După ce Rusia a refuzat armistițiul negocierile pentru încetarea focului vor începe în această săptămână în Arabia Saudită
Negocierile privind încetarea focului în Ucraina 'vor începe duminică la Jeddah', în Arabia Saudită, a afirmat marți seară emisarul american Steve Witkoff, după o discuție telefonică între președintele Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, scrie Agerpres și AFP.
scris de Darius Muresan
Foto: Statul Major al Forțelor de Apărare din Ucraina
În ceea ce privește un armistițiu limitat la infrastructurile energetice și o încetare a focului maritimă în Marea Neagră, 'cred că rușii au acceptat aceste două puncte. Am speranța că ucrainenii le vor accepta', a mai declarat el la postul Fox News.
Cei doi lideri au convenit asupra unui armistițiu în Ucraina, limitat la infrastructurile energetice, despre care Steve Witkoff a precizat că 'se referă la energie și infrastructură în general'.
Emisarul a mai afirmat că delegația americană în Arabia Saudită va fi condusă de secretarul de stat Marco Rubio și de consilierul pentru securitate națională Mike Waltz, dar nu a precizat cine vor fi interlocutorii lor.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News