În 2024, ca parte a unei campanii ample de atacuri asupra obiectivelor militare ruse din Crimeea, Ucraina a lovit podul Kerci din Crimeea cu rachete americane ATACMS cu rază lungă de acțiune, potrivit The New York Times
Datorită acţiunilor militare ale unei unităţi a Forțelor Armate ale Ucrainei, ocupanții ruși pierd nu numai echipamente militare, dar şi documente care conţin informaţii cu privire la acţiunile lor militare în teren.
Potrivit Statului Major al Forțelor Armate Ucrainene, militari ruşi, preocupaţi să se retragă cât mai repede, pe lângă tehnica militară pe care o abandonează, aceştia uită să distrugă documente militare secrete pe care le au in posesie şi care conţin informaţii cu privire la acţiunile pe care trebuie să le întreprindă în teren.
Astfel, Statului Major al Forțelor Armate Ucrainene a publicat ieri mai multe imagini ale unor documente de planificare strategică care au ajuns în posesia militarilor ucraineni. Aceste documente ar fi aparţinut uneia dintre unitățile grupului tactic de nivel batalion al brigăzii 810 a Marinei Flotei Mării Negre a Federației Ruse.
Printre documentele se numără o fișă de lucru, o hartă, planurile unei misiunii de luptă, lista de persoane etc.
În urma analizării acestora, a reieşit că documentele de planificare privind invazia asupra Ucrainei au fost aprobate pe 18, 22 ianuarie, iar operațiunea de capturare a Ucrainei însăși trebuie să aibă loc în termen de 15 zile, și anume de la 20.02. până la 06.03.
Armata 58 a Federației Ruse a avut ca scop final blocarea și preluarea controlului asupra Melitopolului
,,Unitatea inamică a fost nevoită să debarce de pe VDC „Orsk” în zona așezării Stepanivka-1 și să continue să înainteze cu unitățile militare ale Armatei 58 a Federației Ruse, respectiv cu regimentul 177 separat al Corpului Marin al Rușilor. Scopul final al acestor forțe a fost blocarea și preluarea controlului asupra Melitopolului. Deci, data viitoare când cineva dintre prizonieri va spune că a venit să studieze și s-a rătăcit – să nu credeți! Știau, planificau și se pregăteau cu atenție. Iar ocupanților ruși le spunem un lucru: lăsați-vă echipamentul și documentele secrete, vom avea nevoie de ele, mai întâi – pentru apărătorii noștri, iar în al doilea rând – pentru Haga”, precizează Statul Major al Forțelor Armate.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
În 2024, ca parte a unei campanii ample de atacuri asupra obiectivelor militare ruse din Crimeea, Ucraina a lovit podul Kerci din Crimeea cu rachete americane ATACMS cu rază lungă de acțiune, potrivit The New York Times
Vestea uluitoare că un jurnalist a fost inclus din greșeală într-un chat al serviciului de mesageri Signal în care oficiali din domeniul apărării și al serviciilor de informații, desemnați de Trump, inclusiv vicepreședintele JD Vance și secretarul apărării Pete Hegseth, discutau despre loviturile militare americane din Yemen, a șocat comunitatea de securitate cibernetică, inclusiv staff-ul administrației lui Trump. Acest scandalul cu privire scurgerea aparent accidentală a unor informaţii sensibile într-un grup de mesageri online ar putea avea implicații juridice și ar putea face ca unele state să evite schimbul de informații cu Statele Unite.
Șeful serviciului de securitate internă (Shin Bet) al Israelului, Ronen Bar, a afirmat că decizia anunțată duminică de Benjamin Netanyahu de a-l demite 'nu are legătură' cu atacul Hamas din 7 octombrie 2023, el evocând 'așteptările prim-ministrului de loialitate personală', transmit Agerpres și AFP.
Tudor Curtifan, redactorul-șef al DefenseRomania, a declarat în ultima ediție a podcastului Obiectiv EuroAtlantic că potrivit surselor sale colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașatul militar adjunct al Rusiei în România, a fost observat participând la diverse conferințe pe teme de securitate, îmbrăcat în haine civile, ceea ce facilitează apropierile cu cetățenii români și nu numai.
