Demitere la Departamentul pentru Armamente. Gabriel Leş, anunţ oficial
Ministrul Apărării, Gabriel Leș, l-a eliberat din funcție pe Andrei Ignat, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, după ce analiza privind înzestrarea a arătat „necesitatea relansării și reenergizării” managementului. Propunerea lui Leș a primit avizul premierului Viorica Dăncilă.
„Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș a dispus demararea, în perioada curentă, a unui amplu proces de evaluare a activității diferitelor structuri ale MApN, ce vizează eficientizarea activității instituției. Rezultatele preliminare au subliniat necesitatea relansării și reenergizării activității manageriale a departamentului responsabil de activitatea de înzestrare. În acest context, ministrul apărării naționale a decis ca oportună eliberarea din funcție a domnului Andrei Igant, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, propunere ce a primit avizul premierului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.
Potrivit sursei citate, decizia politică de asigurare a nivelului de două procente din PIB pentru bugetul Apărării trebuie să fie transpusă, în opinia ministrului Gabriel Leș, într-o „manieră dinamică la nivelul structurii ce gestionează programele majore de înzestrare ale Armatei României”.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News