Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Distrugătorul american USS John Finn a tranzitat strâmtoarea Taiwan
Forțele navale
Data publicării:
Un distrugător al marinei americane a efectuat astăzi un tranzit prin strâmtoarea Taiwan, continuând astfel demersul US Navy pentru un trafic maritim liber între China continentală și insula pe care aceasta o revendică.
Distrugatorul USS John Finn Sursa foto: US Navy
Distrugatorul USS John Finn Sursa foto: US Navy

Distrugătorul USS John Finn (DDG-113) a efectuat astăzi trecerea prin strâmtoarea Taiwan, despre care US Navy spune că ”demonstrează angajamentul SUA pentru un Indo-Pacific liber și deschis. Armata Statelor Unite va continua să zboare, să navigheze și să opereze oriunde permite legea internațională”, potrivit unei declarații a Flotei a 7-a SUA, transmite USNI News.

Distrugătorul John Finn face parte din grupul de luptă (CSG) condus de portavionul Theodore Roosevelt care operează în Pacific. Potrivit USNI News Fleet și Marine Tracker săptămâna aceasta, portavionul se afla la sud în Marea Celebes, între Indonezia și Filipine. La un moment dat distrugătorul John Finn s-a separat de CSG, navigând spre nord.

Flota a 7-a a prezentat fotografii și videoclipuri din tranzitul strâmtorii, în care era prezentat un elicopter MH-60R Sea Hawk din cadrul Escadrilei 35 Elicoptere Navale pentru Atac care decola și ateriza pe puntea de zbor a distrugătorului în timpul tranzitului.

2. Elicopter ... (elicopter-naval-distrugatorul-uss-john-finn_37559300.jpg)

Tranzitele recente ale strâmtorii au fost efectuate și de alte două distrugătoare americane cu baza în Japonia. Pe 24 februarie, USS Curtis Wilbur (DDG-54) a tranzitat strâmtoarea. Pe 4 februarie, USS John S. McCain (DDG-56) a făcut același lucru. Pe 31 decembrie, atât McCain, cât și Wilbur au efectuat împreună un tranzit în strâmtoarea Taiwanului.

După ambele tranzitări din februarie, armata chineză a declarat nu doar că urmărește navele americane, ci este în alertă maximă în timpul operațiunilor, lucru pe care guvernul chinez l-a declarat ”de neacceptat”.