Pentru a doua oară în trei luni, șeful Serviciului Federal de Informaţii al Germaniei (BND), Bruno Kahl, avertizează că Rusia ar putea ataca NATO.
Procurorii DIICOT au reţinut şase inculpaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trădare, fiind acuzaţi că au format o organizaţie de tip militar şi ar fi negociat cu agenţi ai Rusiei ieşirea României din NATO.
Liderii Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzaţii împotriva candidatului la preşedinţia României Călin Georgescu, susţine Serviciul rus de Informaţii Externe (SVR) într-un comunicat publicat marţi şi preluat de TASS.
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează în continuare asupra statelor est-europene, România aflându-se acum în prima linie a acestei lupte. GRU, FSB și SVR, agențiile de informații ale Rusiei, sunt implicate activ în operațiuni menite să destabilizeze ţara noastră și să submineze alianțele pe care le avem cu aliaţii occidentali.
Potrivit postului de televiziune CNN, care citează actuali și foști oficiali americani, Moscova vede discuțiile cu Washingtonul ca pe o oportunitate de a-și reînnoi rețeaua de spionaj din Statele Unite. SUA și Rusia au convenit să negocieze revigorarea ambasadelor și consulatelor lor în ambele țări. Potrivit oficialilor americani, Moscova vrea să reinstaleze agenți de informații la reprezentanțele sale din Washington, New York sau Houston, sub acoperire diplomatică.
Federația Rusă a creat în 2023 o unitate specială care se concentrează pe atacurile împotriva țărilor occidentale: asasinate, sabotaj sau comploturi de a instala dispozitive explozive pe avioane.
Serviciul secret al SBU l-a arestat pe șeful de cabinet al centrului său antiterorist. Îl acuză că lucrează pentru serviciul secret rus, FSB.
Noi rapoarte indică faptul că Rusia a utilizat drone pentru a supraveghea bazele militare germane în care soldații ucraineni sunt instruiți. Aceste drone au fost observate zburând deasupra zonelor de antrenament, putând culege informații cu privire la deplasările de trupe, exercițiile de pregătire și desfășurarea echipamentelor militare.
Rusia a făcut apel la americani să devină spioni pentru Kremlin, ca răspuns la încercările serviciilor americane de informații de a recruta ruși. Începând cu anul 2023, Agenția Centrală de Informații (CIA) a SUA a publicat pe rețelele de socializare o serie de materiale video în limba rusă, solicitând ruşilor care ocupa funcţii importante în aparatul de stat şi care erau dezamăgiți de conducerea rusă să furnizeze informaţii.
Actele de sabotaj întreprinse în ultimii ani împotriva Alianţei Nord-Atlantice au cuprins ameninţări de comploturi privind asasinarea unor şefi de companii, ca în cazul directorului general al producătorului german de armament Rheinmetall, a declarat marţi un înalt responsabil al NATO, potrivit Agerpres și Reuters.
Un fost analist CIA a pledat vinovat vineri, în fața unui tribunal federal din Virginia, la acuzația de divulgare de informații clasificate privind planurile Israelului de a ataca Iranul. Asif William Rahman, în vârstă de 34 de ani, din statul Virginia, a fost arestat anul trecut în Cambodgia și apoi dus în Guam. El riscă o pedeapsă maximă de 10 ani de închisoare pentru fiecare dintre cele două capete de acuzare de deținere și transmitere de informații clasificate legate de apărarea națională.
CIA încearcă să recruteze noi spioni ruși apelând la cetățenii dezamăgiți de războiul purtat de Moscova în Ucraina, postând un nou material video cu mesaje de recrutare pe canalele sale oficiale. Videoclipul, publicat în limba rusă, le cere oamenilor să contacteze agenția americană de intelligence, adăugând: „Poate că oamenii din jurul vostru nu vor să audă adevărul. Noi vrem să-l auzim”.
