Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Deputat german, acuzat că ar fi agent al Rusiei
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
Markus Frohnmaier, deputat al partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AFD), ar putea să fie 'în totalitate controlat' de Rusia şi ar acţiona în favoarea intereselor ruseşti, declară vineri BBC, după o anchetă efectuată împreună cu două mass-media germane - publicaţia Der Spiegel şi postul public de televiziune ZDF -, precum şi cu ziarul italian La Republicca.

În ancheta lor cu privire la Markus Frohnmaier (28 de ani), deputat de Bade-Wurtemberg din septembrie 2017 în Bundestag (camera inferioară), aceste media europene se sprijină pe documente ruseşti, relatează publicaţia franceză Le Parisien.

Unul dintre aceste documente a fost furnizat de organizaţia rusă 'Dossier Center', fondată de fostul oligarh Mihail Hodorkovski, pentru a demonstra interferenţele ruse în străinătate. El detaliază presupusele încercări ale Moscovei de a influenţa factorii de decizie din întreaga Uniune Europeană pe subiecte cum ar fi Crimeea sau Ucraina.

Acest document este completat de un e-mail ataşat, intitulat 'Alegeri în Bundestag', în care este menţionat numele Markus Frohnmaier, ale cărui 'şanse să fie ales în Bundestag sunt mari' şi a cărui campanie trebuie să fie 'sprijinită'. 'În consecinţă, vom avea propriul parlamentar în Bundestag', se spune în e-mail.

Un fost ofiţer rus de contrainformaţii, Petr Premiak, fost deputat în Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) a recunoscut că este autorul acestui e-mail şi nu al întregului document. Destinatarul acestuia era Serghei Sokolov, un înalt funcţionar al administraţiei lui Vladimir Putin.

 

Deputatul german neagă că ar fi agent al Rusiei

 

Cu toate acestea, potrivit BBC, nimic nu indică faptul că Rusia ar fi oferit 'sprijin material' campaniei lui Markus Frohnmaier. Un alt document, datând din aprilie 2017 şi intitulat 'Campania electorală Frohnmaier/plan de acţiune (draft)', evocă 'în plus faţă de sprijinul material' şi 'un sprijin mediatic'.

Deputatul german a declarat pentru BBC că nu are cunoştinţă de aceste documente. 'Clientul nostru subliniază că nu a fost niciodată sub controlul unei terţe părţi. Clientul nostru nu a solicitat sau a primit asistenţă financiară directă (...) sau prin terţi', au reacţionat avocaţii acestuia într-o declaraţie.

Totuşi, Frohnmaier se pronunţă cu regularitate împotriva sancţiunilor UE faţă de Moscova şi s-a deplasat în Crimeea, teritoriu ucrainean anexat de Rusia în 2014, precum şi în partea de est a Ucrainei, controlată de separatişti proruşi.

