Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Decesul ultimului preşedinte al Sovietului Suprem al URSS, Anatoli Lukianov
News
Data publicării:
Ultimul preşedinte al Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, Anatoli Lukianov, adversar înverşunat al reformelor promovate de Mihail Gorbaciov, a murit la 88 de ani, au informat miercuri agenţiile ruse de presă, transmite AFP.

Anatoli Lukianov a ajuns în 1990 la preşedinţia Sovietului Suprem, organul legislativ al fostei URSS, înlocuindu-l pe Mihail Gorbaciov, ales la acea dată în noua funcţie de preşedinte al Uniunii Sovietice.

El a criticat deschis programul de reforme al lui Mihail Gorbaciov şi a fost închis după tentativa de lovitură de stat pusă la cale în august 1991 de conservatorii din rândul ierarhiei sovietice.

Anatoli Lukianov a jucat, de asemenea, un rol-cheie în revizuirea legilor țării, pe fondul reformelor politice și economice ale lui Gorbaciov, însă, în cele din urmă, a criticat politicile lui Gorbaciov și a vorbit deschis împotriva lor.

În 1993, Lukyanov a co-fondat împreună Ghenadi Zyuganovc, Partidul Comunist din Federația Rusă.

Acuzat că a susţinut puciul ratat, el a rămas în închisoare până în decembrie 1992. Ulterior, a fost deputat comunist în Duma de Stat, Camera inferioară a parlamentului rus, între 1993 şi 2003.

Născut pe 7 mai 1930 la Smolensk (vestul Rusiei), el a fost avocat de profesie şi a urcat rapid toate eşaloanele nomenclaturii sovietice.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Șeful NATO a convocat o întâlnire cu privire la încetarea focului în Ucraina
Una caldă, alta rece pentru Putin: În timp ce Rosneft va livra Indiei petrol de 13 miliarde de dolari, industria cărbunelui e în pragul falimentului
Grupul de luptă NATO de la Cincu va crește în 2025: Belgia a anunțat că trimite trupe suplimentare în România
Xi Jinping nu vrea să fie primul președinte chinez care merge în SUA pentru învestirea unui președinte american. Invitația lui Trump, declinată
Rutte cere ca țările din NATO să se trezească și să se înarmeze în fața Rusiei. „Nu suntem pregătiți pentru ce urmează în 5 ani. Pericolul se apropie cu mare viteză”
Grupul de luptă condus de Franța în România ajunge la nivel de brigadă. Belgia a reconfirmat că va disloca mai multe trupe în România
Cadru legal pentru doborârea dronelor rusești. Guvernul României a adoptat proiectul de lege pentru combaterea UAV-urilor
Donald Trump nu l-a invitat pe Vladimir Putin la ceremonia de învestire
Predoiu, mesaj după votul pe Schengen din Consiliul JAI: Europa are un viitor. Solidaritatea europeană există
Schengen total. Consiliul JAI a aprobat aderarea deplină a României şi Bulgariei, de la 1 ianuarie 2025
OMV a reziliat contractul cu Gazprom pentru furnizarea de gaze naturale. Compania austriacă asigură că are surse alternative de gaz
Rusia ar putea lansa o altă rachetă Oreșnik asupra Ucrainei, avertizează SUA
Guvernul ceh va majora salariile militarilor, polițiștilor și pompierilor
Liderul Suprem al Iranului: Răsturnarea lui Assad a fost plănuită de SUA și Israel, dar și de un stat vecin
Fiți gata să-l răsturnați pe Lukașenko, îndeamnă șefa opoziției din exil
Ministrul Tîlvăr a vizitat scutul de la Deveselu: Sistemul american Aegis Ashore din România, printre cele mai importante pentru apărarea Europei
„E incorect ca Ucraina să lupte cu o singură mână” iar aliații pregătesc noi brigăzi ucrainene. O concluzie la cald: SUA nu abandonează Europa în fața Rusiei
Pace pe modelul „coreean”? Franța și Polonia vor să dea șah Rusiei: 40.000 de militari ca forță de menținere a păcii în Ucraina, o garanție că Rusia nu mai atacă
Rusia transferă focoase nucleare în coasta Aliaților în timp ce Lukașenko se umflă în pene amenințând Europa și pe „dușmanii lui”
Taiwanul trage un semnal de alarmă: China a desfășurat în regiune cea mai mare flotă din ultimii 30 de ani
Bogdan Rodeanu: În România s-a dat copy paste scenariului din R. Moldova. Tripla Matrioșkă rusească
„Prețul pentru prostia lui Putin”. SUA anunță că Rusia a pierdut cel puțin 700.000 de soldați și a irosit peste 200 de miliarde de dolari în război
Regimul Bashar al-Assad s-a prăbușit în Siria. Președintele a fugit din Damasc, după ce a fost la putere aproape 25 de ani
Rebelii sirieni au luat cu asalt Damascul, susținând că regimul lui Assad a luat sfârșit (Foto/Video): Pentru Orientul Mijlociu, acesta este un moment monumental și o schimbare geopolitică majoră
Aliații României salută anularea alegerilor. Ucraina denunță intervenția „agresivă și fără scrupule” a Rusiei, Franța oferă sprijin pentru a gestiona atacul hibrid asupra țării noastre
Ministrul Angel Tîlvăr: Nu s-a luat în calcul revenirea la armata obligatorie. România nu va trimite efective în Ucraina
Rebelii sirieni au capturat sisteme rusești moderne și avioane de antrenament
Doi lideri ai opoziției pro-europene au fost arestați în Georgia fiind acuzați de legături cu protestele pentru Europa
Iranul e și mai aproape de arma nucleară. Teheranul a crescut drastic la 60% cantitatea de uraniu îmbogățit, apropiindu-se de pragul necesar de 90%