Autoritățile ucrainene au reținut un locuitor al orașului Izmail, aflat lângă granița cu România, care furniza informații Federației Ruse, au informat Procuratura Generală a Ucrainei și Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
România a fost vizată, în intervalul iulie-august, de mai multe de astfel de tentative abandonate, SRI reușind să prevină materializarea unei operațiuni de sabotaj - cu identificarea atentatorului chiar înainte de a acționa.
Pentru a contracara o posibilă incursiune militară rusă din Belarus în Ucraina, Franța şi-a pregătit intens forțe speciale prin intermediul exercițiului Perseus. Informația a fost preluată de ediția franceză a site-ului de investigaţii Intelligence Online. Astfel, la sfârșitul anului 2024, forțele speciale franceze au efectuat timp de mai multe săptămâni exerciții strict secrete cunoscute sub numele de Perseus. Aceste exerciții erau destinate pregătirii unei eventuale intervenții în cazul în care forțele belaruse ar lansa un atac asupra Ucrainei.
Fostul director al National Intelligence din SUA, John Ratcliffe, nominalizat pentru postul de director al CIA de către președintele ales al SUA, Donald Trump, a explicat în timpul unei audieri în Senat cum crede că amenințarea Rusiei la adresa SUA diferă de amenințările venite din parte Chinei. Ratcliffe a confirmat că Rusia este un „adversar foarte clar al Statelor Unite”, cu stocuri de arme nucleare substanțiale. Dar ceea ce o diferențiază, a spus candidatul la funcția de director al CIA, este dimensiunea și capacitățile economiei sale.
Nava petrolier Eagle S, despre care se crede că face parte din flota umbră a Rusiei și care a fost reținută de Finlanda pe 26 decembrie în legătură cu defectarea unui cablu de comunicații în Marea Baltică, transporta echipamente care puteau fi folosite pentru a spiona avioane și navele NATO. Informația a fost publicată de ziarul britanic Lloyd's List, pe 27 decembrie.
Serviciul național de informații din Coreea de Sud confirmă că Forțele armate ucrainene au capturat pentru prima dată un soldat din Republica Populară Democrată Coreeană care a luptat de partea Rusiei, a relatat agenția Yonhap.
SBU și GUR se întrec pentru a lichida înalți oficiali ruși sau pentru a ataca ținte militare majore din ce în ce mai adânc în interiorul Rusiei.
Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au anunţat că au arestat membri ai "unei vaste reţele de agenţi ruşi" care aveau drept misiune să spioneze aerodromuri militare ce pot găzdui avioane militare F-16 furnizate Ucrainei de către Occident, relatează Agerpres și AFP.
La începutul acestui an, autoritățile britanice au arestat șase bulgari acuzați de spionaj în favoarea Rusiei. Săptămâna trecută, doi dintre aceștia - Orlin Rusev și Biser Djambazov - au pledat vinovați în instanță, marcând un punct de cotitură în ceea ce a fost numit cazul „Spy Cell”. Detaliile activităților lor secrete, dezvăluite în fața Curții Penale Centrale din Londra, descriu o imagine îngrijorătoare a unei rețele sofisticate de spionaj care operează în întreaga Europă.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) susține că a notificat aliații României cu privire la încercările unor actori externi de a se implica în campania electorală și garantează că ţara noastră va răspunde în mod corespunzător. "Autorităţile române investighează această tentativă de influenţare, care este în desfăşurare. Ne-am informat aliaţii cu privire la această încercare de interferenţă externă şi vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja democraţia, securitatea naţională şi suveranitatea", se arată într-un comunicat al MAE.
Potrivit FBI, rusoaica Nomma Zarubina stabilea legături cu jurnaliști, personal militar și experți în numele serviciilor de informații ruse. Conform documentelor agenției, aceasta a mințit autoritățile americane cu privire la legăturile sale cu Rusia, dar ulterior a recunoscut că a lucrat cu FSB.
Potrivit surselor publicațiilor ucrainene, Biroul Președintelui dorește să-l schimbe pe Kirilo Budanov, șeful HUR, informațiile militare ucrainene și să numească în locul lui „o persoană mai loială autorităților”.