La fel ca Adunarea Naţională (RN, fostul Front Naţional) în Franţa, numeroase formaţiuni de extremă dreapta europene au legături politice şi financiare dovedite cu Moscova şi pledează pentru o apropiere de liderul rus Vladimir Putin, notează Le Parisien.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bundeswehr este vizat de serviciile secrete rusești. Ce ar vrea să știe Kremlinul
O unitate notorie a agenției ruse de informații militare (GRU) desfășoară atacuri cibernetice împotriva țărilor occidentale
Ce s-a ales de Wagner Group la un an de la moartea lui Evgheni Prigojin? Foștii mercenari fac acum parte din Rosgvardiya și din forțele cecene Akhmat
"Spionaj deosebit de intim", când agenții ruși își mint proprii copii. Detalii despre familia care a fost repatriată în Rusia după schimbul de prizonieri cu SUA
Forțele pentru Operaţii Speciale ale Ucrainei, atac asupra forţelor ruse aflate la gura de vărsare a fluviului Nipru (Foto/Video)
Serviciile speciale ucrainene plănuiau asasinarea președintelui Putin și ministrului rus al apărării. Planurile au fost dejucate după o convorbire telefonică între miniștrii apărării din Rusia și SUA
”Patria nu te-a uitat”, consemnul Kremlinului pentru toți spionii ruși din Vest. Schimbul de condamnați va amplifica acțiunile de spionaj ale Moscovei?
Discuțiile privind schimbul istoric de prizonieri între Occident și Rusia au durat peste 2 ani: Care a fost cel mai important deţinut pentru Moscova?
Parlamentul R. Moldova, penetrat de ruși? SIS efectuează o investigație privind un caz de spionaj rusesc în forul suprem al Moldovei
O unitate specială a agenției ruse GRU recrutează sabotori în Europa prin intermediul Telegram și TikTok
Serviciile franceze de informații au arestat un rus, bănuit că pregătea acte de „destabilizare” în timpul Jocurilor Olimpice, în colaborare cu o ”putere străină”
Expulzarea diplomatului român din Rusia arată că România respinge tentaculele ruse. Spionajul rus, o caracatiță ce se întinde în Europa
SBU a dejucat o tentativă de lovitură de stat în Ucraina. Un grup subversiv planifica preluarea Radei și schimbarea guvernului
ICEYE face diferența: Spionajul militar ucrainean dezvăluie cât de importată a devenit utilizarea în scopuri strategice a imaginilor obţinute din satelit
Fostul șef al Armatei R. Moldova le oferea rușilor inclusiv detalii ale rutei România - Ucraina. Cât de gravă e situația? „Dacă Rusia trece Nistrul, Moldova devine garnizoană rusă”
Investigaţie media: Fostul șef al Marelui Stat Major al Republicii Moldova a lucrat pentru Rusia. România, menţionată ca poartă de intrare a echipamentelor militare destinate Ucrainei
Hibrid, război hibrid. Rusia vrea să sperie Europa prin zeci de operații speciale de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare sau spionaj
Un sirian a aruncat cu cocktail Molotov în Ambasada Israelului din România. Brigada antitero a SRI a intervenit într-o fracțiune de secundă
Între epoca de după Războiul Rece și o eră nouă și incertă: CIA vede în războiul din Ucraina o oportunitate uriașă pentru a recruta spioni ruși
Contraspionajul britanic MI5 își schimbă centrul de greutate al activităților principale: Accentul va fi mutat de la teroriștii internaționali către spionii din Rusia și China
După spionaj, Rusia trece la următorul nivel: Serviciile ruse de informații și-au intensificat campania de sabotaj în Europa
O rețea coordonată de FSB-ul rusesc, destructurată de Serviciul ucrainean de Securitate. Președintele Ucrainei urma să fie asasinat într-un atac cu rachete antitanc
Înalt oficial american: Războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, puțin probabil să se încheie în viitorul apropiat
Serviciile secrete britanice indică numele unor înalți oficiali ruși care ar putea fi afectați de arestarea adjunctului ministrului rus al apărării
Cel puțin o treime dintre diplomații ruși din Elveția sunt spioni: Geneva a devenit un adevărat avanpost al spionajului rus
Serviciile de informații din NATO sunt cu ochii pe Serbia pe fondul escaladării tensiunilor cu Kosovo dar și din cauza exercițiului ”Vârtejul 2024”
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
Spioni ruși la sediul NATO, atacuri asupra rețelelor de transport din UE, noi detalii despre rețeaua de spionaj din Austria

