Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dmitro Kuleba: Cine nu furnizează armament Ucrainei, practic sprijină agresiunea rusă
News
Data publicării:
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a susţinut miercuri la Sofia că refuzul de a furniza arme ţării sale echivalează cu o susţinere pentru ''agresiunea rusă şi exterminarea'' ucrainenilor, transmite agenţia EFE.

''Cei care nu doresc, care ezită, care vorbesc împotriva furnizării de armament Ucrainei, practic sprijină agresiunea rusă şi exterminarea cetăţenilor noştri'', a spus Kuleba înainte de a-şi încheia vizita în Bulgaria, ţară ce refuză să ofere arme Ucrainei.

Potrivit Agerpres, ministrul ucrainean a sosit luni seară în Bulgaria cu maşina, trecând prin România, într-o vizită care nu a fost anunţată public în prealabil. El a încercat la Sofia să convingă politicienii bulgari să livreze arme ţării sale, dar fără succes.

Bulgaria este una dintre puţinele ţări membre ale NATO, alături de Ungaria, care refuză să ofere ajutor militar Ucrainei în războiul acesteia din urmă cu Rusia. Guvernele de la Sofia şi Budapesta consideră că printr-un astfel de ajutor militar ar putea deveni părţi în conflict.

Opoziţia faţă de orice ajutor militar pentru Ucraina vine în special din partea socialiştilor bulgari care fac parte din coaliţia de guvernare şi mai puţin din partea premierului Kiril Petkov, un om de afaceri format în SUA şi care a creat anul trecut împreună cu fratele său un nou partid cu mesaj anticorupţie, ce a obţinut un rezultat surprinzător de bun la a doua serie de alegeri anticipate din noiembrie şi a ajuns astfel şef al guvernului.

Kuleba s-a întâlnit şi cu preşedintele bulgar Rumen Radev, considerat un simpatizant al Rusiei. În declaraţiile date după întrevederea cu ministrul ucrainean, preşedintele bulgar s-a limitat să asigure că ţara sa va continua să ofere ''sprijin total Ucrainei în funcţie de posibilităţile noastre'', amintind că Bulgaria a primit peste 91.000 de refugiaţi ucraineni şi a oferit Ucrainei un ajutor umanitar în valoare de 1,5 milioane de euro.

''Încă o dată, insistăm să se pună capăt cât mai repede acestui război fără sens între două popoare slave frăţeşti'', a mai spus preşedintele Radev, vorbind în faţa presei alături de Kuleba.

Acesta din urmă a răspuns că sentimentele frăţeşti între ruşi şi ucraineni vor deveni istorie după agresiunea rusă. ''După ce Rusia a atacat Ucraina, foarte puţini vor mai putea numi fraţi popoarele rus şi ucrainean, doar dacă nu vă referiţi la Cain şi Abel'', i-a replicat Kuleba lui Radev, făcând trimitere la personajul biblic care şi-a ucis fratele.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”
Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră se aliniază la standardele NATO
Războiul hibrid al Rusiei, în faza dronelor ce perturbă aeroporturile civile din Europa
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2

Ştiri Recomandate

Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
„Am văzut racheta trecând”: Cum a evitat la limită un pilot american de F/A-18 un incident fatal de tip „friendly fire” în Marea Roșie
Submarinele rusești, vânate de o Flotă Comună de nave britanice și norvegiene. Acordul, la pachet cu achiziția de fregate Type 26
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Polonia tocmai ce a semnat un contract istoric pentru 96 de elicoptere de atac AH-64 Apache. Dar de ce exact 96?
Întâlnirea de la miezul nopții: O dronă ucraineană a lovit în plin un avion MiG-29 rus (Video). Ucrainenii continuă să hărțuiască forțele ruse
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
Putin a ordonat direct otrăvirea cu Noviciok a agentului dublu rus GRU Serghei Skripal, relevă rezultatul unei anchete britanice
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Dronă ucraineană ,,Sea Baby” neutralizată în Marea Neagră: Scafandrii militari români s-au ocupat de detonat dispozitivul
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
pixel