Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Declaraţii ale ministrului de externe turc într-o vizită în Grecia provoacă proteste energice la Atena
News
Data publicării:
Ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu a început duminică o călătorie în Grecia pentru a vizita minoritatea musulmană din Tracia, unde a făcut declaraţii care au provocat imediat critici la Atena, relatează AFP.
Mevlut Cavusoglu, ministrul de Externe al Turciei. Sursă foto: Mevlut Cavusoglu Facebook
Mevlut Cavusoglu, ministrul de Externe al Turciei. Sursă foto: Mevlut Cavusoglu Facebook

Cavusoglu a vizitat o şcoală, un sat şi consulatul turc, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii musulmane. ''Am subliniat că vom susţine hotărât minoritatea turcă în lupta ei pentru drepturile sale şi am subliniat încă o dată sprijinul nostru ferm'', a scris el apoi pe Twitter, transmite Agerpres.

Însă Atena descrie această minoritate ca fiind alcătuită din musulmani multi-etnici, iar faptul că ministrul Cavusoglu i-a considerat a fi ''turci'' a stârnit un răspuns energic din partea Ministerului de Externe grec.



''Minoritatea musulmană din Tracia numără circa 120.000 de locuitori greci (...) Tentativele constante ale Turciei de a deforma această realitate, precum şi alegaţiile privind neprotejarea drepturilor acestor cetăţeni, sau de discriminare, sunt fără fundament şi le respingem în integralitatea lor'', a indicat MAE grec.

Musulmanii din Tracia au obţinut statutul de minoritate în Grecia după tratatul de la Lausanne din 1923, care a pus capăt unui război între Turcia şi Grecia. Dar Turcia acuză adesea Grecia că nu protejează corect drepturile acestei minorităţi, mulţi dintre membrii ei fiind de origine turcă sau turcofoni.

Cavusoglu a deschis acest subiect şi în aprilie la o conferinţă de presă comună cu omologul său grec Nikos Dendias, unde cei doi s-au contrat în faţa presei, afişându-şi divergenţele pe diverse teme. ''Voi nu permiteţi minorităţii turce să îşi spună turcă. Voi le ziceţi musulmani. Dacă ei îşi spun turci, atunci înseamnă că sunt turci, trebuie s-o recunoaşteţi'', a afirmat atunci ministrul turc, în timp ce omologul său grec i-a transmis profunda nemulţumire a Atenei pentru transformarea catedralei Sfânta Sofia în moschee.

Ministrul turc se va întâlni luni din nou la Atena cu Nikos Dendias şi de asemenea cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, într-un efort de a menţine deschis dialogul dintre cele două ţări care au tradiţional relaţii tensionate, acestea deteriorându-se şi mai mult în urma disputelor generate de forajele pentru gaze efectuate de Turcia în apele greceşti din estul Mediteranei sau de afluxul de migranţi veniţi dinspre teritoriul turc.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Germania, la răscruce. Merz confirmă discuțiile cu Franța privind o „umbrelă nucleară europeană”, dar precizează că e vorba despre o perspectivă îndepărtată
Reconcilierea turco-kurdă, faza a doua: PKK depune armele
Trump nu exclude posibilitate ca Musk să fie deportat și îl amenință direct pe miliardar: Am putea pune DOGE pe Elon
Un Su-34 în minus. Bombardierul rusesc s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament, în regiunea Nijni Novgorod
Continuă tensiunile diplomatice dintre Moscova și Baku. Ultimul episod: Azerii reținuți în Rusia au murit torturați
Polonia își crește de cinci ori producția de muniții: Compania autohtonă PGZ, contract pentru obuze de 155 și 120 mm
Chinezii se laudă cu o nouă bombă, despre care se presupune că poate provoca pene de curent după impact
Gulag 2.0. Manifestație de solidaritate cu victimele torturii rusești, organizată de comunitatea ucraineană din București
Iranienii se întorc la Fordow, arată imaginile din satelit
Ședință CSAT. Pacea în Ucraina trebuie să excludă ferm încercările Rusiei de redivizare a Europei în sfere de influență
UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei cu șase luni
Trump spune că nu va tolera continuarea procesului pentru corupție împotriva lui Benjamin Netanyahu, premierul Israelului
Radiocomunicații sigure de ultimă generație în NATO: Doi giganți din industrie au înființat un joint venture în domeniul comunicațiilor securizate
Continuă seria neagră pentru ruși: Patru Su-34 au fost lovite de drone ucrainene cu rază lungă de acțiune
Radio Erevan, varianta ungară: ”Spionul ucrainean” expulzat luna trecută era, de fapt, agent rus
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Danezii organizează ample exerciții militare în Groenlanda
Rusia, dezlănțuită în rele: După carnagiul de acum trei zile, rachetele balistice lovesc din nou Dnipro, ucigând patru persoane
Ministrul de Externe al Chinei va efectua o vizită diplomatică oficială în Europa
Nicușor Dan, după Consiliul European: A fost reiterat sprijinul european pentru aderarea Ucrainei iar R. Moldova a intrat pe agendă la propunerea României
Vasile Dîncu a fost ales vicepreședinte AP NATO. Producția de armament, industria din România și prioritizarea Mării Negre ca dosar european, obiective anunțate
Cortina de Fier explozivă: Cine sunt cele cinci state aliate care ar putea „planta” o pădure de mine antipersonal la granița cu Rusia
SUA schimbă prioritățile: Dronele sunt favorizate, iar achiziția de F-35 scade la 47 de avioane în noul buget pentru apărare pentru 2026
Loviturile SUA asupra Iranului, mesaj greșit pentru Kim: Coreea de Nord ar putea grăbi programul nuclear
Nicușor Dan a trasat obiectivele României la Consiliul European: R. Moldova, Marea Neagră și Ucraina
Polonia vrea o demonstrație de forță militară în fața Rusiei. România, invitată și ea să participe la manevrele care sunt un răspuns la mișcările militare ruse
Rusia s-a răzgândit și nu mai vrea Ucraina nici în UE. Medvedev, ziua și derapajul: UE se va militariza, urăște Rusia și vrea să se răzbune pe noi
Nicușor Dan a avut o discuție cu Recep Tayyip Erdogan la Haga. Situația din Marea Neagră, subiect principal pe agenda bilaterală
DefenseRomania susține evenimentul „Întoarce-te viu” organizat de comunitatea ucraineană din București cu ocazia Zilei Internaționale a Victimelor Torturii
Roberto Musneci, Ambasadorul Ordinului Suveran de Malta a celebrat istoria milenară a Ordinului și a salutat relațiile speciale cu România

