Demonstraţie de forţă a Statelor Unite. US Navy a trimis două portavioane americane în Marea Chinei de Sud
Două portavioane au efectuat exerciţii în Marea Chinei de Sud, a indicat sâmbătă un purtător de cuvânt al marinei americane, după ce Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea în cursul săptămânii faţă de manevre militare chineze în jurul unui arhipelag a cărui suveranitate şi-o dispută Beijingul, Vietnamul şi Taiwanul, potrivit AFP.
USS Nimitz şi USS Ronald Reagan au desfăşurat manevre comune în această zonă pentru a apăra principiul unei zone indo-pacifice "libere şi deschise", a declarat un purtător de cuvânt.
"Aceste eforturi sunt conforme angajamentelor asumate de SUA de a apăra dreptul oricărei naţiuni la libera circulaţie aeriană, navală şi de a manevra peste tot unde legislaţia internaţională o permite", a adăugat el.
Aceste manevre intervin după ce Pentagonul s-a declarat "preocupat" joi de exerciţii militare chineze efectuate în jurul arhipelagului Paracel, controlat de Beijing în Marea Chinei de Sud, dar revendicat de asemenea de Vietnam şi Taiwan. SUA au apreciat că aceste manevre chineze "vor destabiliza şi mai mult" această zonă maritimă sensibilă.
Insulele Paracel sunt controlate de Beijing după un scurt conflict naval cu marina sud-vietnameză în 1974.
Ministerul chinez de Externe a replicat vineri că manevrelor Chinei nu li se poate aduce "niciun reproş", având loc în jurul unui arhipelag care se află "sub suveranitatea Chinei".
Washingtonul îşi trimite cu regularitate nave de război în operaţiuni denumite "Libertatea navigaţiei" în Marea Chinei de Sud.
Avioane de vânătoare şi avioane de război electronic au decolat zi şi noapte de pe cele două portavioane americane în Marea Chinei de Sud pentru a simula atacuri susţinute asupra unor baze inamice, potrivit agenţiilor de presă internaţionale.
În tot acest weekend, USS Ronald Reagan şi USS Nimitz au efectuat sute de lansări de avioane, avioane de supraveghere şi elicoptere în unul dintre cele mai mari exerciţii militare în ultimii ani în Marea Chinei de Sud.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News