Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dragu: Israelul este cel mai apropiat aliat şi partener strategic al României în Orientul Mijlociu
News
Data publicării:
Israelul este cel mai apropiat aliat şi partener strategic al României în Orientul Mijlociu, relaţia româno-israeliană fiind bazată pe încredere şi durabilitate, a afirmat, miercuri, preşedintele Senatului, Anca Dragu, la şedinţa Parlamentului în care preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, susţine un discurs.

Dragu a declarat că "vizita în România a celui mai înalt reprezentant al Statului Israel înainte cu câteva zile de celebrarea a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte reprezintă un moment important pentru relaţia bilaterală dintre ţările noastre".

"Noi, reprezentanţii aleşi ai poporului român, senatori şi deputaţi, membri ai Parlamentului, am dorit să marcăm, onorăm şi salutăm acest moment important prin invitarea în plenul reunit al Parlamentului a domnului preşedinte Rivlin", a spus preşedintele Senatului.

Ea a subliniat că cele două state au viziuni comune pe multe subiecte aflate pe ordinea de zi a agendei internaţionale, în special în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului, dar şi combaterea pandemiei COVID-19.

"Israelul este cel mai apropiat aliat şi partener strategic al României în Orientul Mijlociu, relaţia româno-israeliană fiind bazată pe încredere şi durabilitate. Cu încredere privim şi noi viitorul relaţiei noastre, bazată pe faptul că împărtăşim valori comune, în special în privinţa democraţiei şi a statului de drept, susţinute şi bazate pe o economie liberă, de piaţă. De asemenea, ţările noastre au viziuni comune pe multe subiecte aflate pe ordinea de zi a agendei internaţionale, în special în lupta împotriva terorismului, dar şi în privinţa combaterii pandemiei COVID-19, unde Israelul a reuşit să realizeze un impresionant proces de vaccinare, admirat şi recunoscut la nivel mondial", a mai afirmat Anca Dragu, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, relaţia dintre cele două ţări va continua să se dezvolte atât în plan politic şi economic, în domenii, cum ar fi ştiinţă, tehnologie, sănătate, agricultură, apărare şi securitate.

"În acest sens, doresc să vă asigur, stimate domnule preşedinte Rivlin, de tot sprijinul Parlamentului României pentru toate acele proiecte şi iniţiative legislative care vor contribui în mod pozitiv la relaţia noastră bilaterală. Fiţi binevenit în Parlamentul României", a adăugat preşedintele Senatului. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est al NATO de la Sibiu
Toate statele NATO au atins pragul de 2% pentru apărare
Trump își trimite omul să discute cu Lukașenko despre negocierile dintre Ucraina și Rusia
Transparență sau diversiune? Belarusul anunță exerciții militare recalibrate pentru a reduce tensiunile cu NATO, dar scenariul pare scris la Kremlin
Escaladare fără precedent: Un diplomat român de la Delegația UE a fost bătut în Rusia, la Vladivostok. Atacatorii ar putea fi ofițeri FSB
Capul plecat, sabia nu-l taie - varianta slovacă. Premierul Fico vrea neutralitate. Teza păcii fără arme, fluturată și în România
Grup de lucru, desființat după câteva săptămâni. SUA pun pe pauză o structură creată pentru creșterea presiunii asupra Rusiei
Rusia își modernizează bazele militare nucleare din apropierea frontierei NATO
Rusia ar vrea să transforme Ruta Mării Nordului într-un al doilea Drum al Mătăsii și invită ”țările prietene” să participe
SUA își retrag o parte din personalul diplomatic din țările din Orientul Mijlociu
România primește de la UE 1,3 miliarde euro. Reforma pensiilor speciale și a managementui întreprinderilor de stat, condiții obligatorii pentru deblocarea diferenței de 700 de milioane
Dezbatere online: România și testul timpului în contextul unei noi dinamici a relației UE–SUA
Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est. Invitatul surpriză este unul dintre aliații lui Putin, aflat pentru prima dată în Ucraina de la începutul războiului
”Ucraina este doar un pas spre Vest”. Rusia va testa NATO într-o țară baltică, avertizează șeful serviciilor secrete germane
Președintele Nicușor Dan merge astăzi în Republica Moldova
Simboluri care cad: Cea mai înaltă statuie a lui Lenin din Kârgâzstan a fost îndepărtată
Regele Spaniei va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Țările NATO trimit forțe suplimentare în Nordul Îndepărtat pentru a descuraja Rusia
NATO: Teroarea Rusiei vine din cer. Alianța cere o creștere cu 400% a capacităților de apărare antiaeriană și antirachetă
Renault intră în producția de drone. Francezii vor colabora cu o companie ucraineană
Proteste violente antimigrație în SUA. Într-un gest fără precedent în ultimele decenii Trump a desfășurat Garda Națională într-un stat al SUA
USIDHR vine în premieră în România, din SUA, și oferă cursuri de formare diplomatică pentru viitorii lideri internaționali
Inevitabilul s-a întâmplat: Trump și Musk s-au certat, iar motivul a fost megaproiectul de lege bugetar
NATO nu se zdruncină. SUA mențin tradiția ocupării funcției de SACEUR și au nominalizat: Cine e gen. Alexus G. Grynkewich, pilot de F-16 și F-22, propunerea SACEUR
General polonez: Rusia are avantajul cantitativ față de Europa în privința muniției. ”Rămâne de văzut dacă asta va compensa calitatea scăzută a armamentului rusesc”
Pierderile Rusiei în invazia Ucrainei se apropie de borna un milion, iar un sfert îngrașă definitiv cernoziomul ucrainean, estimează grupul de experți CSIS
Formatul Ramstein pentru Apărarea Ucrainei: Marea Britanie își va mări de zece ori livrările de drone / Șeful Pentagonului, marele absent de la reuniune
Fondurile europene, în pericol: România este singura țară din UE care nu a luat măsuri pentru diminuarea deficitului, evaluează Comisia Europeană
De Ziua Națională a Italiei, Ambasadorul Mangoni: Sprijinim constant România, de la intrarea în UE și Schengen, la misiunile de poliție aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ştiri Recomandate

