DGIA, în mijlocul unui scandal de corupție. Generalul Cristian Gherghe a fost arestat, acuzat de delapidarea fondurilor
Fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării Iulian Cristian Gherghe a fost arestat. Procurorii îi aduc acuze de corupție.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Cristian Gherghe este acuzat de deplapidare, fals, fals intelectual și uz de fals. Generalul român e acuzat că a sustras 180.000 de dolari din banii DGIA.
De precizat că pe data de 26 februarie, deci în urmă cu exact o lună, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a general-maior - cu două stele Gherghe Iulian-Cristian din Ministerul Apărării Naţionale.
Potrivit Parchetului General: „La data de 26.03.2021 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus măsura preventivă a reţinerii, pentru o durată de 24 de ore, faţă de inculpatul G.I.C. (Iulian Cristian Gherghe – n.r) fost director adjunct al DGIA, în dosarul nr. 11/P/2021, în care acesta este cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals”.
„La data de 27.03.2021 judecătorul militar de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii Militare de Apel a admis propunerea formulată de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o durată de 30 de zile. Sesizarea parchetului militar a fost făcută de către conducera DGIA”, mai precizează Parchetul.
Generalul Cristian Gherghe e acuzat că și-a însușit în mod ilegal suma de aproximativ 180.000 de dolari din fondurile instituției la care activa ca director adjunct.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News