Ştiri Recomandate

De frica dronelor, Ministerul rus al Apărării a anulat în mod discret expoziția militară “Armata-2025”
Militarii români se pregătesc pentru obuzierele K9: Exerciții de manevră și cu foc real, în Coreea de Sud
Nicuşor Dan, discuții în Germania privind cooperarea în domeniul industriei de apărare / Plan de acţiune pentru intensificarea parteneriatului româno-german, semnat la Berlin
Sancțiuni și mai dure pentru Rusia: UE umblă inclusiv la „plafonul de preț” pentru petrolul rusesc. Kremlinul amenință
România își conturează strategia privind utilizarea dronelor pe Flancul Estic al NATO, mizând pe experiența de război a Ucrainei și pe tehnologia americană
Acțiunile cibernetice ostile ale Rusiei, în vizorul NATO și UE. Ministrul român de externe: Pentru Rusia, prosperitatea și securitatea Europei nu reprezintă o veste bună
Mentenanța flotei românești de C-130 Hercules se va face la ROMAERO. Parteneriat semnat cu Marshall
Industria rusă de apărare ,,s-a conectat'' la Belarus: O rețea de întreprinderi de stat a devenit un furnizor esențial pentru producția de rachete de precizie
Relațiile dintre Budapesta și Kiev, în picaj: Orban semnalează o serie de abuzuri asupra ungurilor din Transcarpatia
Livrarea sistemelor Patriot către Ucraina este tot mai aproape să devină o certitudine: Pregătirile sunt în plină desfășurare, cooperăm foarte strâns cu Germania
Pentru a slăbi capacitatea Forțelor Aeriene ale Ucrainei de a folosi avioanele F-16 și MiG-29, trupele ruse au lovit sistematic principalele aerodromuri ucrainene
Răspunsul Europei la UAV-ul rusesc Lancet: Se pregăteşte producţia record a 2.500 de drone HX-2 pe lună pentru a sprijini Ucraina
Statele Unite prioritizează avionul F-47 al U.S. Air Force în detrimentul viitorului ,,vânător'' al U.S. Navy, stârnind o dispută bugetară
Anatol Șalaru
EXCLUSIV
Războiul convenţional este la ușă. Cel hibrid prin care s-a încercat paralizarea României, în plină desfăsurare | Anatol Șalaru, la Obiectiv EuroAtlantic
România primește mai mulți bani de la UE în bugetul multianual 2028-2034
Ce reprezintă strategia „Linia de Descurajare a Flancului Estic”? În cazul unui conflict cu Rusia, NATO are un plan pentru „neutralizarea” rapidă a Kaliningradului
Apărarea aeriană a Israelului, pusă la încercare: În 12 zile de conflict, rata de succes a iranienilor a crescut de la 8% la 37%
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
Cât costă programul Mistral 3 al României. MApN vrea să cumpere peste 200 de sisteme antiaeriene MANPAD
SUA accelerează. Americanii dau asigurări că acționează foarte rapid pentru a furniza arme Ucrainei ca parte a planului lui Trump
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
Profitați de șansa oferită de Trump și faceți un plan al victoriei: Europa trebuie să fie mai unită
Ucraina a spart sistemul unui furnizor rus de drone și a distrus datele
Coaliția „Muniție pentru Ucraina” condusă de Cehia e cu motoarele turate la maximum: Număr major de proiectile livrate, inclusiv de 155 mm
Turcia e gata să sară în ajutorul Siriei după atacurile Israelului. Ankara, pregătită să consolideze antiaeriana siriană
Antidotul împotriva dronelor Shahed: Un startup francez a prezentat drona-interceptoare Gobi, ca alternativă la sisteme de apărare antiaeriană portabile
GCAP versus FCAS: Diviziunea Europei în fața unei noi aeronave de luptă „globală”
Vârful ierarhiei militare americane trage un semnal de alarmă: Scutul antirachetă de care dispune SUA este periculos de suprasolicitat
Parteneriat pentru siguranța energetică a României: DNSC și ENEVO Group își unesc forțele în lupta împotriva atacurilor cibernetice
Planul lui Ionuț Moșteanu pentru Armata României: Lege nouă pentru voluntari și achiziții militare de la F-35 la drone navale
Armata SUA şi-a testat noul sistem de rachete terestre Typhon în Pacific, trimițând un mesaj clar Chinei
Parisul joacă dur în proiectele europene: Franța ar putea abandona programul Eurodrone
China, semnal psihologic către Occident: Primele imagini cu „Monstrul Mării Bohai”, ekranoplanul său experimental
pixel