Comandantul unei unități ucrainene de Forțe pentru Operații Speciale (FOS) a fost arestat sub acuzația de spionaj în favoarea GRU (serviciul de informații al Ministerul rus al Apărării). Informația a fost făcută publică, pe 15 noiembrie, de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
Rusia nu a reușit să intercepteze o dronă ucraineană care a survolat o mare parte a teritoriului rus și a lovit probabil nave rusești aflate într-un port din Marea Caspică, potrivit unui raport al serviciilor de informații britanice, publicat la 15 noiembrie. Potrivit comunității britanice a serviciilor de informații, este destul de probabil că acest lucru să fi provocat îngrijorare în rândul liderilor politici și militari din Rusia.
Rusia și-a intensificat în mod fulgerător activitatea strategică și militară în regiunea separatistă Transnistria, cu scopul de a crea un nou focar de tensiune la granița sudică a Ucrainei și de a destabiliza situația politică internă din Republica Moldova. Potrivit surselor ucrainene de intelligence din Direcția Principală de Informații (GUR) a Ucrainei, măsurile Kremlinului marchează începutul unei operațiuni hibride complexe.
Livrarea avioanelor militare poloneze MiG-29 către Ucraina este pe cale să se deblocheze după ce în urmă cu doar o lună acest proces continua să fie unul înghețat de mai bine doi ani și jumătate.
Retragerea brigăzii americane dislocate în România a ridicat întrebări privind direcția în care se îndreaptă politica de securitate a Statelor Unite în Europa. Decizia nu este izolată. Aparține unei tendințe mai largi prin care Washingtonul încearcă să își echilibreze resursele între competiția globală și angajamentele din NATO. România nu pierde importanță în acest proces. O transformă într-un actor care trebuie să mizeze pe infrastructură, mobilitate și cooperare regională. În paralel, Polonia își consolidează rolul de putere militară a flancului nordic. Cele două evoluții construiesc o arhitectură de securitate complementară într-un moment decisiv pentru Europa.
Avioane Craiova are întârzieri record în livrarea avioanelor de antrenament modernizate IAR-99 la standardul SM Șoim, fiiind întâmpinate situații tehnice, dar compania românească are și ghinion: Condițiile meteorologice nu ajută grăbirea testelor.
Kremlinul a salutat miercuri ultimele declaraţii ale preşedintelui american Donald Trump, care a afirmat, într-un interviu acordat Politico, că Rusia a avut "întotdeauna" avantajul militar pe frontul din Ucraina, relatează AFP.
România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător, a afirmat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan.
Acesta a amintit că în ultima zi a vizitei sale de lucru a vizitat fabrica Thales de la Limours, cel mai mare centru de producţie de radare din Europa, un hub tehnologic de vârf.
Șeful statului a fost însoțit de Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe, Radu Miruță, ministrul al economiei care îndeplinește și rolul de ministru interimar al apărării, Alexandru Nazare, ministru al finanțelor , precum și de consilierii prezidențiali Radu Burnete și Marius Lazurcă.
Boeing a realizat prima lansare reală de armament de pe drona MQ-28A Ghost Bat, marcând un moment de referință pentru programul australian de aeronave de luptă colaborative (CCA). Testul, desfășurat deasupra complexului de poligon Woomera (WRC), confirmă că platforma dezvoltată în Australia întră într-o nouă fază, capabilă nu doar să ofere sprijin tactic, ci și să angajeze ținte aeriene cu muniție reală. MQ-28 Ghost Bat sunt produse de Boeing cu industria de apărare din Australia și ar putea fi livrate și în Europa unde Polonia, scrie presa americană, se uită cu interes la noul concept.
NATO prezintă primele informații despre sistemul MEROPS, despre care fostul ministru român al apărării, Ionuț Moșteanu, declara acum mai bine de o lună că se află deja în țară.
La un an după înlăturarea regimului lui Bashar al-Assad în decembrie 2014, cercurile politice și de cercetare americane monitorizează îndeaproape evoluțiile din cadrul noului guvern sirian sub președintele Ahmed al-Sharaa. Acestea subliniază eforturile Damascului de a consolida legăturile cu comunitatea internațională, într-un moment în care se confruntă cu provocări interne, inclusiv stabilitatea politică și reconstrucția economică, precum și cu provocări externe legate de ridicarea sancțiunilor și combaterea terorismului.
