Într-o Europă care alege aproape în mare parte ca soluție pentru aviația militară de generația a 5-a avioanele F-35 Lightning II, există și cazuri de ezitare.
La câteva zile de la invazie, Turcia a închis Strâmtoarea Bosfor pentru navele de luptă, închizând implicit Marea Neagră pentru navele din țările neriverane. Ultima navă de război americană a plecat din zonă în luna decembrie 2021. De asemenea, Rusia a rămas în Marea Neagră cu navele pe care le-a adus anterior pentru a se alătura flotei existente în regiune.
În mai multe rânduri, în anul 2022, au existat unele speculații că Rusia ar putea pregăti debarcarea desantului maritim în Ucraina, cu scopul de a prelua orașul-port Odesa. Însă, atacul amfibiu nu s-a materializat și nici alte manevre navale de anvergură nu au fost făcute. În cea mai mare parte, Marea Neagră a jucat un rol comercial în conflict, afectând exporturile de cereale din Ucraina.
“În prezent, Rusia și Ucraina se află într-un impas când vine vorba de Marea Neagră, similar cu cel al luptei terestre”, a spus Mark Cancian, consilier principal al Programului de Securitate Internațională al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale din SUA.
La începutul conflictului, Rusia a lansat mai multe atacuri navale, luând Insula Șerpilor de la ucraineni. Ucrainenii au răspuns, recuperând în cele din urmă insula și scufundând crucișătorul purtător de rachete dirijate Moscova (121). Dar, de atunci, a existat puțină activitate maritimă în Marea Neagră.
“Rusia a reușit în cele din urmă să lanseze un mic asalt amfibiu asupra Mariupolului, un oraș-port mai mic, care a cunoscut lupte grele la începutul războiului. Cu toate acestea, un atac mai mare asupra Odesei era improbabil. Flota rusă din Marea Neagră dispune de nave de desant mai mici, ceea ce limitează modul în care trupele și echipamentele pot fi transportate”, a declarat Cancian. Potrivit precizărilor acestuia, în timp ce se specula că un atac amfibiu asupra Odesei este iminent, Rusia nu a indicat în mod clar că intenționează să lanseze unul.
“S-ar putea spune că au fost descurajați să facă raiduri navale, dar marile operațiuni amfibii nu au fost niciodată în limitele capacității militare și nu există nici un indiciu că s-au gândit la asta. Nu este stilul rusesc”, a menționat Cancian.
Brad Martin, director al Institutului pentru Securitatea Lanțului de Aprovizionare din cadrul RAND Corporation, a declarat că se aștepta la mai multă activitate în jurul Mării Negre.
“Nici Ucraina, nici Rusia nu au avut nevoie de Marea Neagră pentru aprovizionarea trupelor”, a spus Martin, un fost căpitan în retragere al Marinei americane. În opinia sa, deși Marea Neagră ar fi putut fi un potențial punct de sufocare, nu s-a întâmplat așa în conflictul actual.
În afară de scufundarea crucișătorului Moscova, au mai existat însă și alte elemente navale în conflict. De exemplu, la începutul invaziei, Ucraina și-a scufundat intenționat singura fregată emblematică, pentru a-i împiedica pe rușii să ajungă la aceasta.
În prezent, Flota rusă din Marea Neagră continuă să-și mențină o anumită prezență pe mare, deși navele au fost în mare parte retrase în porturile din Sevastapol sau Novorossiysk.
Mai multe nave rusești din zonă sunt purtătoare de rachete de croazieră Kalibr și acestea au efectuat lansări de rachete din Marea Neagră, de exemplu pentru lovirea unor ținte din orașe ucrainene precum Herson.
“Rachetele care vin de la Flota din Marea Neagră adaugă un alt element pentru care să-și facă griji ucrainenii, deși chiar și fără aceste nave, Rusia ar avea suficiente modalități de a trage asupra vecinului său”, a adăugat Martin.
Navele rusești ale Flotei din Marea Neagră au rămas mai aproape de porturile lor, mai ales după ce trupele ucrainene au folosit rachete Neptun pentru a scufunda crucișătorul Moscova într-o victorie strategică și morală.
Când Rusia a capturat Insula Șerpilor în februarie 2022, un membru al serviciului ucrainean de frontieră de acolo a transmis prin radio “Go fuck yourself” către crucișătorul Moscova. Soldatul a fost eliberat într-un schimb de prizonieri o lună mai târziu și a primit o medalie pentru serviciul său.