Ştiri Recomandate

Situația se complică în Marea Roșie. Egiptul ia în calcul o intervenție militară împotriva rebelilor Houthi
Noul ”hibrid” al ucrainenilor: Mai multe blindate ”FrankensTank” au fost asamblate folosind componente de T-90M și T-80 rusești
SUA reface stocurile militare ale Israelului și vrea să vândă rachete și bombe aeriene de 8 miliarde de dolari. Biden și Trump au aceeași abordare
Tancurile germane, „coșmarul” Rusiei, în versiunea modernă Leopard 2A8, din nou în coasta imperiului. Pentru prima dată după 1991 o fostă republică sovietică cumpără tancuri
Ucraina pregătește ”Trîmbița”. Cea mai ieftină muniție cu rază lungă de acțiune din lume va putea lovi Moscova
Armata României va primi cea mai nouă versiune de PATRIOT. Raytheon începe producția pentru sistemele care vor fi trimise României
Situație îngrijorătoare la Brigada 155. Unitatea ucraineană instruită în străinătate se confruntă cu probleme majore, inclusiv numeroase cazuri de dezertare
„Nu este binevenit”: Varșovia nu l-a invitat pe ambasadorul Ungariei la începutul președinției poloneze a UE
Marina și Aviația SUA au lovit mai multe ținte Houthi în Yemen
Ce înseamnă oprirea gazelor rusești către Europa: Minus 6 miliarde de dolari pentru bugetul Rusiei, dar nici Ucraina nu mai primește taxe de tranzit
SUA lansează un proiect ambițios numit „Teoria minții”. Cu ajutorul AI vor fi prezise următoarele mișcări ale celor ce sunt o amenințare pentru America
Continuă haosul în Coreea de Sud: Poliția nu a putut să-l aresteze pe președintele Yoon, după confruntări cu soldați plasați drept gărzi de corp
Avertisment pentru europeni: Cu industria militară turată la maxim, Kremlinul va profita de pace pentru a-și construi un stoc uriaș de rachete
Ucraina a lansat o lovitură de înaltă precizie asupra postului de comandă al rușilor din regiunea Kursk
Europa dă credit Eurofighter, coloana vertebrală a superiorității aeriene europene. Două state mizează din nou pe Eurofighter Typhoon
Finlandezii au arătat cum trebuie să lupți împotriva sabotajului: În maxim o oră, petrolierul secționa gazoductul Balticconnector și un alt cablu electric Estlink
Assad nu e în siguranță nici în Rusia sub „protecția” lui Putin. The Sun: Bashar al-Assad ar fi fost otrăvit, dar acum starea sa e stabilă
De ce schimbă americanii scaunele de catapultare ale avioanelor F-16. Decizia ar putea viza și F-22, dar și bombardierele B-1
Luptă grea pentru Pokrovsk. Rușii încearcă să înconjoare localitatea, înaintând prin așezările învecinate
Burduja demontează un fake news: Avem suficient gaz. Prioritatea zero este România, apoi Moldova. Sunt discuții pentru a ajuta și Ucraina cu tranzit
O idee curajoasă pentru contracararea șantajului rus: Moldova să ceară despăgubiri. Cu o parte din teritoriu ocupat din 1991, Rusia e cea care datorează zeci de miliarde
Italia face eforturi pentru a bloca influența în creștere a Rusiei în Libia
Lukașenko vrea zece sisteme rusești de rachete balistice Oreșnik pe teritoriul Belarusului, dar „dacă rușii vor mai multe, vor fi mai multe”
Atacatorii au servit la aceeași bază militară. Masacrul din New Orleans și explozia camionetei Tesla Cybertruck ar putea fi legate
Rusia bate la ușă, iar industria germană de apărare avertizează: ”Ar trebui să mergem spre 3-3,5% din PIB”
E ceva în neregulă cu avioanele rusești Su-35? Aliații Rusiei ocolesc Su-35 și încep discuțiile pentru avioane JF-17
Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? Pastila amară pentru nostalgici: Documentele declasificate ale SUA dezvăluie o Românie a anilor 80, aflată în genunchi
Hondurasul amenință că va închide bazele americane de pe teritoriul său dacă Trump îi expulzează cetăţenii
Turcia și Qatar se întrec pentru a culege beneficiile răsturnării lui Assad
”E mai puternic decât HIMARS”. Serbia se înarmează masiv, dar nu din Rusia sau SUA: Lansatoare PULS și drone Hermes 900 din Israel, un partener tot mai important al Belgradului
Președintele Taiwanului promite că va crește bugetul de apărare al insulei / Xi Jinping: Nimeni nu poate opri „reunificarea” Chinei cu Taiwanul
Transnistria a rămas fără gaze. ”TiraspolTransgaz” sistează furnizarea de apă caldă și căldură către populație
pixel