Guvernul norvegian a înaintat Parlamentului o propunere de investiții militare fără precedent, solicitând aprobarea pentru achiziționarea unui sistem de rachete cu o rază de acțiune de 500 de kilometri. Această mișcare strategică ar permite forțelor armate de la Oslo să țină sub amenințare, pentru prima dată în istorie, infrastructura militară critică a Rusiei de pe Peninsula Kola, inclusiv cartierul general al Flotei Nordului.
O relație bilaterală care depășește normalitatea diplomatică și un viitor comun „foarte așezat”. Acesta a fost mesajul central transmis de președintele României, Nicușor Dan, după o întrevedere „extrem de cordială” la Palatul Élysée cu omologul său francez, Emmanuel Macron. Vizita a marcat o schimbare de ton în politica externă de la București, axată pe pragmatism militar și o adaptare rapidă la realitățile războiului de la graniță.
Șapte avioane de luptă rusești și două chineze au intrat pentru scurt timp marți (09.12.2025) în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene (KADIZ) a Coreei de Sud, a confirmat armata sud-coreeană. Potrivit Statului major întrunit (JCS) al armatei, avioanele nu au încălcat spațiul aerian sud-coreean, a informat agenția de presă slovacă TASR, care a preluat o știre de la Yonhap.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declanșat o ofensivă verbală fără precedent la adresa aliaților tradiționali ai Americii, descriind Europa drept un continent aflat în declin, guvernat de o clasă politică „slabă” și paralizată de corectitudinea politică.
Confruntată cu o realitate geopolitică tot mai volatilă la granița estică a NATO, Polonia a demarat unul dintre cele mai ambițioase programe de apărare din Europa modernă. De la construirea unui „Scut de Est” fizic și tehnologic, până la reintroducerea cursurilor de supraviețuire pentru civili, Varșovia transmite un mesaj clar: țara se pregătește activ pentru scenariul unui conflict armat.
Grecia a anunțat un acord pentru achiziționarea a 36 de sisteme avansate de lansatoare multiple de rachete PULS de la compania israeliană Elbit Systems, pentru aproximativ 650 de milioane de euro. Această decizie vine într-un moment de escaladare a tensiunilor în regiune, în special cu Turcia, și face parte din eforturile Atenei de a-și consolida capacitățile de apărare în estul Mediteranei .
Autoritățile germane au înființat structuri specializate pentru detecția și neutralizarea dronelor, pe fondul unei creșteri record a incidentelor care au implicat drone neidentificate care apar în apropierea aeroporturilor țării.
Președintele României, Nicușor Dan, a fost primit marți după-amiază la Palatul Élysée de către omologul său francez, Emmanuel Macron, marcând momentul central al vizitei sale oficiale de două zile în Franța. Discuțiile dintre cei doi șefi de stat s-au concentrat pe consolidarea parteneriatului strategic, cu un accent deosebit pe cooperarea în domeniul apărării și sprijinul continuu pentru Ucraina.
Un accident aviatic a avut loc în regiunea Ivanovo din Rusia marți, 9 decembrie, când un avion de transport militar Antonov An-22 "Antey" s-a prăbușit, ducând la moartea celor șapte persoane aflate la bord. Aeronava, un veteran al aviației ruse și sovietice, s-a dezintegrat în aer înainte de a cădea în lacul de acumulare Uvodskoye, lângă satul Ivankovo, în jurul orei locale 12.00.
Negocierile de pace dintre Washington și Kiev s-au lovit de un obstacol major: insistența americană ca Ucraina să se retragă complet din regiunea Donbas, oferind Rusiei o victorie teritorială pe care armata Kremlinului nu a reușit să o obțină pe câmpul de luptă după mai bine de un deceniu de conflict.