“Ucraina a scufundat crucișătorul Moscova în luna aprilie. Rusia a mai pierdut și alte nave în Marea Neagră, inclusiv o navă de aprovizionare, care se îndrepta spre Insula Șerpilor, în iulie și o navă de desant în martie”, a mai precizat Cancian.
“Concluzia este că Rusia a învățat o lecție despre puterea rachetelor antinavă și a dat înapoi ca urmare a acestor experiențe”, a spus acesta.
“În același timp, a fost semnalat pericolul de a avea o prezență în Marea Neagră. Dacă Rusia s-ar fi gândit la un asalt amfibiu, scufundarea crucișătorului Moscova a arătat că acesta ar fi fost dificil și costisitor”, a declarat Martin.
“La începutul războiului, crucișătorul Moscova a jucat un rol important și în ceea ce privește controlul rușilor asupra Mării Negre, împiedicând Ucraina să exporte cereale. Când acesta s-a scufundat, s-a prăbușit și controlul Rusiei în zonă”, a declarat Sal Mercogliano, președintele Departamentului de Istorie, Justiție Penală și Politică al Universității Campbell.
În opinia sa, în conflictul dintre Rusia și Ucraina, Marea Neagră a jucat un rol comercial mai mare decât unul militar.
Rusia a blocat Marea Neagră, în timp ce Ucraina și-a minat portul principal. Ca urmare, exporturile de cereale au fost în esență oprite, dăunând economiei Ucrainei.
Mercogliano a semnalat faptul că Turcia și ONU au reușit să încheie acorduri cu Ucraina și Rusia, care au permis părții ucrainene să exporte cereale din trei porturi, în timp ce partea rusă a reușit, de asemenea, să livreze combustibili, cereale și îngrășăminte.
Acele acorduri au fost prelungite cu patru luni începând din noiembrie anul trecut. Mercogliano a spus că se așteaptă că acestea vor continua.
Dar în viitor, Ucraina se va confrunta probabil cu noi provocări cu exporturile de cereale, deoarece conflictul a perturbat programul normal al fermierilor. Potrivit Departamentului Agriculturii din SUA, Ucraina se află în top 10 producători de porumb, grâu și soia. În același timp, este cel mai mare producător mondial de semințe de floarea soarelui, ulei și făină.
După cum a declarat Mercogliano, războiul va continua să afecteze economiile rusă și ucraineană, iar rezultatul va fi influențat de partea care suferă mai mult și mai repede.
“Când intri într-un stil de război de uzură ca acesta, uneori nu este câștigat pe frontul de luptă, ci pe frontul de acasă. Și cât timp pot rezista economiile la asta?”, s-a întrebat el.
Pe de altă parte, Mark Cancian a subliniat că, pe măsură ce războiul continuă, ucrainenii ar putea să preia din nou Crimeea, deși probabil că ar avea nevoie de arme cu rază mai lungă de acțiune.
“Este posibil de făcut, dar va fi foarte greu”, a spus Cancian.
În opinia sa, cu toate acestea, este foarte probabil ca Ucraina să lanseze o ofensivă în primăvară. Dacă trupele ucrainene vor reuși să ajungă la zona de coastă, va exista probabil un nou mediu maritim.
“Nu cred că vor ajunge atât de departe, dar dacă o vor face, atunci se vor deschide și alte posibilități”, a concluzionat Cancian.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Într-o Europă care alege aproape în mare parte ca soluție pentru aviația militară de generația a 5-a avioanele F-35 Lightning II, există și cazuri de ezitare.
Rusia a efectuat atacuri cu drone în mai multe locații din Ucraina, inclusiv în capitala Kiev. O persoană a murit în urma unui atac asupra Odesei, Ucraina.
În același timp, zeci de drone au fost trimise de ucraineni în Rusia, dintre care unele au fost doborâte deasupra Moscovei.
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra Mării Baltice, care zbura aproape de spațiul său aerian, a anunțat joi, 25 decembrie, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate ale țării membre NATO.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a informat, pe 23.12.2025, că, înainte de a ataca submarinul rusesc de la Novorossisk, structurile serviciului au distrus un avion de cercetare maritimă de tip Il-38N. Atacul din această lună în care Ucraina a scos submarinul rus din joc, aflat chiar în portul militar din Novorossisk, reprezintă una din cele mai spectaculoase operațiuni din cei patru ani de război. În ciuda problemelor de pe frontul din Est, pe mare ucrainenii reușesc să îi țină în șah pe ruși.
