Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Destabilizarea R. Moldova: Transnistria se pregătește să ceară alipirea la Rusia în această lună
News
Data actualizării:
Data publicării:
La congresul așa zișilor deputați de toate nivelurile din Transnistria, care va avea loc pe 28 februarie, ar urma să fie adoptată o solicitare către Moscova privind alipirea regiunii separatiste la Federația Rusă. 
Foto: ISW via iNews
Foto: ISW via iNews

Declarația a fost făcută de opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba, citat de INFOTAG, potrivit portalului Deschide.md.

Astfel, Ciorba a atras atenția la faptul că adunarea va avea loc cu o zi înainte de adresarea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, către Adunarea Federală. Opozantul transnistrean nu exclude că această directivă de a organiza congresul vine chiar de la Moscova.

Ciorba presupune că în cadrul forumului așa zișilor deputați de toate nivelele din Transnistria ar urma să fie lansată o solicitare din partea locuitorilor din stânga Nistrului de alipire a regiunii la Federația Rusă, iar a doua zi, pe 29 februarie, Putin va anunța acest lucru Adunării Federale, care va lua decizia să dea curs cererii.

Opozantul consideră că adunarea de la Tiraspol și protestul organizat recent acolo împotriva așa ziselor presiuni economice ale R. Moldova au drept scop să arate că locuitorii din Transnistria sunt împotriva Chișinăului.

Citește și: Anul 2024 va fi unul complicat pentru R. Moldova. Kremlinul pare hotărât să nu-i lase pe vecinii de peste Prut să-i scape printre degete

"De aici vine și declarația recentă a ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, precum că Moscova nu va lăsa la greu cetățenii săi din Transnistria" a mai declarat Ciorba.

El a îndemnat așa zișii deputați ai regiunii să nu permită să fie luată această decizie, care îi va da lui Putin "pretext juridic pentru a aplica o lovitură pe teritoriul R. Moldova, inclusiv Transnistriei, sub orice pretext".

"Doamna președinte Sandu, anturajul dumneavoastră v-a speriat constant cu faptul că Rusia va lovit teritoriul R. Moldova. Dar dumneavoastră nu ați luat în calcul faptul că psihologia actualei conduceri a Rusiei, în special a lui Putin, este foarte asemănătoare cu cea a lui Hitler de la sfârșitul anilor 30 ai secolului XX. Tentativele de a împăca indivizi asemeni lui Putin duc la un singur lucru, creșterea apetitului agresorului" a conchis Ciorba.

Luni, liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vladimir Krasnoselski, a anunțat convocarea așa-zișilor deputați de toate nivelele în legătură cu pretinsele presiuni economice din partea Chișinăului.

Deschide și: Krasnoselski convoacă așa-zișii deputați transnistreni de toate nivelele în legătură cu pretinsele presiuni economice din partea Chișinăului  


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc

Ştiri Recomandate

Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Germania nu are timp de pierdut și anunță dezvoltarea unui tanc nou „intermediar” pentru a completa flota de Leopard. Proiectul Eurotank e de azi un vis și mai îndepărtat
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încep să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
Nicușor Dan spune că modelul finlandez e o posibilă cale de urmat și pentru Romarm
Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scanat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
„Grădina zoologică” a sistemelor robotizate de pe front. De ce diversitatea dronelor a devenit o capcană strategică pentru Ucraina
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
pixel