Nici Armata Populară de Eliberare și nici guvernul chinez au reacționat încă față de tranzitul de astăzi.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Două portavioane din Marea Britanie și Italia participă la un exercițiu NATO de amploare din Marea Mediterană
Americanii sunt cu ochii pe bazele ruse din Novorossiysk. Un avion P-8 antisubmarin a scanat, deasupra Mării Negre, forțele ruse
Cu un singur portavion care ruginește, rușii râd de F-35B pe care îl consideră „supraevaluat”. Și au trei explicații pentru care Rafale a învins avioanele ruse
Forţele Navale Turce vor să domine militar Marea Mediterană: Obiective asumate, submarine nucleare și intrarea în top 5 puteri navale din lume
Europenii învață lecția navelor ruse transformate în „submarine” (Video). Drona franceză Seaquest, copie a Magura 5 ucraineană, a lovit cu succes o barjă
Marea Britanie își trimite portavionul Prince of Wales în Marea Mediterană, marcând începutul misiunii globale “Operation Highmast”
Distrugatorul USS Bulkeley, trimis în Scoția pentru a demonstra „angajamentul continuu față de NATO”
Singurul submarin rusesc din Marea Mediterană a părăsit regiunea, confirmând ineficiența operațională a Forțelor Navale ruse în această zonă
USS Truman continuă seria de ghinioane: Un F/A-18 Super Hornet și echipamentul de tractare au căzut peste bord, după ce portavionul a făcut o manevră bruscă
Operațiune agresivă a Rusiei în Canal: Nave de război conduse de fregata Golovko au intrat în apele britanice. Navele de luptă britanice au răspuns imediat
Fără o bază permanentă în Mediterana, navele din Flota rusă se văd obligate să acosteze temporar în porturi din Egipt și chiar Algeria
Interesul Rusiei pentru o bază navală în Sudan, deranjează Statele Unite: Administrația Trump a avertizat că ar putea exista „consecințe grave”
Fantoma Escadrei ruse din Marea Mediterană: Rusia mai are în regiune doar două nave, după ce fregata Amiral Golovko a plecat în Oceanul Atlantic
Ce se mai știe despre bazele militare rusești din Siria. “Moscova continuă dialogul cu guvernul de tranziție”
România va primi în acest an corveta ușoară HISAR din Turcia, dar e nevoie și de aprobarea Parlamentului
Nava-spion a rușilor, care anterior a monitorizat coastele Irlandei, a intrat acum în Marea Mediterană
Forțele Aerospațiale Ruse caută în regiunea Indo-Pacific ,,o nouă casă'' pe avioanele sale: Rusia vrea să închirieze o bază aeriană din Indonezia
Pe fondul tensiunilor cu statele din regiune, Rusia a început executarea unor exerciții de amploare în Marea Baltică
Rușii își caută noi prieteni în zona Mării Mediterane: Forțele Navale ruse și egiptene au executat un exercițiu naval comun
Imagini îngrijorătoare captate de sateliți, în largul coastei Coreei de Nord. Phenianul lucrează la o nouă fregată care ar putea schimba situația regională
Canalul Panama, cel mai strategic coridor maritim din lume, la degetul mic al Statelor Unite: Forţele americane vor avea acum o prezenţă militară sporită
O navă rusească de cercetare radioelectronică a desfășurat “acțiuni ofensive” în apropierea coastelor Irlandei
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat moartea unui pilot de F-16. Deși nu se spune nimic despre aeronavă, se speculează că aceasta a fost doborâtă de forțele ruse în nordul Ucrainei
Coreea de Sud vrea să sprijine Statele Unite să contracareze China pe mare: Plan ambiţios pentru construirea a cinci distrugătoare Aegis
Toată lumea arată cu degetul către altcineva. În 2016 România semnase pentru patru corvete Sigma, care azi ar fi fost toate în Marea Neagră
Transferul submarinelor SUA în Australia ar putea fi reevaluat. Washingtonul vrea asigurări că aliații nu vor ezita să se implice într-o confruntare contra Chinei
La trei ani de la scufundarea epică a navei Moskva, rachetele Neptune dispun de îmbunătățiri semnificative. Șeful Forțelor Navale ale Ucrainei: Neptune sunt mai mult decât rachete anti-navă
Așa arată viitorul Armatei SUA: Drona Surveyor cu velă de 13 metri destinată războiului antisubmarin și tehnologie de ultimă oră a unui gigant european
Informațiile DefenseRomania, confirmate. Ilie Bolojan a explicat de ce România a ales să cumpere o corvetă din Turcia deși produce nave de luptă în țară