Orban a reamintit că pacea europeană de după al Doilea Război Mondial a durat aproape opt decenii, ceea ce, după cum subliniază el, reprezintă o excepție istorică. Potrivit acestuia, teama de un conflict nuclear a împiedicat noi războaie timp de decenii, dar acest mecanism de descurajare nu mai este la fel de eficient astăzi ca odinioară.
În tot interviul, Orban vorbește mult despre presupusele greșeli ale Europei, dar nu spune un cuvânt despre Rusia. Va fi interesant să vedem cum se va poziționa liderul ungar în scenariul unui atac (evident hibrid) al Moscovei asupra unui alt stat european.
Glenn Corn, un fost înalt ofițer CIA, avertizează că Ucraina se află într-un moment critic. Glenn Corn, fost ofițer de informații și apărare, într-un editorial recent pentru Cypher Brief, reamintește administrației americane să nu repete greșelile făcute de prim-ministrul britanic Neville Chamberlain.
Bombardiere strategice ruse cu rază lungă de acțiune Tu-95MS au efectuat un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mărilor Norvegiei şi Barents, informează joi agențiile de știri.
În noaptea de Ajun, invadatorii ruși au efectuat un alt atac asupra infrastructurii portuare și industriale din regiunea ucraineană Odesa. În urma atacului, o persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a participat la testul unei noi rachete, a relatat joi presa de stat nord-coreeană, conform AFP și Reuters. Kim a vizitat, de asemenea, miercuri docurile unde presa de stat a declarat că Nordul își construiește submarinul nuclear.
Suedia va avea în curând capacitatea de a efectua lovituri în adâncime mult în spatele liniilor inamice, după pe avioanele Gripen va fi integrată racheta de croazieră Taurus, de producție germană. Procesul se desfășoară mai rapid decât era planificat.
Președintele american se prezintă drept apărătorul absolut al libertății de exprimare pe rețelele de socializare. În schimb, Trump amenință că va ridica licențele pentru toate canalele tv care difuzează emisiuni umoristice la adresa sa.
Sistemele antiaeriene SAMP/T sunt văzute de mulți drept un Patriot european. Până acum au apărut puține informații despre utilizarea acestora în Ucraina, dar lucrurile ar putea să se schimbe pe viitor, mai ales că francezii intenționează să trimită mai multe SAMP/T NG, noua generație a sistemului antirachetă franco-italian.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat pentru prima dată, în detaliu, cele 20 de puncte ale ultimului plan de pace elaborat de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, afirmând că a fost negociat cu reprezentanţi ai Kievului şi Washingtonului şi că a fost trimis spre avizare Moscovei.
În cei aproape patru ani de război, ucrainenii au integrat zeci de sisteme occidentale, pe lângă cele sovietice pe care deja le aveau în dotare, ceea ce pentru orice tehnician e un coșmar nu doar logistic, dar și de mentenanță. În ceea ce privește lansatoarele multiple de rachete, HIMARS au fost cu siguranță un „game changer” în vara și toamna lui 2022, atât pentru a opri ofensiva rusă, cât și în cea mai fructuoasă contraofensivă ucraineană când forțele de apărare ale Ucrainei au reușit să elibereze o mare porțiune din teritoriu.
Luni, guvernul israelian a aprobat o propunere a ministrului Apărării, Yisrael Katz, de a închide postul de radio al armatei israeliene „Galei Tzahal”, oprind oficial activitatea acestuia la 1 martie 2026.
Primarul Moscovei a anunțat că unitățile rusești de apărare aeriană au distrus o dronă care zbura spre capitala Rusiei.
China investește sume colosale nu doar în sisteme de armament convenționale, dar și în dezvoltarea capacităților nucleare, ori în tehnologii emergente și mai ales în componenta cyber. În unanimitate experții și oficialii sunt de părere că, spre deosebire de Rusia, China ar intra într-o aventură militară care ar risca să atragă SUA în război doar în cazul în care ar avea un plan bine pus la punct de a slăbi capacitatea militară americană. Iar acest plan e unul complex, care vizează și zona cyber.
Primele elemente ale unui sistem antidronă au fost desfășurate la granița Poloniei cu Belarus.
