Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
De ce cedează tehnica militară a Rusiei. Avioane prăbușite, submarine scufundate și un portavion în flăcări
Strategica
Data publicării:
Faptul că Rusia are probleme cu tehnica militară nu mai reprezintă un secret.

Aproape zilnic cedează în Rusia un echipament militar. De la avioane de luptă, bombardiere, drone, submarine sau incendiu care a devastat singurul portavion al Rusiei, aflat oricum în stare critică.

Cel mai recent incident a implicat un bombardier Tu-22M3 a cărui motor a explodat în timpul unui zbor de rutină. Piloții au reușit să aterizeze de urgență, se află în afara oricărui pericol, dar bombardierul a fost afectat. Bombardierele Tu-22M3 au fost dezvoltate în anii 1970 în timpul perioadei sovietice.

 

Alte incidente în care a fost implicată tehnica militară rusă

 

Incidentul e doar ultimul dintr-un lung șir de dezastre care afectează Armata Rusiei. Este al treilea bombardier Tu-22M3 implicat în accidente în ultimii ani. În 2017 un bombardier s-a prăbușit la decolare iar în ianuarie un alt Tu-22M3 s-a prăbușit la aterizare, atunci, din păcate, pierzându-și viața trei persoane. 

În vara acestui an paisprezece marinari şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la bordul submarinului nuclear AS-12 al armatei ruse cu baza în Marele Nord rus.

În urmă cu cinci zile un submarin rusesc aflat în docul plutitor din Sevastopol s-a scufundat. Reprezentanții ruși nu au dorit să comenteze incidentul, pe rol fiind o anchetă, iar în urmă cu o lună o dronă militară rusă s-a dezmembrat în zbor și s-a prăbușit într-un oraș din Rusia.

Un alt incident deosebit de grav s-a petrecut în urmă cu câteva zile când unicul portavion al Marinei ruse, Amiralul Kuznețov, care se află în portul Murmansk de peste doi ani pentru lucrări de reparație, a luat foc. Iar lista incidentelor în care a fost implicată tehnica militară rusă poate continua.

 

De ce cedează echipamentele Rusiei

 

Cei de la Popular Mechanics subliniază că un numitor comun al acestor incidente este vârsta înaintată a echipamentelor militare rusești. Aproape toate echipamentele implicate în accidentele menționate mai sus sunt de producție sovietică și datează de zeci de ani. 

În prezent Rusia se confruntă cu decizia de a menține în serviciu aceste echipamente în scopul de a rămâne printre cele mai importante puteri militare, deși uneori rezultatul implică tragedii.

Dar sursa citată amintește că echipamentele vechi nu sunt neapărat mai puțin fiabile. Exemplul cel mai elocvent sunt SUA, unde avioanele B-52 și KC-135 se află în serviciu de peste șase decenii, fără să fie implicate în incidente grave atât de des. Motivul îl reprezintă însă faptul că echipamentele sovietice nu au fost niciodată menite să reziste mai mult de trei decenii, Moscova plănuind în timpul Războiului Rece înlocuirea ulterioară a acestora.

Dar criza blocului comunist din anii 1980 nu a permis înlocuirea echipamentelor iar după prăbușirea Uniunii Sovietice perioada financiară critică a Rusiei a continuat, Moscova nereușit să investească corespunzător în mentenanța echipamentelor.  