După ce Belgia refuză să pună la dispoziția UE activele înghețate rusești pentru a fi folosite în a sprijini Ucraina, o altă țară deținătoare de fonduri ale Rusiei respinge această idee. Japonia este și ea împotriva cererii UE de a se alătura planului privind întrebuințarea activelor rusești.
Tancul M1A2 Abrams, simbolul forței brute pe câmpul de luptă, a primit o nouă capacitate care îi extinde raza de acțiune cu zeci de kilometri: lansarea de drone direct de pe turelă. În urma unei prezentări recente care a avut loc în Texas, giganții industriei americane de apărare General Dynamics și AeroVironment au dovedit că blindatele grele pot deveni noduri autonome de recunoaștere și atac, fără a expune echipajul focului inamic.
Croaţia comandă 18 tunuri Caesar franceze şi îşi va moderniza avioanele Rafale cu ajutorul Franţei.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a publicat imagini care confirmă distrugerea celui mai mare elicopter de transport din lume aflat în dotarea armatei ruse. Lovitura, executată de unitatea de elită „Alpha”, marchează prima pierdere confirmată vizual a unui Mi-26 de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, o lovitură dureroasă pentru Moscova, care nu mai poate înlocui acest tip aeronava.
Potrivit unei investigații media, compania israeliană Elbit este menționată în contextul unei investigații de corupție care implică o agenție din NATO.
Marina Bulgară a marcat luni, 8 decembrie, un moment de referință în istoria sa modernă, odată cu intrarea oficială în serviciu a navei „Hrabri” (Viteazul). Aceasta este prima navă de luptă construită pe un șantier naval bulgăresc pentru flota națională în ultimii 100 de ani, semnalând o revitalizare a industriei de apărare a țării într-un context regional volatil.
Statele Unite au facut publice detaliile unei serii de incidente grave petrecute în timpul unei misiuni de luptă recente în Marea Roșie, inclusiv un incident de tip ,,friendly fire'' în care un crucișător american a doborât un avion de vânătoare F/A-18 Super Hornet, confundându-l cu o rachetă inamică.
Rusia a oferit o ''validare'' rară și publică noii Strategii de Securitate Națională a Statelor Unite, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin declarând că viziunea administrației Trump se aliniază „în mare măsură” cu cea a Rusiei și ar putea debloca negocierile privind Ucraina.
“Cinci brigăzi rusești sunt pregătite pentru o nouă ofensivă”, avertizează oficialii militari de la Kiev.
Congresul Statelor Unite este pe punctul de a adopta o legislație crucială în domeniul apărării care, pe lângă majorarea bugetului, introduce restricții fără precedent asupra reducerii trupelor americane în Europa și Asia, reprezentând o mustrare bipartisană la adresa deciziilor administrative ale Președintelui Donald Trump.
Potrivit portalului itamilradar.com, fregata Mareșal Șapoșnikov și petrolierul Boris Butoma aparținând Flotei ruse din Oceanul Pacific (FROP) au intrat în Marea Roșie ca parte a desfășurării lor pe distanță lungă ce a început pe 01 octombrie de la Vladivostok. Cele două nave au traversat strâmtoarea Bab el-Mandeb după ce au navigat prin Golful Aden, unde echipajele lor au efectuat o serie de exerciții navale, simulând diferite scenarii ostile.
Liderii europeni se confruntă acum cu o alegere costisitoare: fie investesc masiv acum pentru a asigura victoria Ucrainei, fie se pregătesc să plătească un preț dublu, de trilioane de euro, pentru a gestiona consecințele unei Rusii victorioase la granițele lor. Aceasta este concluzia care reiese dintr-un raport publicat de think tank-ul Corisk și Institutul Norvegian pentru Afaceri Internaționale.
Un avertisment fără precedent venit de la Washington pune întreaga arhitectură de securitate europeană sub presiune: Statele Unite cer ca, până în 2027, aliații europeni să preia majoritatea responsabilităților privind apărarea convențională a NATO. Termenul a fost transmis direct de oficiali ai Pentagonului în cadrul unor întâlniri cu delegații europene, iar mesajul este limpede: Europa trebuie să producă mai mult, mai repede și, mai ales, pe cont propriu.