Ştiri Recomandate

De frica dronelor, Ministerul rus al Apărării a anulat în mod discret expoziția militară “Armata-2025”
Militarii români se pregătesc pentru obuzierele K9: Exerciții de manevră și cu foc real, în Coreea de Sud
Nicuşor Dan, discuții în Germania privind cooperarea în domeniul industriei de apărare / Plan de acţiune pentru intensificarea parteneriatului româno-german, semnat la Berlin
Sancțiuni și mai dure pentru Rusia: UE umblă inclusiv la „plafonul de preț” pentru petrolul rusesc. Kremlinul amenință
România își conturează strategia privind utilizarea dronelor pe Flancul Estic al NATO, mizând pe experiența de război a Ucrainei și pe tehnologia americană
Acțiunile cibernetice ostile ale Rusiei, în vizorul NATO și UE. Ministrul român de externe: Pentru Rusia, prosperitatea și securitatea Europei nu reprezintă o veste bună
Mentenanța flotei românești de C-130 Hercules se va face la ROMAERO. Parteneriat semnat cu Marshall
Industria rusă de apărare ,,s-a conectat'' la Belarus: O rețea de întreprinderi de stat a devenit un furnizor esențial pentru producția de rachete de precizie
Relațiile dintre Budapesta și Kiev, în picaj: Orban semnalează o serie de abuzuri asupra ungurilor din Transcarpatia
Livrarea sistemelor Patriot către Ucraina este tot mai aproape să devină o certitudine: Pregătirile sunt în plină desfășurare, cooperăm foarte strâns cu Germania
Pentru a slăbi capacitatea Forțelor Aeriene ale Ucrainei de a folosi avioanele F-16 și MiG-29, trupele ruse au lovit sistematic principalele aerodromuri ucrainene
Răspunsul Europei la UAV-ul rusesc Lancet: Se pregăteşte producţia record a 2.500 de drone HX-2 pe lună pentru a sprijini Ucraina
Statele Unite prioritizează avionul F-47 al U.S. Air Force în detrimentul viitorului ,,vânător'' al U.S. Navy, stârnind o dispută bugetară
Anatol Șalaru
EXCLUSIV
Războiul convenţional este la ușă. Cel hibrid prin care s-a încercat paralizarea României, în plină desfăsurare | Anatol Șalaru, la Obiectiv EuroAtlantic
România primește mai mulți bani de la UE în bugetul multianual 2028-2034
Ce reprezintă strategia „Linia de Descurajare a Flancului Estic”? În cazul unui conflict cu Rusia, NATO are un plan pentru „neutralizarea” rapidă a Kaliningradului
Apărarea aeriană a Israelului, pusă la încercare: În 12 zile de conflict, rata de succes a iranienilor a crescut de la 8% la 37%
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
Cât costă programul Mistral 3 al României. MApN vrea să cumpere peste 200 de sisteme antiaeriene MANPAD
SUA accelerează. Americanii dau asigurări că acționează foarte rapid pentru a furniza arme Ucrainei ca parte a planului lui Trump
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
Profitați de șansa oferită de Trump și faceți un plan al victoriei: Europa trebuie să fie mai unită
Ucraina a spart sistemul unui furnizor rus de drone și a distrus datele
Coaliția „Muniție pentru Ucraina” condusă de Cehia e cu motoarele turate la maximum: Număr major de proiectile livrate, inclusiv de 155 mm
Turcia e gata să sară în ajutorul Siriei după atacurile Israelului. Ankara, pregătită să consolideze antiaeriana siriană
Antidotul împotriva dronelor Shahed: Un startup francez a prezentat drona-interceptoare Gobi, ca alternativă la sisteme de apărare antiaeriană portabile
GCAP versus FCAS: Diviziunea Europei în fața unei noi aeronave de luptă „globală”
Vârful ierarhiei militare americane trage un semnal de alarmă: Scutul antirachetă de care dispune SUA este periculos de suprasolicitat
Parteneriat pentru siguranța energetică a României: DNSC și ENEVO Group își unesc forțele în lupta împotriva atacurilor cibernetice
Planul lui Ionuț Moșteanu pentru Armata României: Lege nouă pentru voluntari și achiziții militare de la F-35 la drone navale
Armata SUA şi-a testat noul sistem de rachete terestre Typhon în Pacific, trimițând un mesaj clar Chinei
Parisul joacă dur în proiectele europene: Franța ar putea abandona programul Eurodrone
China, semnal psihologic către Occident: Primele imagini cu „Monstrul Mării Bohai”, ekranoplanul său experimental
pixel