Forțele de apărare ucrainene s-au retras din orașul Siversk din regiunea Donețk, a anunțat marți Statul Major General ucrainean, precizând că obiectivul este „de a păstra vieți omenești și de a menține pregătirea de luptă a unităților”.
Însă avansurile Rusiei sunt plătite scump de către militarii ruși. Doar în ultimii doi ani, Moscova a pierdut 400 de mii de militari pe frontul din Ucraina.
Pakistanul a semnat un acord major de apărare cu Armata Națională Libiană, care controlează estul și sudul Libiei sub comanda lui Khalifa Haftar. Acesta care vine pe fondul polarizării politice din Libia de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi, în 2011, și subliniază ambițiile Islamabadului de a-și extinde exporturile de apărare, bazându-se pe parteneriatul său cu China în dezvoltarea de arme avansate. Acordul prevede inclusiv achiziția de către Libia de avioane JF-17, construite de Pakistan împreună cu China.
Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri de la Apărare - Radu Miruţă şi Economie - Irineu Darău au fost publicate marţi în Monitorul Oficial.
Istoria aviației militare ar fi putut arăta total diferit dacă americanii ar fi ale un proiect ce azi pare uitat: YF-23 Black Widow II sau „Văduva Neagră”. E vorba de două concepte diferite care au concurat, proces în urmă căruia s-a născut F-22 Raptor, considerat de mulți cel mai performant avion de luptă din lume.
Șeful Statului Major al forțelor libiene a murit într-un 'accident' de avion în timp ce pleca de la Ankara, în Turcia, unde s-a aflat într-o vizită, a anunțat marți seara prim-ministrul libian Abdelhamid Dbeibah, notează Agerpres și AFP.
Compania Lockheed Martin a anunțat că a testat cu succes racheta GMLRS ER (Guided Multiple Launch Rocket System Extended-Range) cu rază mai lungă de acțiune și un sistem de lansare M-142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System).
Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, declara zilele trecute că Rusia și-a mărit efectivele la aproximativ 710 mii de oameni pentru a desfășura o operațiune ofensivă strategică în Ucraina.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a audiat rapoartele secretarului Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, și ale șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Andriy Hnatov, privind rezultatele negocierilor cu delegația americană privind soluționarea războiului.
Serviciul de presă al corporației de stat Rostec din Federația Rusă a anunțat, pe 22.12.2025, că un avion de vânătoare de tip Su-57 a efectuat primul zbor cu un nou motor de generația a cincea, cunoscut sub denumirea de “Produs 177”.
Gazprom negociază cu compania petrolieră ungară MOL o posibilă vânzare a participației sale majoritare deținută la NIS - singura rafinărie a Serbiei -, a anunțat marți președintele sârb Aleksandar Vucic, transmit Agerpres și Reuters.
Pe baza informațiilor de la agențiile de informații britanice, Generalul Gwyn Jenkins, șeful Marinei Regale Britanice, este sigur că războiul din Ucraina a crescut apetitul Rusiei pentru dominație în multe regiuni ale lumii.
Oficialul a avertizat că forțele britanice și NATO în ansamblu și-ar putea pierde în curând avantajul în Oceanul Atlantic. Acest lucru se datorează consolidării semnificative a capacităților navale rusești și consolidării continue de către Kremlin a capacităților sale navale.
Navele vor fi cele mai rapide și de 100 de ori mai puternice decât orice navă construită până acum, s-a lăudat Trump. Prima navă din clasa Trump se va numi "USS Defiant".
Forțele ruse au lansat atacuri la scară largă cu rachete și drone asupra mai multor orașe ucrainene în noaptea de 23 decembrie, vizând, în principal, infrastructura energetică din regiunile din vestul îndepărtat al țării, dar și porturile Ismail și Reni de la frontiera cu România.
Grecia continuă să își consolideze capacitățile militare ca răspuns la ceea ce Atena descrie drept amenințări crescânde din partea Turciei, desfășurând sisteme de rachete cu rază lungă Spike NLOS, de fabricație israeliană, în special în insulele din estul Mării Egee și în regiunea Evros, la frontiera terestră cu Turcia. Sistemele au intrat recent în inventarul Forțelor Armate Elene și se află în curs de integrare operațională.
Armata germană a decis că noile pistoale de serviciu vor fi furnizate de Česká Zbrojovka (CZ). Soldații Bundeswehr vor folosi pistoale de tip CZ P-10.