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Iranul, la un pas de reluarea ambițiilor nucleare? Reconstrucția misterioasă de la complexul Taleghan-2, sub ochii Israelului și ai lumii occidentale
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin
Geopolitica europeană la răscruce | "Gata de un şoc în 3-4 ani": Avertismentul Franței despre o posibilă agresiune militară rusă
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
Efortul de război al Kremlinului începe să fie erodat de tensiuni financiare și opoziție internă
Undă verde de la deputați: Stagiul militar voluntar, pasul către întinerirea rezervei Forțelor Armate Române
Lovitură vitală în inima complexului militar rusesc: Rachetele Storm Shadow, lansate de ucraineni, au vizat Uzina Chimică din Briansk
Lovitură de precizie în Crimeea: Ucrainenii au distrus sistemul radar „Valday”, simbol al defensivei rusești anti-drone (VIDEO)
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Obuzier autopropulsat 2S1 „Hvozdika” al forțelor de ocupație ale Rusiei, prezente în Donbass.
EXCLUSIV
Davai ceas, davai Donbas: De ce vrea Rusia cu orice preț „fortăreața” ucraineană pe care nu o poate cuceri cu tancurile
Pragmatismul care doare | Mareșalul Richards: Ucraina nu poate câștiga împotriva Rusiei fără o implicare directă a forțelor NATO. Dar, asta nu se va întâmpla!
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Geopolitica unei concesii păcătoase: Propunerea lui Trump de "împărţire" a Donbasului și reconfigurarea relațiilor SUA-Ucraina
EXCLUSIV
Diplomația Tomahawk a lui Trump: Cum a forțat președintele SUA dialogul cu Vladimir Putin și ce se joacă la Budapesta
Atac cu drone ucrainene asupra unui gigant industrial rusesc: Uzina de procesare a gazelor naturale din Orenburg, lovită la 1.000 de kilometri de graniță
Rușii au stabilit un record în ceea ce privește numărul de bombe de aviație întrebuințate într-o zi: În 109 atacuri aeriene, au fost folosite 268 de bombe dirijate
Strategia Ucrainei: Cum vrea Kievul să "decolonizeze" Rusia pentru a-și asigura victoria
"Doar Trump": Alexander Stubb avertizează că pace în Ucraina depinde de presiunea exercitată de SUA. Miză, garanțiile NATO și UE oferite
Programe cheie pentru modernizarea României: Camioane Iveco, blindate Piranha 5 și Cobra II sau arme de asalt. Cum să revitalizăm inteligent industria cu bani europeni
Investiție în teroare: Rusia extinde infrastructura de la baza Engels-2, centrul atacurilor cu rachete asupra Ucrainei (FOTO)
Războiul dronelor impune schimbări majore: Armata SUA lansează TIC 2.0 pentru reconfigurarea rolul blindatelor pe câmpul de luptă
Zelenski a cerut Tomahawk la Washington. Răspunsul prudent al lui Donald Trump: „Nu ne este ușor să le dăm” (VIDEO)
Mega-fondul european pentru Ucraina: UE face pași înainte în transformarea activelor înghețate ale Rusiei și banilor din conturi private în ajutor
Mai mult decât rachete: Tomahawk-ul american ca semnal de presiune geopolitică. Miza reală a întâlnirii Trump-Putin în Ungaria
Statele europene, îndemnate să-și schimbe ,,mentalitatea pașnică'': Trei obiective cheie ale noii agresiuni rusești contra NATO
Succesul „răsunător” al Rusiei după Alaska: Noua strategie a Ucrainei de a lovi devastator rafinăriile ruse în adâncimea Federației are la bază informații furnizate de SUA
„Ultima ofensivă a Rusiei” vs. „Ani de amenințare continuă”: Contradicțiile de la Kiev privind viitorul păcii in Ucraina
Rachetele Tomahawk, dilema lui Donald Trump și pragul escaladarii: Ar putea ucrainenii să vizeze direct Moscova?
Eșecul instituțional și ecuația războiului hibrid rusesc care a vizat România. ,,Sistemul de avertizare timpurie'' nu a funcţionat
Proiectele fanion ,,Eastern Flank Watch,, și ,,Drone Defence'': Cerința României pentru o securitate europeană pragmatică
Militari ai armatei ruse dislocați să lupte în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
EXCLUSIV
Țara oamenilor obiecte, de la URSS la Federație. Cum a intrat Rusia în ultima fază a imperiului: Războiul total

Ştiri Recomandate

Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Kazahstanul se alătură istoricelor Acorduri Abrahamice privind recunoașterea Israelului. Lovitură strategică cu manta a SUA în Asia Centrală, în fața Rusiei și Chinei?
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Pregătiri pentru vizita lui Erdogan? Ministrul de Externe, Oana Țoiu, vizită în Turcia unde a fost primită la Ankara de omologul ei
Rusia acuză că soldații ei sunt uciși în Ucraina de muniția și armamentul livrat de „fratele sârb”. Rușii arată pisica vecinilor noștri
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră sa se aliniază la standardele NATO
„Țintă de mare valoare” lovită de ucraineni (FOTO/VIDEO). Cum a fost distrusă baza de drone Shahed din Donețk
„Reabilitare” pe frontul ucrainean? Ce se ascunde în spatele deciziei Marii Britanii de a trimite controversatele blindate Ajax
SUA vor stabili o prezență militară în Siria. Obiectivul e procesul de pace cu Israelul
„Pacea prin forță” a lui Mark Rutte: NATO cere industriei de apărare „supra-producție” pentru a depăși Rusia. Ce înseamnă „dividendul apărării” anunțat la București?
Mark Rutte anunță noua țintă strategică a NATO: 5% din PIB pentru Apărare. Președintele Dan: „Reînarmarea nu e o alegere, e o necesitate”
Nu mai au tehnologie: Cum a ajuns PAK DA, bombardierul rus al viitorului „victima” războiului din Ucraina. Scurgere masivă de documente
Mega-achiziție de aproiape 2 miliarde de euro: Croația își transformă armata cu tancuri Leopard și obuziere Caesar
NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Războiul din spatele liniilor frontului: Cum vânează Ucraina sistemele Iskander pe teritoriul Rusiei
Războiul hibrid al Rusiei, în faza dronelor ce perturbă aeroporturile civile din Europa
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
Statele Unite au testat racheta balistică intercontinentală Minuteman III
Alertă în intelligence în SUA: La NSA, un vid de conducere și reducerile de personal amenință operațiile militare și moralul
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
SUA readuc „Fat Albert”, cel mai cunoscut avion C-130 Hercules din lume, la Marshall Aerospace pentru o nouă cutie centrală a aripii
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
pixel