Varșovia vrea să fie superputere regională în producția de muniții: Compania autohtonă PGZ, contract pentru obuze de 155 și 120 mm
Chinezii se laudă cu o nouă bombă, despre care se presupune că poate provoca pene de curent după impact
”În trei luni, situația s-ar putea schimba radical”. Ucraina are pe masă o soluție la problema Shahed
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Ședință CSAT. Pacea în Ucraina trebuie să excludă ferm încercările Rusiei de redivizare a Europei în sfere de influență
Rușii au avansat cu 50.000 de soldați în regiunea Sumî. Cum se face că apărarea ucraineană nu a fost pregătită?
Iranienii se întorc la Fordow, arată imaginile din satelit
Spionaj, cipuri și un război tehnologic: Statele Unite acuză DeepSeek că a devenit un instrument AI în mâna armatei chineze
România va avea noi sisteme antiaeriene. Israelienii de la Rafael, câștigătorii licitației pentru SHORAD-VSHORAD?
UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei cu șase luni
Gulag 2.0. Manifestație de solidaritate cu victimele torturii rusești, organizată de comunitatea ucraineană din București
Armatele private ale Rusiei: Grupările paramilitare care activează în Ucraina, factor de instabilitate în regiune şi risc de securitate pentru Kremlin
Iranul renunță la avioanele de luptă rusești. Următoarea oprire: China, pentru „Ucigașul de Rafale” J-10C
Armata SUA vrea lansatoare de rachete autonome: Cum vor schimba noile sisteme de arme fața războiului modern?
,,Cupola de Oțel'' a Turciei are o ,,problemă franceză'': Ankara solicită acces la sistemul european de rachete sol-aer SAMP/T
Marea Britanie trimite Ucrainei 350 de rachete și mai multe lansatoare ,,FrankenSAM''. Fondurile provin din activele rusești înghețate
Morminte în noroi, dezinteres și vandalism: Mormintele soldaților ruși căzuți în războiul împotriva Ucrainei nu reprezintă niciun interes pentru statul rus
Fără J-35A, deocamdată. Deși s-a anunțat spargerea gheții, un aliat al Chinei a negat că e primul stat care a cumpărat „F-35-ul chinezesc”
Ucraina a mai pierdut un F-16: Pilotul a doborât șase ținte rusești, dar din păcate în timpul atacurilor ruse s-a prăbușit și nu a mai avut timp de catapultare
Un misterios avion chinez cu transponderul închis și alte zboruri din Iran spre China ridică o întrebare: Unde e de fapt uraniul îmbogățit al Iranului?
Lavrov: Occidentul nu a învins niciodată în istoria sa Rusia. Azi Occidentul colectiv s-a ridicat din nou împotriva noastră, dar nu ne va învinge nici acum
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
Rusia a dezlănțuit din nou iadul stabilind un record: Zeci de rachete Kh-101 lansate de bombardiere Tu-95, sute de drone și rachete Iskander au fost lansate spre Ucraina din mai multe direcții
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Israelul a ordonat palestinienilor să evacueze zone din nordul Fâșiei Gaza înainte de intensificarea operațiunilor împotriva grupării teroriste Hamas
Kaan e un avion de viitor cu o altă menire, dar F-35 e palpabil: Cum ar putea Turcia reveni la F-35. Rămâne problema mărului otrăvit al Rusiei
Ivan pățitul: De teama Ucrainei, rușii își construiesc hangare speciale pentru a-și proteja „perlele rare”: Avioanele Su-57
B-2 Spirit, imagine concept. Photo source: NamuWiki
EXCLUSIV
Momentul în care Israelul a atacat nu a fost întâmplător: Zidul destructurat ce oferea Iranului adâncime strategică și paradoxul bombardierelor SUA B-2 care au lovit Iranul
Trump spune că nu va tolera continuarea procesului pentru corupție împotriva lui Benjamin Netanyahu, premierul Israelului
Ziua și provocarea: Un avion rus de spionaj Il-20 a decolat din Kaliningrad și s-a îndreptat spre Germania. Două Eurofighter germane au fost ridicate de la sol
Aflat pe final de mandat, președintele polonez Duda s-a dus la Kiev într-o vizită de adio unde a fost decorat de Zelenski
Continuă seria neagră pentru ruși: Patru Su-34 au fost lovite de drone ucrainene cu rază lungă de acțiune
pixel