Ştiri Recomandate

Mark Rutte, secretarul general al NATO, despre controlul Rusiei asupra teritoriului ucrainean și viitoarele negocieri de pace
Armata SUA lansează competiția pentru lasere de luptă, dar încrederea militarilor și mentenanța pe front rămân principalele provocări
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
EXCLUSIV
Războaiele Americii și adevărata natură a adversarului ei
Și dacă F-55 deja „există”? SUA visează la un F-35 cu două motoare, dar soluția e în curtea lor: Avioanele F-22 Raptor transformate în generația a 6-a
Escadrila 48 Vânătoare a României. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
România nu intră în război 2.0. Rusia trece de Armata română și „cucerește România în 3 ore”, exact cum a cucerit Ucraina în trei zile
JD Vance: Americanii au terminat cu finanţarea afacerii de război Ucraina. Dacă europenii doresc să cumpere arme americane, suntem de acord
Ce va face Polonia cu bătrânele tancuri T-72 pe care le retrage? Și care e soarta T-72 ale României, retrase de mult din Armată
Iranul amenință că va bloca coridorul dorit de SUA în Caucaz după înțelegerea dintre Armenia şi Azerbaidjan
Pace, dar cu ce garanții? Ucraina susține total poziția Europei înainte de summitul dintre SUA și Rusia privind războiul din Ucraina
Ordinul Lenin pentru fiul unui oficial al CIA, care a luptat pentru ruși și a murit în Ucraina. Gest de curtoazie diplomatică sau o tactică calculată a Rusiei?
Europa cere SUA ca orice discuție despre Ucraina să aibă loc cu ucrainenii la masă și vrea presiuni mai mari pe Rusia
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
EXCLUSIV
Experiment militar misterios al Rusiei: În premieră linia întâi ucraineană de pe frontul larg a fost lovită cu drone Shahed
Rușii intenționează blocarea sau capturarea simultană a patru grupuri de orașe din zona de război. Acțiunile pregătitoare au început în urmă cu doi ani
O nouă inovație a Ucrainei: Cum au ajuns avioanele agricole Z-137, integrate cu rachete aer-aer R-37 (Video). „Ajutor” pentru F-16 ca vânător de drone?
Decăderea aviației civile ruse după invadarea Ucrainei: Airbus A320neo și A321neo se canibalizează pentru piese în timp ce un aliat încearcă să facă trafic cu avioane din Africa
Rușii vor să impulsioneze acțiunile militare din regiunile Sumî și Harkov: La conducerea Grupării de trupe “Nord” a fost adus un nou comandant
Zelenski rămâne categoric: Ucraina nu va ceda teritorii ocupantului rus
Niciun centimetru înapoi. Gen. francez Loï Girard: Nu suntem în România doar să ne antrenăm. Suntem pregătiți să intervenim oricând într-o situație reală de luptă
Vladimir Putin, urmărit internațional pentru crime de război, va „călca” pe teritoriul SUA. Trump anunță Alaska ca loc de întâlnire, dar și „schimb de teritorii” între Rusia și Ucraina
SUA și Rusia discută despre o înțelegere privind teritoriile ucrainene ocupate de ruși. Zelenski refuză să cedeze teritorii fără referendum popular
Nici „invincibilul” S-500 nu a scăpat. Stația radar 98L6 Enisei a celui mai modern sistem antiaerian rus, trecută la „punct lovit” de o dronă ucraineană
În ziua expirării ultimatumului american, Putin a încins telefonul roșu, discutând cu aliații de la Minsk și până la Beijing
Și totuși, F-35. Prima țară care dă înapoi de la intenția de a renunța la achiziția de F-35, decizie luată de curând de Spania
Netanyahu acuză Germania că „recompensează” Hamas, după ce Berlinul a impus sancțiuni Israelului ca urmare a planului de a controla în totalitate Gaza
Rusia pregătește un test iminent pentru racheta cu propulsie nucleară ''Burevestnik'' în Arctica
Test de succes pentru Aster 30 B1NT: Europa îşi ascute „colții” împotriva amenințărilor hipersonice
Semn al disperării sau adaptare continuă? Rusia recondiționează tancuri T-72A din anii '70 pentru frontul din Ucraina
Cabinetul de securitate israelian aprobă preluarea totală a controlului militar asupra Gazei
Viitorul aviaţiei este aici: Imagine rară, în premieră, cu conceptul avionul de vânătoare de generația a șasea. Tot ce trebuie să știi despre F/A-XX
„Victoria nu poate fi obținută în defensivă”: Generalul Oleksandr Sîrskîi a confirmat că Ucraina pregătește noi operațiuni în timp ce diplomația se intensifică
EXCLUSIV
Războiul cognitiv pe care riscăm să-l pierdem în fața Rusiei. Sau cum vrea Rusia să-și atingă obiectivele militare fără să tragă un glonț în direcția Vestului
„Fără surprize”: Europa așteaptă cu sufletul la gură revizuirea numărului forțelor SUA, între optimism și teama retragerii
pixel