experiment militar misterios al Rusiei: În premieră linia întâi ucraineană de pe frontul larg a fost lovită cu drone Shahed
Rușii intenționează blocarea sau capturarea simultană a patru grupuri de orașe din zona de război. Acțiunile pregătitoare au început în urmă cu doi ani
O nouă inovație a Ucrainei: Cum au ajuns avioanele agricole Z-137, integrate cu rachete aer-aer R-37 (Video). „Ajutor” pentru F-16 ca vânător de drone?
Decăderea aviației civile ruse după invadarea Ucrainei: Airbus A320neo și A321neo se canibalizează pentru piese în timp ce un aliat încearcă să facă trafic cu avioane din Africa
Rușii vor să impulsioneze acțiunile militare din regiunile Sumî și Harkov: La conducerea Grupării de trupe “Nord” a fost adus un nou comandant
pixel